Expoziție de tehnică militară automobilistică intitulată Ziua Motomecanizatelor la Muzeul Militar Național

ZIUA MOTOMECANIZATELOR LA MUZEUL MILITAR NAȚIONAL. Foto: MApNMuzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” anunță deschiderea, în data de 30 iulie 2022, a expoziției de tehnică militară automobilistică intitulată Ziua Motomecanizatelor la Muzeul Militar Național, în colaborare cu Secția Autospeciale și Vehicule Militare Istorice din cadrul Retromobil Club România, la sediul din strada Mircea Vulcănescu nr. 125-127.    

Potrivit MApN, expoziția va putea fi vizitată doar sâmbătă, 30 iulie, între orele 12.00-19.00, iar intrarea în muzeu va fi liberă.
 

„Pentru a marca în mod special împlinirea a 103 ani de la înființarea primei unități de care de luptă în Armata Română la 1 august 1919, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” și Secția Autospeciale și Vehicule Militare Istorice din cadrul Retromobil Club România vă oferă ocazia să admirați o colecție unică de vehicule militare de epocă.
 
 Expoziția cuprinde atât exponatele aflate în Parcul de tehnică al muzeului, cum ar fi blindatele și tractoarele de artilerie ce s-au aflat în uzul Armatei Române, cât și pe cele aflate în colecțiile celor pasionați de automobilele militare de epocă, atât românești, cât și străine.
 
Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, una din cele mai vechi și prestigioase instituții de cultură din domeniul istoriei militare autentice românești este deținătorul unui patrimoniu de specialitate de mare valoare, care cuprinde cea mai mare colecție publică de vehicule militare, de la apariția acestora, până în contemporaneitate“ - au precizat reprezentanții MApN.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În județul Constanța Aviatorul Rață Vasile a decedat. Mesajul transmis de familia sa

08 Mar 2024 732

Recruți ai Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești”, în vizită la Muzeul Militar și Muzeul Național al Marinei Române

10 Feb 2024 490

Muzeul Național Cotroceni, deschis pentru public pe 24 ianuarie

18 Jan 2024 611

Muzeul CotroceniMuzeul Național Cotroceni – deschis pentru public pe 24 ianuarie

18 Jan 2024 381

MApN Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” împlineşte 100 de ani de existență

18 Dec 2023 689

MApN Expoziția „100 de ani. 100 de obiecte”

15 Dec 2023 663

BNR organizează expoziția Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I - 100 de ani de istorie militară

07 Dec 2023 839

Muzeul Național al Marinei Române organizează Conferința Națională de Comunicări Științifice „Dunărea și Marea Neagră în spațiul euroasiatic. Istorie, Relații Politice și Diplomație”

11 Oct 2023 799

Trei absolvenți ai Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța au expus la un vernisaj ținut de Muzeul Național al Marinei Române

28 Apr 2023 884

LIVE VIDEO+TEXT Eveniment editorial la Muzeul Național al Marinei Române Constanța. Sunt lansate șase volume despre istoria marinei militare și civile (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Feb 2023 1408

Muzeul Național al Marinei Române organizează lansarea a șase volume de istorie a marinei

16 Feb 2023 1403

Expoziție dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul Național Cotroceni

17 Jan 2023 1123

MApN, anunț despre mai multe instituții culturale. Vizat și Muzeul Național al Marinei Române

15 Jan 2023 1076

Expoziția „100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia“ poate fi vizitată la Muzeul BNR

03 Nov 2022 1301

Constanța culturală File de istorie a marinei militare, într-un volum semnat de Ion Giurcă

14 May 2022 2822