Filozoful Mihai Șora „Însuși faptul de a supraviețui era o victorie, un dar dumnezeiesc“

  • Mihai Șora a mai vorbit în cadrul postării despre fotografia reprezentativă din cadrul postării sale. De faptul că este impresionat de această fotografie, că, astfel, își putea imagina pe părinții lui, tineri dar trecuți deja prin durerea pierderii primului lor copil, băiețelul Teodor, al cărui chip nu s-a păstrat în nicio imagine.
Filozoful Mihai Șora a făcut o nouă postare pe pagina sa de socializare. Acesta vorbește în cadrul postării despre vremurile când părinții își duceau copilul la fotograf ca pe un bibelou mai curând decât ca pe o ființă vie, mișcătoare din mâini și din picioare.

Mihai Șora a mai vorbit în cadrul postării despre fotografia reprezentativă din cadrul postării sale. De faptul că este impresionat de această fotografie, că, astfel, își putea imagina pe părinții lui, tineri dar trecuți deja prin durerea pierderii primului lor copil, băiețelul Teodor, al cărui chip nu s-a păstrat în nicio imagine.
Am trecut și eu prin ritualul celei dintâi fotografii, la patru-cinci luni, stând pe burtă și absorbind dintr-o privire lumea din jur.

La începutul secolului XX era însă un eveniment în sine, nu un obicei comun: părinții își duceau copilul la fotograf ca pe un bibelou mai curând decât ca pe o ființă vie, mișcătoare din mâini și din picioare.

Pentru mulți dintre părinții generației mele, fotografia aceasta inaugurală a fost singurul lucru care le-a rămas de pe urma copilului: mortalitatea infantilă se adăuga celorlalte încercări prin care treceau ei: război, sărăcie, boli fără leac, opresiuni, prigoane. Au fost generații întregi pentru care faptul însuși de a supraviețui era o victorie, un dar dumnezeiesc.

 
De aceea mă înduioșează fotografia de aici: nu pentru că stau acolo gol-goluț, cu ochii larg deschiși, în decorul aranjat de fotograf, ci pentru că mi-i pot imagina pe părinții mei tineri dar trecuți deja prin durerea pierderii primului lor copil, băiețelul Teodor, al cărui chip nu s-a păstrat în nicio imagine; părinții mei buni și drepți și credincioși luându-și pruncul în brațe, urcând în trăsură și mergând la Domnul Kossak, fotograful timișorean în atelierul căruia aveam să intrăm de atâtea ori mai târziu, gătiți ca în zi de sărbătoare.

Părinții mei care se rugau Domnului ca cel de-al doilea copil să trăiască și făceau tot ce le stătea în putință pentru ca Domnul să le asculte rugăciunea.

 
Mihai Șora
7 noiembrie 2020
P.S. Vă mulțumesc tuturor pentru urări. Sunt calde mângâieri care mă bucură și îmi dau putere.
___
fotografia mică: József Kossak
| Timișoara, primăvara 1917 |
fotografia mare: Luiza Șora
| București, toamna 2020 |
Sursa foto: Facebook/ Mihai Șora

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mesajul emoţionant al soţiei lui Mihai Şora în ziua înmormântării lui. „Să fii cuminte! Mă întorc repede“ (FOTO)

28 Feb 2023 1223

In memoriam Mihai Șora. Mesajul transmis de Comunitatea academică a Universităţii Ovidius din Constanţa

26 Feb 2023 1416

Filozoful Mihai Şora a murit la vârsta de 106 ani. Mesajul emoționant de pe pagina de socializare a eseistului

26 Feb 2023 1212

Filosoful Mihai Șora, la ceas aniversar. A împlinit 106 ani. „ Anul viitor intru la școală“

07 Nov 2022 1354

Amenzi de 50.000 de lei şi 5.000 de lei date de CNA pentru România TV. O ştire punea la îndoială că Mihai Şora ar mai trăi

03 Mar 2022 1655

Mihai Șora împlinește 105 ani (VIDEO)

07 Nov 2021 2205

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 septembrie 2021

17 Sep 2021 2710

„Vino bade-n sat la noi“ Sora lui Paul Antoche, căpitanul FC Farul Constanța, este o apreciată interpretă de muzică populară

11 Jun 2021 5625

Știați că...? Filosoful și eseistul român Mihai Șora împlinește astăzi 103 ani

07 Nov 2019 1440

Spectacol la Constanţa Actriţa Daniela Bucătaru, „Dochia“ din „Bocitoarele vesele“, este sora antrenoarei de atletism Coculeana Oltean

26 Jun 2019 3633

Filosoful Mihai Șora împlinește 102 ani

07 Nov 2018 1458

Filosoful Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, operat de urgență la Spitalul Elias. În ce stare este acesta

28 Jun 2018 1509

Principesa Elena a României împlinește 67 de ani

15 Nov 2017 2885

Ionuț Budi despre Cătălin Dan Gemănar mort în accidentul dintre Mihai Viteazu și Tariverde

09 Apr 2017 19764

Nou dosar ANRP Mihai Rotaru și Ana Maria Topoliceanu, la DNA

16 Feb 2017 2574