Evenimentele zilei Ernest Hemingway a murit într-o zi de 2 iulie. Și-a trăit viaţa exploziv și a murit subit

  • Considerat de mulţi ca fiind cel mai important prozator al tuturor timpurilor, Ernest Hemingway şi-a trăit viaţa exploziv, lăsând în urmă un stil de scriitură inconfundabil. A supravieţuit malariei, pneumoniei, hepatitei, diabetului şi chiar accidentelor de avion.
 
În final, s-a dovedit că singurul lucru care l-a putut ucide pe Hemingway a fost chiar el însuşi. În dimineaţa zilei de 2 iulie 1961, scriitorul a fost găsit mort. Legiştii au constatat moartea lui la şapte dimineaţa. Martorii spun că purta unul dintre costumele lui preferate, pe care-l numea „pelerina împăratului”. La vremea respectivă, soţia lui a declarat presei că scriitorul murise în timp ce îşi curăţa puşca, iar ea s-a descărcat accidental.
 
Ernnest Hemingway a murit la data de 2 iulie 1961.


Data de 2 iulie marchează o serie de evenimente importante petrecute de-a lungul istoriei, în lume. Astfel, amintim: 

Evenimente

1504: Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare, devine domn al Moldovei. Va domni până în 1517 și va fi succedat de fiul său, Ștefăniță Vodă.
1816: Fregata franceză Méduse eșuează în golful Arguin, în largul Africii de vest, din cauza incompetenței comandantului navei. Mai mult de jumătate dintre cele aproximativ 400 de persoane aflate la bord vor muri în următoarele câteva săptămâni, majoritatea pe o plută improvizată. După 13 zile pe mare, pluta a fost descoperită cu doar 15 oameni în viață.[2] Cazul este imortalizat de pictura lui Géricault Pluta Medusei.
1838: A apărut, la Brașov, Foaie pentru minte, inimă și literatură, publicație condusă de George Barițiu, supliment literar al „Gazetei de Transilvania".
1853: Armata rusă invadează Turcia; începutul războiului din Crimeea.
1881: Președintele american, James A. Garfield, a fost rănit prin împușcare și a murit în urma rănirii în data de 19 septembrie.
1888: Ion Luca Caragiale este numit director al Teatrului Național din București.
1900: Pe Lacul Constanța, lângă Friedrichshafen, Germania, are loc primul zbor al unui Zeppelin.
1923: Accidentul feroviar de la Vintileanca, soldat cu zeci de morți și răniți.
1934: Noaptea cuțitelor lungi se termină cu moartea lui Ernst Röhm.
1937: Piloții americani, Amalia Earhart și Fred Noonan, care au încercat să zboare în jurul lumii, au fost dați dispăruți deasupra Oceanului Pacific. Evenimentul declanșează cea mai mare operațiune de căutare anterioară celui de-Al Doilea Război Mondial și dă naștere la o varietate de teorii ale conspirației.
1994: Cu prilejul aniversării a 70 de ani de la înființare, Asociația Internațională a Presei Sportive a decis ca în ziua de 2 iulie a fiecărui an să fie marcată Ziua internațională a ziaristului sportiv.
Nașteri
1893: Luca Ion Caragiale, poet român, fiul lui I.L.Caragiale și fratele lui Mateiu Caragiale (d. 1921)
1922: Pierre Cardin, designer francez de modă (d. 2020)
1923: Wisława Szymborska, poetă poloneză, laureată a Premiului Nobel
1923: Constantin Dăscălescu, comunist român, prim-ministru al României (d. 2003)
1926: Octavian Paler, scriitor și publicist român (d. 2007)
1950: Ilie Micolov, cântăreț român de muzică ușoară (d. 2018)
1950: Liviu Vasilică, cântăreț român de muzică populară (d. 2004)
1951: Gheorghe Visu, actor român de teatru și film
1954: Ioan Holban, scriitor, critic și filolog român
1959: Cristian Diaconescu, politician român
1960: Dan Nica, politician român
1970: Cozmin Gușă, politician român, om de afaceri
1986: Lindsay Lohan, actriță americană
1988: Nicoleta Dincă, handbalistă română


Decese

1504: Ștefan cel Mare, domn al Moldovei (n. 1433)
1566: Nostradamus, astrolog francez (n. 1503)
1914: Emil Gârleanu, scriitor, publicist român (n. 1878)
1961: Ernest Hemingway, scriitor american, laureat al Premiului Nobel (n. 1899)
1970: Alice Cocea, actriță franceză de teatru și de film de origine română (n. 1899)
1997: James Stewart, actor american (n. 1908)
2016: Elie Wiesel, scriitor și ziarist american de origine română, laureat Nobel (n. 1928)


Sărbători

Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu la Vlaherne; Sf. Ier. Iuvenalie al Ierusalimului; Sf. Voievod Ștefan cel Mare (calendar ortodox)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ştiaţi că...? Ernest Hemingway, laureat al Premiul Nobel pentru Literatură...

21 Jul 2015 2402

Ştiaţi că...? Ernest Hemingway, câştigător al premiilor Pulitzer şi Nobel...

02 Jul 2015 1462

Reţele lui Hemingway - Craig Boreth

11 Apr 2013 1455