Forțele Navale Române, antrenamente comune cu partenerii străini, în portul militar Souda din Creta



Marinarii militari și scafandrii de luptă de incursiune de la bordul puitorului de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” asigură o prezență constantă în bazinul mediteranean, prin integrarea în gruparea navală a Operației EUNAVFOR MED „IRINI”.



Militarii Forțelor Navale Române participă la operația desfășurată sub stindardul Uniunii Europene, încă de la sfârșitul lunii septembrie, timp în care au executat misiuni de supraveghere a traficului maritim și de asigurare a respectării embargoului armelor impus Libiei.



După mai bine de două luni de misiune în Marea Mediterană, echipajul puitorului de mine și plase 274 se află în portul militar Souda din Insula Creta, pentru refacerea capacității de luptă, în vederea pregătirii următoarelor misiuni încredințate de comanda grupării navale a operației UE.



Instruirea militarilor români este una continuă, iar aceasta se desfășoară atât pe mare, timp în care aceștia execută și misiuni reale, cât și la cheu sau la bordul navei, și, nu de puține ori, este planificată în comun cu partenerii străini participanți la Operația „IRINI”, tocmai pentru a menține și dezvolta nivelul de interoperabilitate dintre forțele integrate.



Scafandrii militari români, alături de cei greci și francezi, ambarcați la bordul fregatei „Navarinon” și la cel al navei de patrulare „Commandante Bouan”, au desfășurat, în baza militară din Souda, o serie de antrenamente specifice misiunilor de interdicție maritimă.




De asemenea, marinarii militari români cinstesc valorile țării noastre nu numai prin misiunile executate în zona de responsabilitate, ci și prin ceremoniile militare organizate pentru comemorarea și celebrarea momentelor importante din istoria României.



Perioada în care a fost făcută escala în Souda a cuprins și sărbătorirea Zilei Naționale, prilej cu care echipajul navei militare 274 a arborat Pavilionul la catarg și a ridicat Marele Pavoaz, iar comandantul acesteia, căpitan-comandorul Daniel Gheorma, a dat citire mesajului Șefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, transmis cu această ocazie.



Pentru puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, urmează încă o lună de misiuni în cadrul Operației EUNAVFOR MED „IRINI”, după care, echipajul navei va reveni, în portul militar Constanța, la începutul noului an de instrucție, în luna ianuarie.

Sursă foto: Forțele Navale Române
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Misiunea de cercetare a Forțelor Navale Române în raionul maritim Costinești – Tuzla - 23 August - Mangalia s-a încheiat

07 Mar 2024 608

Forțele Navale Române Jurământ militar la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale și la Regimentul 307 Infanterie Marină

01 Mar 2024 507

Forțele Navale Române Centrul 338 Mentenanță Tehnică Navală angajează soldați gradați profesioniști! Profilul candidatului

15 Feb 2024 928

Forțele Navale Române Fregata „Mărășești” organizează selecția pentru posturile de soldați gradați profesioniști

14 Feb 2024 572

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, prima misiune în zona de responsabilitate a Forțelor Navale Române

25 Jan 2024 626

Evenimente la Constanța și Tulcea Forțele Navale Române, la ceremoniile dedicate sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române

22 Jan 2024 753

Deschiderea anului de instrucție în Forțele Navale Române (GALERIE FOTO)

15 Jan 2024 804

Știri Constanța Marinarii și scafandrii militari vor participa la Sărbătoarea Bobotezei

04 Jan 2024 790

Sosirea vânătorului de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” în portul militar Constanța (FOTO+VIDEO)

19 Dec 2023 1018

Structurile Forțelor Navale Române, la bilanț!

12 Dec 2023 721

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, cap-compas portul militar Constanța

08 Dec 2023 877

Forțele Navale Române, la Parada Militară Națională și la ceremoniile militare din București, Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea și Babadag

29 Nov 2023 1063

Forțele Navale Române Conferința internațională „Noi concepte, tehnologii și echipamente pentru dezvoltarea Forțelor Navale”, Ediția a II-a

21 Nov 2023 637

Marinarii militari au marcat Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații (FOTO)

11 Nov 2023 749

Forțele Navale Române 10 noiembrie-Ziua Divizionului 50 Corvete (FOTO)

10 Nov 2023 787