Făgădău - „Dacă se revine la varianta anterioară pe strada Unirii, nu se va mai parca nici pe trotuar, nici pe carosabil!“


În timp ce mai mulţi locuitori din cartierul Faleză Nord se pregătesc să protesteze pe 28 octombrie, de la ora 8:00, împotriva sensului unic de pe strada Unirii, primarul municipiului Constanţa are un mesaj pentru constănţenii nemulţumiţi. “Dacă vom reveni la varianta anterioară pe strada Unirii, adică sens dublu, trebuie să ştie toată lumea că nu se va mai parca nici pe trotuar, nici pe carosabil. Pietonii trebuie să aibă pe unde să circule”, a afirmat edilul într-o emisiune televizată.


Totodată, primarul municipiului Constanţa susţine că în planul de mobilitate al oraşului, una dintre soluţiile de eficientizare a traficului este instituirea sensurilor unice. „În Faleză Nord, peste 2600 de copii şi tineri au nevoie să ajungă la instituţiile de învăţământ din zonă. Vom modifica timpii la intersecţia de la Delfinariu. Tot ceea ce facem noi este să venim cu un pachet de măsuri pentru a face din ce în ce mai accesibile toate rutele. Constanţa este oraşul cu cel mai mare număr de maşini la mia de locuitori. Înţeleg valul de nemulţumiri. Pe perioada lucrărilor există o stare de disconfort”, a mai afirmat primarul Constanţei.


Vă reamintim că, la începutul acestei luni au fost montate indicatoarele rutiere care vor reglementa circulaţia pe străzile Pescarilor, Grozeşti şi Dragoslavelor din cartierul Faleză Nord.

În acest sens, se circulă pe strada Pescarilor, dinspre strada Grozeşti spre strada Yokohama, pe strada Grozeşti, dinspre strada Unirii spre strada Pescarilor şi pe strada Dragoslavelor, dinspre strada Pescarilor spre strada Unirii.
Măsurile implementate vizează fluidizarea traficului în zonă. Cele trei străzi vor prelua traficul de pe strada Unirii pentru ca cei care vor să întoarcă în zona şcolilor să o poată face pe strada Pescarilor şi nu pe bulevardul Mamaia.


De asemenea, administratorul drumului public are în vedere şi schimbarea timpilor la semaforul de la intersecţia bulevardului Mamaia cu strada Ion Raţiu. Valorile de trafic vor fi monitorizate iar în funcţie de rezultate vor fi luate măsuri urgente de reconfigurare, potrivit municipalităţii.

Totodată, acesta are o veste şi pentru locuitorii de pe bulevardul Mamaia. „Vom ridica toate capacele de canalizare la cotă. Am început lucrările de modernizare, refacem trotuarele, reabilităm scuarurile, înlocuim toate zonele cu spaţii verzi”, afirmă Decebal Făgădău.


 

Citeşte şi:

 

Constănţeanul supărat Sensurile unice scot oamenii în stradă. Protest împotriva traficului din Constanţa!
 

Atenţie, şoferi! Modificări în traficul rutier din cartierul Faleză Nord! (galerie foto)




Constănţeanul supărat Apel al locuitorilor de pe strada Unirii - „Sensul unic nu este o soluţie. Pur şi simplu ne blocaţi în cartier!“ (galerie foto)

Atenţie şoferi! O stradă din Faleză Nord devine cu sens unic (galerie foto)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

cornel

22 Oct, 2019 13:02

in zona respectiva circula 1 pieton la 10 minute, practic toata circulatia e de masini. Bine ca a putut asfalta, pune indicatoare, schimba sensurile dar sa schimbe timpii la cele 2 semafoare nu. Nu mai insist pe INTERESE de a crea spatii de parcare pt blocurile noi de langa piata Filipescu, de a licita parcarile noi de pe prelungirea Ion Ratiu - totul ca sa se poata lauda ca a creat locuri de parcare

Articole asemanatoare

„M-am consultat doar cu Dumnezeu”! Preotul Valentin Berechet primul candidat independent la Primăria Constanța!

19 Mar 2024 1338

Constanța Mai mulți abonați rămân fără apă caldă și căldură! Lista punctelor termice, afectate

12 Mar 2024 823

Constanța Autorizație de construire pentru Mega Image SRL. Este vizat magazinul de pe strada Unirii

12 Mar 2024 2025

Imobiliare Constanța Se lucrează intens la viitorul bloc de 11 etaje, de pe strada Unirii. Va avea piscină, spațiu comercial și centru SPA (Galerie FOTO)

11 Mar 2024 3534

Accident rutier cu victimă la intersecția străzilor Isaccei și Unirii din Tulcea!

09 Mar 2024 932

Primăria Constanța, aviz negativ pentru investiția societății Gral Medical pe strada Unirii

06 Mar 2024 519

Investiție de peste de 7,5 milioane euro în Portul Constanța CN APM SA continuă demersurile pentru înființarea unui parc fotovoltaic

25 Feb 2024 781

Apă caldă și încălzire oprite în municipiul Constanța din cauza unor avarii. Ce zone sunt vizate

21 Feb 2024 586

Supraetajare la 11 etaje Total Financial Consulting SRL a obținut un certificat de urbanism de la Primăria Constanța

18 Feb 2024 571

OUAI Agigea solicită obţinerea autorizaţiei de mediu pentru Activități auxiliare pentru producția vegetală – irigații

30 Jan 2024 713

Știri Constanța Șoferi în ilegalitate la Cernavodă, Techirghiol și Constanța!

21 Jan 2024 814

UPDATE Incendiu produs în Constanța, strada Unirii. Pompierii intervin (FOTO+VIDEO)

19 Jan 2024 1251

Știri Constanța De astăzi, un tronson al străzii Ciprian Porumbescu și-a schimbat regimul de circulație

15 Jan 2024 686

Consilierii locali USR vor ca primăria să organizeze banda „Kiss&Ride”, pe strada Ciprian Porumbescu în zona Școlii nr. 3 din Constanța

12 Jan 2024 591

Atenție șoferi! Un nou sens unic va fi instituit pe o stradă din municipiul Constanța

11 Jan 2024 1201