Facilităţi modificate pentru veterani de război şi văduve

În Monitorul Oficial al României a fost publicată ordonanţa de urgenţă prin care s-a prelungit termenul în care pensionarii, veteranii, văduvele şi invalizii de război pot beneficia, în continuare, de facilităţile de transport la care au dreptul. 
 
S-a hotărât prelungirea termenului până la care ar putea fi folosite tichetele de călătorie gratuite sau taloanele speciale de călătorie până la 1 ianuarie 2022. Fostul termen expira la finele anului în curs. 
 
De aceea, în esenţă, Guvernul a adoptat două măsuri:
- extinderea perioadei în care vor putea fi folosite tichetele şi taloanele, până la 1 ianuarie 2022;
- prelungirea termenului de asigurare a cadrului pentru folosirea cardurilor în vederea utilizării facilităţilor de transport, până la 31 decembrie 2021.
 
Pensionarii primesc reduceri de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile pe calea ferată cu trenuri personale, cu trenuri accelerate fără regim de rezervare, precum şi cu trenuri rapide, clasa a II-a, cu mijloace auto sau cu navele de călători clasa a II-a, la transportul intern în comun, între localităţi, conform legislaţiei în vigoare. Această reducere, însă, se aplică în limita a şase călătorii pe an. De asemenea, facilităţile respective pot fi folosite şi de către soţ sau soţie, cu încadrare în numărul total de călătorii la care are dreptul titularul.
 
Citeşte şi:
 
Discursul Ministrului Apărării Naţionale cu prilejul Zilei Veteranilor
 
Ministerul Muncii a stabilit cuantumul ajutorului pentru veteranii şi văduvele de război (document)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 785

Vești bune pentru veteranii din teatrele de operații! Ce decizie s-a luat în ședința Consiliului Local Municipal Constanța

29 Mar 2024 491

Proiectul este pe masa consilierilor din Constanța Veteranii din teatrele de operații pot beneficia de gratuitate la transportul public (DOCUMENT)

27 Mar 2024 798

Ședință CLM Municipalitatea vrea să modernizeze iluminatul public din cartierul Veterani! Proiectul este implementat de Administrația Fondului pentru Mediu (DOCUMENT)

12 Feb 2024 919

Investiții ale Primăriei Constanța în cartierul Veterani

07 Feb 2024 893

Documente Primăria Constanța asfaltează „de urgență” în an electoral cartierul Veterani. 3,3 milioane euro pentru aproape 3 kilometri (I)

02 Feb 2024 2554

Eforie Alergătorii veterani Vasile Apetroaie și Arun Asan au făcut baie în mare și în ianuarie 2024 (GALERIE FOTO + VIDEO)

04 Jan 2024 1459

#Dobrogea145 Cristian Crăciun, președintele Sucursalei Constanța a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir“, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 2437

Știri Constanța Președintele Asociației militarilor veterani- „Ziua Veteranilor din teatrele de operații, o ocazie de a celebra legăturile noastre“ (FOTO)

11 Nov 2023 973

Marinarii militari au marcat Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații (FOTO)

11 Nov 2023 779

Constanța Marinarii militari marchează Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

09 Nov 2023 758

Klaus Iohannis, de Ziua Armatei- „Naţiunea se bazează pe curajul şi devotamentul dumneavoastră, pentru garantarea securităţii naţionale“

25 Oct 2023 703

Echipele Armânamea și Săgeata Stejaru, amicale cu goluri multe în Republica Moldova (GALERIE FOTO)

23 Oct 2023 1974

Săptămâna Europeană a Sportului 2023 Ion Constantinescu, glorie a Farul Constanța, omagiat la „Cupa Prieteniei Orașului Constanța“ (GALERIE FOTO)

29 Sep 2023 2009

MApN Ministrul Tilvăr a conferit „Emblema de merit în Slujba Păcii” și distincții sportivilor de la Invictus Games, Düsseldorf

28 Sep 2023 769