UPDATE Faleza din Costinești, pericol pentru turiști. Cum arată plaja cu câteva zile înainte de debutul sezonului estival (GALERIE FOTO+VIDEO)

Faleza Costinești. Foto: ZIUA de ConstanțaMugurel - Radu Călin, consilier local al comunei Costinești avertizează că faleza din Costinești este un pericol public pentru turiști. 

„A trecut un deceniu de la ultimele lucrări provizorii de stabilizare a țărmului mării în zona falezei Costinești. Starea acesteia s-a agravat  extrem de mult în iarna 2018-2019, când fenomene hidrometeorologice complexe au dus la punerea în pericol a stabilității întregii faleze și a construcțiilor din zonă. În ultimii ani au loc dese alunecări și prăbușiri ale falezelor, în contextul nerealizării de urgență a lucrărilor de stabilizare“ - a precizat consilierul local. 

Faleza CostineștiAcesta a menționat că în anul 2018, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a realizat un studiu privind stadiul lucrărilor hidrotehnice de protecție a falezei Costinești din care rezultă faptul că o bună parte din faleză se află într-o stare critică, existând pericolul real ca planșele de beton, care au rol de susținere, să se disloce și să se prăbușească, însă până în prezent să nu se ia nicio măsură concretă pentru gestionarea riscurilor existente în zona costieră.

„În calitate de consilier local al comunei Costinești, am solicitat Ministerului Mediului intervenții urgente pe faleză deoarece există pericolul prăbușirii acesteia, putând antrena chiar și afectarea căilor de comunicații – stradă, rețele de alimentare cu energie electrică, canalizare, apă. Fenomenul de cedare a lucrărilor de consolidare a falezei este unul progresiv și continuu, proces accentuat și de faptul că pe anumite tronsoane nu mai există practic plajă, iar valurile se sparg direct în faleză.

Cu toate că zona falezei, unde există pericol de prăbușire, este închisă, mulți turiști se aventurează sub plăcile și grinzile grele de 
sute de kilograme pentru a se scălda sau a se feri de soare în sezonul estival. Este statul român pregătit să riște viața cetățenilor ei și 
distrugerea proprietăților lor când ar fi putut, atât de simplu, să le salveze, domnule ministru Tanczos Barna? Ministerul Mediului recunoaște că pe o porțiune a falezei Costinești există pericolul de accidentare, dar tot ceea ce au putut face, înainte de începerea sezonului estival 2022, a fost să instaleze garduri metalice pentru interzicerea accesului7 - a porecizta consilierul local.  

Faleza Costinești

„Subliniem faptul că în prezent lucrările de consolidare a falezei, între strada Azurului și strada Grigore Berindei, se află în pericol  eminent de cedare, aspect ce va conduce la afectarea masivului de pământ și a zonei limitrofe acesteia (căi de comunicații – strada, rețele de alimentare cu energie electrică, canalizare, apă, etc.)", i-ar fi transmis Ministerul Mediului consilierului local. 


Consilierul local Mugurel Radu Călin a precizat că singura soluție pe care Apele Române spun că o au la problema falezei din Costinești constă în dezafectarea apărării zonei de faleze, reprezentată de palplanșele metalice și protecției cu prefabricate de tip T și executarea de lucrări inginerești pentru stabilizarea și consolidarea acelei porțiuni de faleze, prevăzute în proiectul "Reducerea eroziunii costiere, faza II, 2014 – 2020".

„Doar că, nimeni nu știe când vor demara aceste lucrări deoarece nu a fost depusă nicio ofertă în cadrul licitației publice de atribuire a contractului. Cu siguranță, anul acesta, localnicii și turiștii vor fi în continuare în pericol în zona falezei din Costinești, obiectiv ce împlinește un deceniu de degradare continuă“ - a mai adăugat consilierul local. 

Faleza CostinestiConform unor surse neoficiale tronsonul Costinești nu a fost atribuit niciunei firme, deoarece niciuna nu a îndeplinit condițiile caietului de sarcini. De asemenea, licitația va fi reluata, iar pana la reparații zona a fost îngrădite pentru ca turiștii sa nu își riște viata. 

UPDATE: Oficial de la Apele Române

Faleaza de la Costinești care este amenințată de efectele distructive ale procesului de eroziune costieră este inclusă în proiectul „REDUCEREA EROZIUNll COSTIERE FAZA II (2014-2020)”, informează ABADL

„Stațiunea Costinești va beneficia în cadrul proiectului de o protecție costieră de 2.550 de m liniari și de 16 ha de plajă nouă. În cadrul proiectului vor fi demolate mai întâi structurile existente, vor fi construite epiuri marine noi încastrate în țărm și vor fi instalate structuri pentru valorificarea biodiversității marine - recifi artificiali.

Obiectivul general al proiectului este acela de a proteja și îmbunătăți calitatea mediului și a standardelor de viață ale comunităților locale de-a lungul coastei românești a Mării Negre și de a spori siguranța în zona de sud a coastei, grav amenințată de efectele distructive ale procesului de eroziune costieră.

În prezent Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (A.B.A.D.L) monitorizează zona și a îngrădit-o pentru siguranța localnicilor și turiștilor“ - au precizat reprezentanții ABADL



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 742

Accident rutier noaptea trecută în Stațiunea Mamaia! O mașină a intrat într-un gard de beton

14 Apr 2024 729

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 528

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 841

Undă verde de la APM Constanța pentru reabilitarea, consolidarea, modernizarea și extinderea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia

11 Apr 2024 386

Constanța! În ce zone sunt amplasate săptămâna aceasta containerele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase

09 Apr 2024 603

La Solid House, în luna aprilie, TVA-ul este de 5% pentru locuința de vis de la Constanța

08 Apr 2024 713

Fotoreportaj Constanța Faleza Cazino, plină de oameni într-o zi înnorată de duminică (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Apr 2024 687

ANAR, victorie uriașă la Tribunalul Constanța! Apele Române recâștigă un teren din Faleză Nord, intabulat de Primăria Constanța! Judecătorii radiază dreptul de proprietate al municipalității (MINUTA)

03 Apr 2024 3208

Perdea de praf saharian deasupra Mării Negre la Constanța! Imagini surprinse de pe malul mării (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 607

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 651

Reacția unei fetițe în timp ce filma un grup de lebede, în Constanța (VIDEO)

31 Mar 2024 719

Soarele a scos din case constănțenii pe faleza de la Cazino (VIDEO)

31 Mar 2024 561

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 956

Afaceri Constanța Primăria Eforie vrea să vândă nouă terenuri. Licitația va avea loc în aprilie

18 Mar 2024 863