Florin Cîţu Măsuri economice în contextul pandemiei - şomaj tehnic, pachet de ajutor de 2% din PIB



Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, a vorbit, marţi seară, la Digi24, despre măsurile economice pe care Guvernul le are pregătite şi le va adopta în şedinţa de miercuri pentru a lupta împotriva pandemiei de coronavirus.
 
Guvernul a făcut calcule și se pregătește pentru perspectiva ca 500.000, chiar până la un milion de oameni, să fie trimiși în șomaj tehnic în România, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus. O parte din șomajul tehnic va fi susținut de la buget. Ministrul de finanțe se așteaptă ca această criză să aibă vârful în aprilie, iar apoi, până în iulie, lucrurile să se amelioreze, potrivit Digi24.

Între timp, Guvernul se pregătește să anunțe miercuri o serie de măsuri prin care să ajute companiile aflate în dificultate, pachet care se va ridica la circa 2 la sută din PIB, a precizat Florin Cîțu.

„Avem un pachet de măsuri care se definitivează şi cred că va fi un pachet substanţial pentru România, aproape 2% din PIB, dacă luăm toate măsurile pe trei luni. Acesta va fi impactul în economie. Nu suntem Germania, Spania sau Franţa, dar pentru România un 2% impact în trei luni de zile cred că este substanţial şi sperăm să ajute companiile, să treacă peste această perioadă”, a spus Florin Cîțu.

„Sunt mai multe forme (de ajutor, n.r.), de şomaj tehnic, garanţii pentru linii de credit, chiar şi forme de amânarea impozitului pe venit pe o perioadă de două luni de zile pentru anumite companii. Deci, avem mai multe instrumente pe care le vom aproba mâine (miercuri - n.r.) în şedinţa de Guvern. O parte din şomajul tehnic va fi susţinut de la buget. Veţi vedea mâine detaliile. Avem facilităţi şi pentru angajatori”, a asigurat ministrul de finanțe.


Sursă foto: Facebook / Florin Cîțu

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la DNA Fostul premier, Florin Cîțu, urmărit penal în cazul achiziției de vaccinuri anti-Covid 19

06 Dec 2023 685

Florin Cîțu, despre dosarul aflat la DNA „Mi-am îndeplinit atribuţiile de prim-ministru cu respectarea legislaţiei în vigoare. Am încredere în justiţie“

06 Dec 2023 681

Fostul premier Florin Cîţu s-a prezentat la sediul DNA! Va fi sub acuzare pentru abuz în serviciu, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19

06 Dec 2023 708

Senatorul PNL Florin Cîţu le va cere colegilor din partid să voteze pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare

27 Nov 2023 721

SURSE DNA vrea ridicarea imunității pentru fostul premier Florin Cîțu, în dosarul vaccinurilor

23 Nov 2023 923

Florin Cîțu, după demisia de la șefia Parlamentului - „Preşedintele partidului şi secretarul general mi-au cerut demisia“

29 Jun 2022 1355

Florin Cîțu a demisionat de la conducerea Senatului

29 Jun 2022 1323

Înlăturarea lui Florin Cîțu de la șefia Senatului, posibil să fie discutată astăzi

29 Jun 2022 1057

Florin Cîțu - „Nu se poate discuta Codul fiscal aşa, golăneşte”

20 Jun 2022 1156

Președintele Senatului, Florin Cîțu, înconjurat de femeile din PNL la Consiliul de Coordonare Local al PNL Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Jun 2022 2271

Cîțu, la evenimentul ”Senatul copiilor” „Copiii trebuie implicaţi tot mai mult în procesul de decizie cu privire la chestiunile care îi privesc“ (VIDEO)

01 Jun 2022 1486

Florin Cîțu susține menţinerea Codului fiscal în forma actuală

16 May 2022 1150

Florin Cîțu Curtea Constituțională a României este mai mult decât importantă pentru noi toţi

10 May 2022 1514

Florin Cîțu „Legea offshore va fi votată miercuri şi va merge imediat la Camera Deputaţilor“

09 May 2022 1532

Hackerii de la Killnet au pus chipul lui Florin Cîțu pe fotomodele din Baywatch, după ce președintele Senatului i-a ironizat (FOTO)

02 May 2022 1824