Femeia care a filmat cum își bate copilul, prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)


 

În cursul zilei de duminică, aceasta va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri corespunzătoare.





Ea se află timp de 60 de zile sub control judiciar.

















În urma apariției în spațiul public a unor imagini în care se observă cum o persoană aduce injurii și exercită acte de violență asupra unei minore, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, a făcut  următoarele precizări: 






În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au luat la cunoștință despre imaginile de pe o rețea de socializare și au demarat verificările în cauză, stabilind identitatea persoanei. Este vorba despre o femeie, de 29 de ani, din municipiul Constanța, iar minora agresată, în vârstă de 2 ani, este fiica acesteia.







Din primele cercetări, se pare că filmarea ar fi din luna decembrie a anului 2021. 







În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, totodată fiind emis, pe loc, un ordin de protecție provizoriu împotriva mamei. 






Polițiștii au înștiințat D.G.A.S.P.C. Constanța, iar întrucât tatăl nu se află în țară, minora, împreună cu frații acesteia, de 5, respectiv, 8 ani, au fost preluați de reprezentanții instituției, în vederea dispunerii măsurilor de protecție socială. 






Cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.






Activitățile au beneficiat de sprijinul Unității Centrale de Analiză a Informației din Poliția Română, precum și a Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.










Iată ce spune avocatul.


















 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„A vrut tac-tu turcoaică, ia de-aici!“ Motivarea judecătorilor în cazul mămicii din Constanța care s-a filmat când își agresa fiica de doi ani!

14 Nov 2022 8729

Exclusiv Mămica din Constanța care s-a filmat când își agresa fiica de doi ani, condamnată!

07 Nov 2022 1481

Mama din Constanța care s-a filmat când își agresa fiica de doi ani, dată pe mâna justiției!

16 Feb 2022 2036

Trei mămici din Constanţa, condamnate definitiv. Iată ce au făcut!

02 Nov 2018 4233

Final de proces pentru trei mămici din Constanţa condamnate pentru că au bătut un elev. Ce s-a decis ieri

19 Oct 2018 1918

Hotărâre de ultim moment! Sunt vizate mămicile care au bătut un elev în Şcoala „Dan Barbilian“

01 Aug 2018 2628

Copil bătut în şcoală Închisoare cu suspendare pentru trei mămici din Constanţa. Apelul dosarului, în octombrie

09 Jul 2018 2026

Trei mămici din Constanţa au bătut un elev într-o şcoală. Procurorii cer pedepse mai mari

23 Jun 2018 2195

Copil bătut într-o şcoală din Constanţa Judecătorii au hotărât - închisoare cu suspendare şi daune morale. Primele nemulţumiri

13 Jun 2018 1847

Oficial de la IPJ Constanța referitor la incidentul de la Școala 28 din Constanța. Un elev a fost agresat de două femei (video)

31 Jan 2018 3077

A fost bătut cu pietre în curtea şcolii, a intrat în comă şi a murit

27 Apr 2016 2474

Caz revoltător în Suedia! Doi refugiați au violat un copil

22 Feb 2016 2364

Banc Un copil venea bătut an de an la şcoală...

20 Jun 2015 1690