Exercițiul „Bomber Weapon Training”. Au participat aeronave românești și bombardiere strategice americane de tip B-52

  • În spațiul aerian românesc, exercițiul „Bomber Weapon Training” a inclus misiuni de interceptare și escortă executate cu aeronave de tip F-16 Fighting Falcon.

Două aeronave de tip F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române și două bombardiere strategice americane de tip B-52 Stratofortress au participat miercuri, 23 septembrie, la exercițiul aerian „Bomber Weapon Training” organizat de Forțele Aeriene Americane dislocate în Europa (USAFE), se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Ministerului Apărării Naționale.

Conform sursei citate, în spațiul aerian românesc, exercițiul a fost coordonat de Componenta Operațională Aeriană din Statul Major al Forțelor Aeriene și a inclus misiuni de interceptare și escortă executate cu aeronave de tip F-16 Fighting Falcon din dotarea Bazei 86 Aeriene “Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță”, de la Borcea.

Exercițiul a avut drept scop întărirea măsurilor de reasigurare ale Alianței - Nord Atlantice în zona de Sud-Est a Europei și sporirea încrederii României privind implicarea Statelor Unite ale Americii în asigurarea securității regionale.

Participarea aeronavelor românești la acest tip de activități permite antrenarea personalului în executarea unor astfel de misiuni și contribuie la dezvoltarea cooperării multinaționale în domeniul aerian prin aplicarea unor proceduri comune.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): Facebook (Ministerul Apărării Naționale)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.