Eveniment deosebit Expoziție de mașini retro și de arme de colecție la competiția „Retrocars on Fire“, organizată în Poligonul Zip Escort din Constanța

Poligonul de Tir cu Arme de Foc Zip Escort din Constanța a găzduit, ieri, un eveniment aparte, prima ediție a „Retrocars on Fire“, competiție de tir cu arme de foc, ce s-a bucurat de o dublă expoziție, cea de mașini retro și cea de arme de colecție. Întrecerea a fost organizată de Poligonul Zip Escort, parteneri fiind Retromobil (filiala Constanța) și Asociația Armelor de Colecție.
 
„Retrocars  on Fire“ i-a adus așadar alături, la Poligonul Zip Escort, pe colecționarii de mașini retro și pe pasionații de arme vechi de foc, putând fi admirate astfel două expoziții. „A fost un moment deosebit pentru noi, avându-i alături pe partenerii noștri care au acceptat o competiție cu arme de foc în poligonul Zip Escort, cei de la Retromobil, filiala Constanța (reprezentată prin președintele Dumitru Chirea și prin vicepreședintele Cezar Popescu), și partenerul nostru care a avut în expunere armele, Claudiu Pătrașcu, de la Asociația Armelor de Colecție“, a declarat Elena Adina Lepădatu, director de marketing Zip Escort.
 

„Odată cu ele se pierde o bucățică de istorie“

 
Printre piesele expoziției de arme s-au numărat: pistol Browning Buck Mark, automat Kalașnikov (model 1947), revolver Remington, revolver Smith & Wesson, carabină Mauser 98K, pușcă cu repetiție Mosin - Nagant sau pistol semiautomat Browning Hi Power.
 
„Îmbinarea, la acest concurs de tir, a pasiunii armelor vechi cu cea a mașinilor de epocă este foarte interesantă. A dat o alură de vintage evenimentului. Am participat la această competiție cu o prezentare de arme vechi, începând cu anul 1858 și până în ziua de azi (unele dintre exponate). Este o pasiune în creștere, datorită, în bună măsură, poligoanelor, care au început să se deschidă în România și care creează condițiile optime pentru organizarea unor astfel de evenimente. Sperăm ca din ce în ce mai multă lume să fie interesată de aceste piese de colecție, care de multe ori au fost topite, vândute, casate ori distruse, unele dintre ele de valori foarte mari, ajungând și până la 40.000 de euro. Pur și simplu s-au pierdut. Odată cu ele se pierde o bucățică de istorie, iar noi încercăm să menținem această părticică de istorie, fiecare după posibilități, și financiare, și de depozitare.
 
Încercăm să responsabilizăm persoanele care dețin arme. Scopul lor nu este de a fi folosite intensiv sau pentru a etala nu știu ce posibilități financiare. Sunt pentru pasionați. Nu suntem o asociație închisă, dar avem condiții destul de clare pentru posesorii de arme, tocmai pentru că încercăm responsabilizarea lor. Ca și colegii cu mașini, pasiunea armelor vechi e după buzunar. Poți cumpăra o armă veche cu 60.000 de euro sau cu câteva sute de euro, 300 - 400. Foarte multă lume nu-și permite arme foarte scumpe. Colecționarii sunt de diferite tipuri. Unii vor cantitate, alții colecționează un anumit brand sau o serie“, a precizat Claudiu Pătrașcu.   
 

De la Dacia la Chrysler

 
În ce privește vehiculele istorice care au fost expuse ieri în parcarea Poligonului Zip Escort, cu ocazia „Retrocars on Fire“, cea mai veche mașină a fost un Peugeot Quadrilette din anul 1926, iar cea mai nouă - un Mercedes W123 din 1985. Nu au lipsit nici mașini precum Chrysler Royal (din 1939), Cadillac DeVille (din 1977), Volkswagen Kafer (din 1972) sau o Dacie din 1972.
 

Filiala Constanța a Retromobil numără 88 de membri

 
„Clubul nostru este la nivel național. Oferă și acele certificate istorice prin care autovehiculul se poate atesta ca vehicul istoric în cartea sa de identitate. Filiala Constanța numără 88 de membri și sperăm ca la finele acestui an să trecem de 100. Ca și armele vechi, există mașini de epocă la diferite prețuri, și la 1.000 de euro, dar se poate ajunge și la sume foarte mari, la licitații. Mă bucură că toți colegii din Constanța își întrețin mașinile, le restaurează așa cum trebuie  și participă cu ele, nu le țin numai în garaj“, a declarat Dumitru Chirea, care a remarcat conlucrarea cu Poligonul Zip Escort.
 
„Este prima dată când colaborăm. Să fiu sincer, anul trecut ne-am gândit să facem un campionat în cadrul Retromobil, dar am fost foarte încântați că am fost invitați la campionatul Poligonului Zip Escort. Pentru mulți dintre noi, printre care mă număr și eu, a fost prima oară când am tras“, a spus președintele filialei Constanța a Retromobil.  
 

