Florin Cîțu, după demisia de la șefia Parlamentului - „Preşedintele partidului şi secretarul general mi-au cerut demisia“

  • Întrebat ce intenţionează să facă în continuare, în condiţiile în care în mai puţin de un an i-au fost retrase toate funcţiile, de la premier, preşedinte al PNL, preşedinte al filialei PNL Sector 3 şi preşedinte al Senatului, Cîţu a spus că va face politică, pentru că funcţiile nu sunt pe viaţă.

Florin Cîţu a declarat, miercuri, că şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Senatului după ce liderul partidului, premierul Nicolae Ciucă, şi secretarul general al PNL i-au cerut acest lucru, transmiţându-i că i s-a retras sprijinul politic, notează Agerpres.

„Preşedintele partidului şi secretarul general mi-au cerut demisia, mi s-a spus că mi s-a retras sprijinul partidului, e o funcţie politică. Bineînţeles că în aceste condiţii nu am vrut să îi pun în situaţia penibilă pe colegii mei, unii dintre ei, să voteze împotriva conducerii partidului şi am decis, am luat această decizie personal, pentru a nu crea probleme Partidului Naţional Liberal. Totdeauna m-a interesat imaginea PNL“, a precizat Cîţu, răspunzând unei întrebări pe această temă.


El a adăugat că i s-au reproşat declaraţiile pe care le-a făcut de „ani de zile" împotriva unor măsuri care „fac rău românilor", menţionând că acele măsuri vin de la PSD.

„Declaraţiile care sunt aceleaşi de ani de zile împotriva unor măsuri care fac rău românilor. Acele măsuri vin de la PSD, asta este problema, dar sunt măsuri care eu consider că fac rău românilor, eu consider că Partidul Naţional Liberal trebuie să stea aproape de antreprenori, trebuie să stea aproape de sectorul privat, iar măsurile care vin împotriva lor întotdeauna le-am considerat nocive", a afirmat Cîţu.


Întrebat ce intenţionează să facă în continuare, în condiţiile în care în mai puţin de un an i-au fost retrase toate funcţiile, de la premier, preşedinte al PNL, preşedinte al filialei PNL Sector 3 şi preşedinte al Senatului, Cîţu a spus că va face politică, pentru că funcţiile nu sunt pe viaţă.

„Politică, exact ce am făcut înainte, acestea sunt funcţii pe care le primeşti în urma unei activităţi pe care o ai, activitatea de senator, funcţiile nu sunt pe viaţă", a punctat liberalul.


El a adăugat că nu regretă declaraţiile pe care le-a făcut şi care au dus la demisia sa din funcţia de preşedinte al Senatului, subliniind că este în politică pentru români şi se va opune întotdeauna măsurilor care se iau împotriva lor.

„Niciodată, repet, eu nu sunt în politică pentru mine, sunt în politică pentru români şi atât timp cât vor fi măsuri în spaţiul public sau cineva încearcă să ia măsuri împotriva românilor, eu mă voi opune, voi încerca să spun că aceste măsuri nu îşi au rostul. Trebuie să nu fim ipocriţi. Astăzi, rezultatele, inflaţie, dobânzi, perspectivele unei crize majore, nu vin din neant. Există o guvernare şi eu cred că dacă această guvernare nu era cu PSD, pe care nu am vrut-o niciodată, rezultatele ar fi fost mult mai bune. Partidul Naţional Liberal are soluţii", a conchis Florin Cîţu.


Întrebat dacă ar fi rămas în funcţie dacă nu era această guvernare cu PSD şi dacă i s-a încheiat cariera politică, Cîţu a răspuns: „De ce? Astea sunt funcţii, în politică sunt senator. Nu este vorba de funcţie, ne facem treaba în politică acolo unde suntem. Un vot în Parlament, aşa îţi faci treaba în politică. Deciziile se iau în urma unui vot pe care îl ai în partid, îl ai în grupul parlamentar ş.a.m.d. O decizie finală se ia în urma unui vot care vine cu susţinerea partidului. Nimeni nu ia o decizie de unul singur (...). Vă spun că PSD sunt cei pe care i-am supărat, dar trebuie să ne uităm la rezultatele acestei guvernări şi până la urmă aici suntem", a încheiat Cîţu, nu înainte de a răspunde că iese din funcţie pe aceeaşi melodie pe care a intrat - "Don't Stop Me Now". 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la DNA Fostul premier, Florin Cîțu, urmărit penal în cazul achiziției de vaccinuri anti-Covid 19

06 Dec 2023 707

Florin Cîțu, despre dosarul aflat la DNA „Mi-am îndeplinit atribuţiile de prim-ministru cu respectarea legislaţiei în vigoare. Am încredere în justiţie“

06 Dec 2023 718

Fostul premier Florin Cîţu s-a prezentat la sediul DNA! Va fi sub acuzare pentru abuz în serviciu, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19

06 Dec 2023 739

Senatorul PNL Florin Cîţu le va cere colegilor din partid să voteze pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare

27 Nov 2023 759

SURSE DNA vrea ridicarea imunității pentru fostul premier Florin Cîțu, în dosarul vaccinurilor

23 Nov 2023 953

Florin Cîțu a demisionat de la conducerea Senatului

29 Jun 2022 1343

Înlăturarea lui Florin Cîțu de la șefia Senatului, posibil să fie discutată astăzi

29 Jun 2022 1081

Florin Cîțu - „Nu se poate discuta Codul fiscal aşa, golăneşte”

20 Jun 2022 1187

Președintele Senatului, Florin Cîțu, înconjurat de femeile din PNL la Consiliul de Coordonare Local al PNL Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Jun 2022 2297

Cîțu, la evenimentul ”Senatul copiilor” „Copiii trebuie implicaţi tot mai mult în procesul de decizie cu privire la chestiunile care îi privesc“ (VIDEO)

01 Jun 2022 1537

Florin Cîțu susține menţinerea Codului fiscal în forma actuală

16 May 2022 1183

Florin Cîțu Curtea Constituțională a României este mai mult decât importantă pentru noi toţi

10 May 2022 1555

Florin Cîțu „Legea offshore va fi votată miercuri şi va merge imediat la Camera Deputaţilor“

09 May 2022 1561

Hackerii de la Killnet au pus chipul lui Florin Cîțu pe fotomodele din Baywatch, după ce președintele Senatului i-a ironizat (FOTO)

02 May 2022 1852

Cîţu PNL ar putea să colaboreze din nou cu USR în viitorul apropiat. „Cu PSD a fost un compromis”

02 May 2022 3356