Fondatorul Hipy Bio l-a înlocuit pe șeful CJC, Mihai Lupu în SC Internațional Petroleum Services SRL

  • Adunarea Generală a Asociaților SC Internațional Petroleum Services a adoptat mai multe decizii importante
  • Asociații au adoptat hotărârea prin care Mihai Lupu, președinte al Consiliului Județean Constanța a fost eliberat din funcția de administrator unic al societății, ca urmare a demisiei, find ales într-o functie publică
  • Lupu fusese numit administrator unic al International Petroleum Services SRL la începutul anului 2018
  • Administrator unic, cu puteri depline, pe perioadă nedetermitată, Alexandru Fetcu
 

Adunarea Generală a Asociaților SC Internațional Petroleum Services, cu sediul social în Iași a adoptat mai multe decizii importante.

Astfel, asociații – SC Construcții Hidrotehnice SA și Corneliu-Dan Cârligeanu au adoptat hotărârea nr. 1/2020 a AGA prin care Mihai Lupu, președinte al Consiliului Județean Constanța a fost eliberat din funcția de administrator unic al SC Internațional Petroleum Services, ca urmare a demisiei, find ales într-o functie publică.

Facem mențiunea, că Lupu fusese numit administrator unic al International Petroleum Services SRL la începutul anului 2018.

Totodată, asociatul Corneliu-Dan Cârligeanu a renunțat la calitatea de administrator, în locul acestuia fiind numit, administrator unic, cu puteri depline, pe perioadă nedetermitată, Alexandru Fetcu, de profesie economist și  fondatorul liniei de sucuri de cătină, Hipy Bio.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:

 
Fostul deputat de Constanţa Mihai Lupu a devenit administrator unic al International Petroleum Services SRL

Funcția de președinte al CJ Constanța a venit la pachet cu “sacrificii”. Mihai Lupu s-a retras din societatea cu care a făcut cele mai importante afaceri

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

82 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți istorici dobrogeni, Gheorghe Dumitrașcu

25 Sep 2021 1479

Se organizează licitație. Aparatele de aer condiționat ale primăriei Constanța au nevoie de service

25 Sep 2021 554

Fostul şef al RADEF Constanţa și-a cesionat o parte din acțiunile deținute în Cinemax SRL. Ce alte decizii au mai luat asociații?

25 Sep 2021 711

Proiect reîntors în Parlament, după ce judecătorii de la CCR l-au declarat neconstituțional. Odiseea spitalului militar regional de la Constanța!

25 Sep 2021 1453

Ambulatoriul SOTRM din Eforie Sud rămâne nereabilitat. Licitația a fost anulată de Consiliul Județean Constanța

23 Sep 2021 175

Licitație de milioane de lei pentru sistemul de gestionare a plății parcărilor din municipiul Constanța

23 Sep 2021 170

Consultare de piață pentru achiziția de tonete pentru comercializarea de obiecte de artizanat în stațiunea Mamaia

22 Sep 2021 322

Primăria Municipiului Constanța se digitalizează pe bani europeni. Arhiva fizică neprelucrată, transformată în arhivă electronică

20 Sep 2021 506

Într-o zi de 18 septembrie 1959 s-a creat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de pe lângă Consiliul Europei la Strasbourg

18 Sep 2021 356

Municipalitatea achiziționează telefoane mobile pentru angajații instituției

18 Sep 2021 457

Consiliul Județean demarează proiectul de modernizare a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Delfinul din Constanța

15 Sep 2021 478

15 septembrie - Ziua Internaţională a Democraţiei

15 Sep 2021 544

Valoarea proiectelor finanțate din fonduri europene la nivelul județului Constanța a crescut cu 4,5% față de 2020 (documente)

15 Sep 2021 570

Consiliul Județean Constanța demarează licitațiile pentru reabilitarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Albatros

14 Sep 2021 409

Licitație pentru servicii în domeniul securității în muncă și apărare împotriva incendiilor organizată de Primăria Constanța

11 Sep 2021 492