Peugeot Quadrilette din anul 1926 a stat la restaurat trei ani

 

Proprietarul Peugeot-ului Quadrilette din anul 1926 este Claudiu Nicolae Pripiși. „Am vrut neapărat o mașină care a circulat în România. Iar aceasta a fost norocoasa. Când am luat-o (din București), era într-o stare de epavă. Nu avea cauciucuri, faruri, era ruginită, iar lemnul era mâncat. O epavă găsită într-o șură. Cel de la care am cumpărat-o mi-a zis că în anii 50 a radiat-o și de atunci automobilul a stat ba pe afară, ba prin garaj. M-am înhămat la treabă și a ieșit cum arată acum. A stat la restaurat vreo trei ani și încă mai e de muncă la ea. Dar important e că acum merge“, a spus Claudiu Nicolae Pripiși.     
 

Cadillac DeVille din 1977 se conduce mai ușor ca o mașină modernă

 
Mașina  Cadillac DeVille din 1977 îi aparține lui Dumitru Chirea, care a cumpărat-o în 2012 din Grecia. „Are motor de 7.000 de centimetri cubi V8, cutie de viteză automată, aer condiționat automat, geamuri electrice, scaune electrice. Ca dotări, deține cam tot ce există la mașinile din ziua de azi. Consumă cam cât vrea ea! Estimativ, în oraș 20 - 25%, iar la drum întins 14 - 15%. Se conduce mult mai ușor ca o mașină modernă. N-am restaurat nimic la ea. E la stadiul ei original. Din 1989 până în 2012, când am achiziționat-o eu, făcuse 7.000 de kilometri. A stat aproape numai în garaj. Are mici punctulețe de rugină, dar nu e restaurată“, a arătat Dumitru Chirea.

 

„A fost o competiție reușită“

 
Competiția de tir s-a derulat în sesiuni de tragere la 10 m, pe Glock calibrul 9 x 19 mm, având la dispoziție 20 de cartușe, primele 5 cartușe fiind considerate de reglaj, iar următoarele 15 intrând în competiția propriu-zisă. Competiția a avut o singură manșă de concurs, iar departajarea, în caz de egalitate, s-a făcut la carabină în calibrul 5.6 mm (.22LR). Au participat 25 de persoane, membri Retromobil (filiala Constanța) și ai Asociației Armelor de Colecție, dar și pasionați de tir sportiv care frecventează Poligonul Zip Escort.
 
Pe primele trei locuri s-au clasat: 1. Cătălin Anghele - 150 de puncte, 2. Marcel Iftimie - 143 de puncte, 3. Bogdan Teodorescu - 140/49 de puncte.
 
„A fost o competiție reușită. Majoritatea membrilor de la Retromobil au tras pentru prima oară, dar au obținut rezultate frumoase. A fost un eveniment de distracție, nu s-a încadrat neapărat în sfera profesioniștilor“, a punctat Elena Adina Lepădatu.    
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța          
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Cupa Presei la Tir, în Poligonul Zip Escort (GALERIE FOTO)

22 Mar 2024 564

”Cupa Decarilor”, o aniversare de excepție în poligonul Zip Escort

08 Dec 2023 684

Imagini de la eveniment Cupa Presei la Tir, în Poligonul Zip Escort (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Mar 2023 1311

Cupa Zip Escort la tir cu arme de foc a fost câștigată de doamne!

12 Dec 2022 1231

Poligonul Zip Escort, autorizat pentru susținerea cursurilor pentru obținerea permisului de portarmă

07 Apr 2022 1247

Comunicat de presă Cursuri pentru meseria de instructor în poligonul de tragere la Zip Escort

09 Mar 2022 1354

Încep cursurile de instructor în poligonul de tragere Zip Escort

05 Jul 2021 1494

Zip Escort se alătură campaniei de vaccinare anti-COVID 19

21 May 2021 1347

Comunicat de presă TIR PENTRU COPII LA POLIGONUL ZIP ESCORT

21 Apr 2021 2253

Simulatorul de vânătoare de la poligonul Zip Escort, un instrument eficient de învățare și exersare cu arma proprie

15 Mar 2021 3533

VÂNĂTORII ÎȘI POT EXERSA DE SĂPTĂMÂNA VIITOARE TEHNICA DE TRAGERE CU ARMA PROPRIE LA POLIGONUL ZIP ESCORT

26 Jan 2021 1587

Condițiile de acces pentru această perioadă în poligonul de tragere Zip Escort

18 May 2020 1795

Constanţa Liga Militarilor Profesionişti îşi face echipă de fotbal. În ce campionat va evolua formaţia

13 Dec 2019 2728

Proba de tir cu arme de foc, pe Poligonul Zip Escort Corporate Games Constanța are loc între 6 și 8 septembrie

23 May 2019 2329

Comunicat de presă Cadoul ideal - voucherul care conține o sesiune de tir cu arme de foc în Poligonul Zip Escort (galerie foto)

15 Mar 2019 2120