Excepție de neconstituționalitate, formulată de Avocatul Poporului

Având în vedere competența și vocația constituțională a Avocatului Poporului de apărare a drepturilor și libertăților persoanelor fizice, ținând seama de interdicția constituțională a adoptării ordonanțelor de urgență care afectează drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate.
 
Este vorba despre neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice.

Avocatul Poporului constată, între altele, că O.U.G. nr. 62/2019 afectează drepturi, libertăți și îndatoriri cetățenești.

Avocatul Poporului apreciază că se impune din partea legiuitorului delegat un spor de rigoare în motivarea urgenței, a dovedirii existenței unei situații extraordinare, cu respectarea principiului proporționalității restrângerii exercițiului drepturilor afectate și a jurisprudenței Curții Constituționale, exigențe pe care actul normativ criticat nu le întrunește.

Argumentele utilizate în preambulul actului normativ nu sunt de natură să justifice situația extraordinară și nici urgența unui act normativ care, reglementând obligativitatea colectării datelor cu caracter personal și a stocării pe un termen nedefinit a acestora, limitează drastic exercitarea dreptului la viață intimă, familială și privată.
 
Cât privește argumentul legat de necesitatea stringentă privind localizarea celor care apelează la 112, Avocatul Poporului menționează că aceasta era posibilă şi prin reglementarea anterioară. În plus, din examinarea dispozițiilor legale nu rezultă scopul colectării datelor de identificare și nici asigurarea garanțiilor că acestea vor fi folosite exclusiv în scopul declarat în preambul.

Finalitatea urmărită de legiutorul delegat, și anume reducerea apelurilor abuzive prin identificarea și sancționarea apelanților abuzivi, prin intermediul colectării datelor de identificare ale utilizatorilor de cartele preplătite, nu constituie o situație extraordinară, nu este de natură a justifica urgența reglementării.

În ceea ce privește completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, justificarea oferită nu conține
elementele necesare pentru care situația care nu poate fi amânată ori necesitatea colectării datelor de identificare ale utilizatorilor de cartele preplătite prin ordonanţă de urgenţă, cu atât mai mult cât aceeași reglementare prin lege a fost supusă controlului a priori de constituționalitate, aceleași norme introduse fiind constatate ca neconstituționale.


De altfel, urgenţa reglementării nu se justifică nici prin prevederile conţinute, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 nu cuprinde nicio măsură de aplicare imediată de natură să rezolve o situaţie extraordinară.
 

Dimpotrivă, aplicarea efectivă a soluției legislative privind colectarea datelor de identificare ale utilizatorului final al cartelei SIM preplătite se realizează începând cu data de 1 ianuarie 2020.

În context, Avocatul Poporului observă faptul că O.U.G. nr. 62/2019 încalcă art. 115 alin. (6) din Constituţie, prin afectarea dreptului la viață intimă,
familială și privată, prevăzut de art. 26 din Legea fundamentală și art. 11 și art. 20 prin raportare la art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Avocatul Poporului reamintește faptul că, prin Decizia nr. 461/2014 a Curții Constituționale, a fost admisă obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 111/2011, în ansamblul ei.
 
Comparând textele din actul normativ constatat neconstituțional și cele din art. II al ordonanței de urgență criticate, Avocatul Poporului observă că unele conțin aceleași soluții legale.

Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat este în contradicție cu dreptul și jurisprudența europeană în materia comunicațiilor electronice și nu asigură un cadru adecvat și suficient de protecție a datelor cu character personal de la dispoziția administratorului SNUAU, conform legislației europene în materie, măsura colectării însăși fiind neadcvată în sensul depășirii scopului propus – acela de sancționare a apelanților abuzivi la Serviciul de urgență.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport de activitate 2023 Care au fost cele mai grave situații în care Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Constanța s-a autosesizat?! Ce recomandări s-au formulat?

07 Mar 2024 708

Constănțeanul supărat De 7 ani se luptă pentru un loc de parcare pentru persoane cu handicap. Primarul Constanței, reclamat la Avocatul Poporului! (DOCUMENT)

26 Sep 2023 1240

Avocatul Poporului propune modificarea definiţiei accidentului de muncă

09 Mar 2023 1048

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării România este printre primele state din lume care reglementează diplomația și igiena cibernetică într-o lege

01 Mar 2023 1001

Avocatul Poporului a solicitat MS corectarea lacunelor legislative privind accesul rudelor la documentele medicale ale pacienţilor

02 Feb 2023 1003

Aniversare Instituția Avocatul Poporului din România aniversează 25 de ani de la înființare

05 Oct 2022 1215

Anunț de la CCR Măsura conducerii persoanei la sediul poliţiei nu poate depăşi durata maximă a reţinerii - 24 ore (motivare)

16 Jun 2022 1171

Dezbaterea publică s-a încheiat. De ce primarul Chitac nu vrea să pună pe ordinea de zi a Consiliul Local Municipal noul Regulament al zonei Peninsulare ? (DOCUMENTE)

03 Mar 2022 2639

Salariul minim brut pe ţară este insuficient pentru acoperirea nevoilor traiului unei familii. Concluziile Avocatului Poporului

26 Jan 2022 1377

Avocatul Poporului intervine în saga Regulamentului de acces în Zona Peninsulară. Cere Primăriei și CLM Constanța să organizeze o dezbatere publică! (DOCUMENT)

29 Dec 2021 2739

Renate Weber, avocatul poporului Peste 100 de mii de copii rămân acasă în urma plecării părinților în străinătate

10 Dec 2021 1420

Președintele AEC, Ariana Dudună, anunță înființarea Federației Elevilor din România

07 Aug 2021 3811

ZIUA-n amiaza mare. Ariana Dudună, AEC „Am depus deja la Avocatul Poporului o sesizare cu privire la neconstituționalitatea legii bugetului“

06 Aug 2021 2762

Klaus Iohannis, despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu și despre decizia revocării Avocatului Poporului (video)

29 Jun 2021 1886

CCR Revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului este neconstituțională

29 Jun 2021 1565