Fetiță de 12 ani, șantajată de un tânăr cu imagini compromițătoare

Percheziții. Foto: ZIUA de ConstanțaLa data de 16 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Piteşti - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritoriul Vâlcea, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unei persoane, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, șantaj și corupere sexuală a minorilor.
 
Potrivit Poliției Române, din cercetări a reieșit că, începând cu luna august a anului 2022, un tânăr, de 21 de ani, din județul Gorj, ar fi determinat o minoră, de 12 ani, să realizeze mai multe materiale cu conținut explicit sexual și să i le transmită prin intermediul sistemelor informatice.
 

„Totodată, persoana bănuită ar fi șantajat-o pe minoră, cu publicarea fotografiilor pe rețelele sociale, dacă aceasta ar fi refuzat să transmită alte imagini de aceeași natură.
 
În urma efectuării percheziției domiciliare, au fost ridicate telefoane și mijloace de stocare a datelor ce prezintă interes pentru cauză.
 
Tânărul a fost audiat la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritoriul Vâlcea, iar față de acesta a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore.
 
La data de 17 ianuarie a.c., a fost prezentat Tribunalului Vâlcea, care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române“ - au precizat reprezentanții Poliției Române.

 
La acțiune au participat și polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 518

Mai multe persoane reținute pentru viol, tentativă la viol şi pornografie infantilă! Faptele filmate și distribuite pe reţele de socializare

09 Jan 2024 890

IGPR Arestat pentru pornografie infantilă și șantaj

27 Nov 2023 825

Cercetări la Bârlad, într-un caz de pornografie infantilă și șantaj

23 Nov 2023 1010

Poliția Română Cercetați pentru trafic de minori, pornografie infantilă și șantaj

23 Nov 2023 768

DIICOT Percheziții și cercetări în trei județe, pentru pornografie infantilă. Mai multe materiale pornografice cu minori au fost distribuite prin intermediul rețelelor de socializare

23 Nov 2023 816

Descinderi la Tulcea la un suspect de pornografie infantilă! Victimele, mai mulți minori (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 806

Acțiune de amploare a Poliției Române în cooperare cu DIICOT! Vizați, suspecți de trafic de persoane și de minori și pornografie infantilă

23 Nov 2023 746

Doi minori reținuți pentru pornografie infantilă, lipsire de libertate în mod ilegal și agresiune sexuală. Ce au constatat procurorii DIICOT

18 Nov 2023 804

Județul Neamț Femeie căutată în Italia pentru pornografie infantilă, reținută de polițiștii din Piatra Neamț

08 Nov 2023 715

Avocat din Tulcea, condamnat cu suspendare, la Constanța, pentru pornografie infantilă

07 Nov 2023 1833

IGPR Materiale pornografice cu minori, descoperite în urma unei percheziții

05 Oct 2023 999

Județul Olt Cercetați pentru pornografie infantilă, act sexual cu un minor și șantaj (FOTO)

26 Sep 2023 838

Județul Tulcea Cercetați pentru pornografie infantilă (FOTO)

26 Sep 2023 941