Firme cu un angajat, stapane peste parcari

parcare_masini_mamaia_nastyany_srl_05.jpgSC Danuro Rent SRL a închiriat parcarea din zona Perla cu zece zile înainte de a se înfiinţa

După cum notam şi într-una dintre ediţiile anterioare, constănţenii dau banii pentru parcare cui nici cu gândul nu gândesc.

Dacă în ediţia anterioară vă prezentam că soţiile a doi dintre cei ale căror nume pot fi asociate cu cel al primarului Radu Mazăre administrează parcările de la Tenis Club Idu şi de la Gară, acum observăm că societăţile care păstoresc aceste locuri nu au nevoie nici măcar de angajaţi. Am pornit din nou prin oraş pentru a vedea cine administrează parcările. Şi, pentru că era început de week-end, am zis să ne încercăm norocul în staţiunea Mamaia. În zona Perla, oprim. Semnul roşu, mare, ne arată că taxa este de 3 lei. Societatea care încasează: SC Danuro Rent SRL. Registrul Comerţului ne spune că în firmă sunt implicaţi doi fraţi cu vârste foarte fragede: 26, respectiv 19 ani. Daniel şi Andrei Turtoi au înfiinţat SC Danuro Rent SRL, cu sediul pe str. Gheorghe Asachi nr. 23A, pe 20 mai anul acesta. ORC-ul spune că firma are ca obiect principal de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. Danuro Rent se „mândreşte" cu un singur angajat şi are un punct de lucru în Mamaia, zona Perla. Fix parcarea despre care facem vorbire. Numai că, dacă ne uităm mai atent, observăm că societatea celor doi fraţi deţine parcare conform contractului de închiriere nr. 2 din 15 mai a.c. Cu alte cuvinte, SC Danuro Rent SRL a închiriat parcarea cu zece zile înainte de a se înfiinţa. Acest fapt nu a fost negat nici de Daniel Turtoi, administratorul societăţii. Tânărului nu i s-a părut ciudat că a semnat contractul înainte de a avea firmă, dar nici că are un singur angajat în evidenţele Registrului Comerţului.

„Angajaţii sunt detaşaţi"

Mergem mai departe. Ajungem în zona hotelurilor Golden Tulip şi Palas Pelican. Vedem o altă plăcuţă, roşie ca focul, care ne spune că taxa este tot de 3 lei şi că firma care administrează parcarea este SC Nastyany SRL. Surpriză: societatea se poate lăuda tot cu un singur angajat. Nastyany a luat fiinţă în 1994, are ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine şi este administrată de Maricica Stere. În ciuda faptului că nu are decât un angajat, firma cu parcarea are nu mai puţin de şapte puncte de lucru în diverse zone ale Constanţei (magazine, birt, patiserie şi case de amanet şi de pariuri sportive). Menţionăm că printre cele şapte puncte de lucru nu se află şi parcarea din Mamaia, aşa cum ar fi fost normal. Nu am reuşit să dăm de administrator, pentru a obţine informaţii în legătură cu parcarea, însă am discutat cu soţul acesteia, care s-a erijat în purtătorul de cuvânt al consoartei. „Parcarea este proprietatea hotelului (n.r. nu a precizat care hotel). Noi de la ei am închiriat. Am contract de închiriere. Angajaţii sunt detaşaţi de la alte firme. Nu este trecută în acte pentru că am luat-o doar de câteva săptămâni", a declarat soţul Maricicăi Stere, care nu a prididit să se plângă că a fost sunat pe telefonul personal. În acte nu au modificat, dar plăcuţă roşie cu taxa au făcut.

parcare_masini_mamaia_danuro_rent_srl_01.jpgSecretul parcărilor

Situaţia parcărilor din Constanţa şi Mamaia este incertă. Nu mai ştii cine, unde a închiriat şi de la cine. Dacă în anumite zone ale Constanţei mai găsim parcări aflate încă în administrarea SCIL Confort Urban, în altele dăm bani unor societăţi private. Pentru a ne lămuri în această privinţă, am trimis o adresă către SCIL Confort Urban, în baza Legii 544/2001, care garantează accesul la informaţii de interes public. Documentul a fost trimis pe 15.06.2009. Potrivit legii, societatea ar fi trebuit să răspundă în termen de 30 de zile. Pe 22.06.2009, SCIL ne răspunde că materialul solicitat de noi necesită timp, însă ne asigură că vom primi răspunsul în termenul prevăzut de lege. Evident, acest lucru nu s-a întâmplat. Oare situaţia parcărilor o fi vreun secret?!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Denisa

03 Aug, 2009 09:47

La Eforie mafia parcarilor este formata din:Robert Serban, Niculae Ciocanel si Marius Cealera.

Articole asemanatoare

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 536

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 394

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 310

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 516

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 660

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 635

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 555

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 801

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 620

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 611

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 548

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 511

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 827

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 669

Firme Constanța Adunare Generală a Asociaților și modificări în contextul decesului unui asociat la Lex Trans SRL

27 Feb 2024 635