Eveniment editorial de amploare la Cernavodă Canalul Dunăre - Marea Neagră, în viziunea a doi autori constănţeni

Magistralei Albastre i-au fost închinate mii de pagini şi ani întregi de documentare. Însă întotdeauna există un cuvânt în plus de spus, o imagine nouă de prezentat, mărturii noi de ascultat. De aceea, ieri, cu sprijinul Primăriei oraşului Cernavodă, au fost lansate două lucrări dedicate Canalului Dunăre - Marea Neagră. Prima, descriind vremea Canalului Vechi, a „Canalului rău“, este scrisă de jurnalistul Adrian Cârlescu, iar cea de-a doua, în care este prezentată grandioasa lucrare din ultimii treizeci de ani a Canalului nou, „Canalul bun“, poartă semnătura inginerului Petre Covacef.

Cele două cărţi de căpătâi pe care orice locuitor al cetăţii ar trebui să le deţină în bibliotecă au fost lansate în cadrul manifestărilor de ieri.
Cartea-document „Columbia - spectacolul morţii. Regimul detenţiei în Colonia Cernavodă a Canalului Dunăre - Marea Neagră (1950-1953)“ a autorului Adrian Cârlescu este rezultatul unei documentări jurnalistice şi reprezintă o imagine de ansamblu asupra funcţionării coloniei de muncă forţată din anii ‘50. „Cartea de faţă, care aduce în atenţia opiniei publice întâmplările nefericite din acei ani, este, şi ea, un rod al iniţiativei domnului Gheorghe Hânsă, primarul localităţii, cel care a anunţat şi intenţia de a înfiinţa la Cernavodă un Muzeu al Canalului Vechi“.

„Totul a început la Cernavodă“ este titlul lucrării lui Petre Covacef, autorul abordând momentul construcţiei Canalului Nou şi a ecluzei de la Cernavodă. Petre Covacef menţionează, în prefaţa cărţii sale: „Lucrarea pe care o prezentăm este o pledoarie pentru deschiderea Muzeului Canalului“. El argumentează apariţia acestei lucrări prin importanţa pe care oraşul Cernavodă o are în istoria Dobrogei: „Parcă pe aici Dobrogea s-a unit cu România“.
Ambele lucrări sunt publicate la editura Ex Ponto Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Cernavodă achiziționează lucrări pentru modernizarea trotuarelor de pe DJ 223C, proiect finanțat prin PNI Anghel Saligny

18 Aug 2023 906

#citeșteDobrogea Proiect românesc de realizare a unui canal navigabil către Marea Neagră în perioada interbelică

19 Jul 2023 2435

O firmă din Gorj va urmări „comportamentul în timp” a podului Sfânta Maria de la Cernavodă (DOCUMENT)

11 Sep 2022 1534

Bărbat de 75 de ani înecat în Canalul Dunăre Marea Neagră, în apropiere de Cernavodă

15 Apr 2022 1681

#citeșteDobrogea Lucrările la construcţia şi finalizarea Canalului Dunăre-Marea Neagră (1976-1984)

27 Jan 2021 3690

#DobrogeaDigitală – revista „Analele Dobrogei Planurile construirii canalului Dunăre - Marea Neagră, din urmă cu un veac

06 Aug 2020 3422

UPDATE O persoană a căzut în canalul de apă caldă din Cernavodă

15 Jan 2020 4226

Pompierii ISU Dobrogea intervin în Cernavodă, pe strada Prundului, pentru salvarea unui animal

14 Oct 2019 1879

Incendiu pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră, în Cernavodă

03 Sep 2019 2748

CSO Agigea se află pe locul întâi în Liga Old-Boys

23 Aug 2019 2438

Litoral Corbu a obţinut prima victorie în Liga Old-Boys, în etapa a 12-a (galerie foto)

02 Aug 2019 2017

Societatea Naţională Nuclearelectrica doreşte consolidarea malului canalului de pământ Valea Seimeni (document)

29 Jul 2019 1733

Liga Old-Boys Deşi a condus cu 3-1 în deplasare Săgeata Stejaru până în minutul 82, CSO Medgidia a pierdut cu 3-4! (galerie foto)

19 Jul 2019 2515

În Liga Old-Boys, Axiopolis s-a impus în derby-ul oraşului Cernavodă (galerie foto)

14 Jun 2019 3074

Rezultatele din etapa a doua Complexul Sportiv „Centenar 2018“ din Cumpăna găzduieşte şi meciuri din Liga Old-Boys (galerie foto)

24 May 2019 2247