Fosta iubită a senatorului Mazăre vrea să extragă aur din Baia Arieș

Fosta cumnată a lui Radu Mazăre se pregătește să scoată aur de la Baia de Arieș, potrivit economica.net.
 
Ema Gavrilă, vrea să-și listeze firma la Bursa de Valori Bucureşti până în luna martie 2020.
 
"Ceva impedimente pentru listare există. Pe bursa românească nu avem specialişti pentru tranzacţiile cu aur. Eu aici mi-aş dori să listez compania, deoarece am ambiţia ca Blueberry Ridge Minerals să fie cu capital majoritar românesc, iar capitalul să rămână preponderant aici", spune Ema Gavrilă.

Cine este însă Blueberry Ridge Minerals SRL?

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma, cu sediul social în Deva (expirat din 2012), înfiinţată în 2011, este administrată de Ema Gavrilă (Emanuela Dana Gavrilă, conform datelor din buletin) încă de la data fondării. Până nu demult, unicul asociat al firmei era Ernest John III Dahlman, dar, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial al României, acesta s-a retras din societate şi din funcţia de administrator, cesionându-şi părţile sociale către Emanuela Dana Gavrilă, care devine astfel asociat unic. Odată cu acest transfer de putere în firmă, Ema Gavrilă a preluat şi „toate drepturile şi obligaţiile prezente şi viitoare ce decurg din deţinerea părţilor sociale, atât a celor deţinute, cât şi a celor cedate, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societăţii, existente şi neachitate până la data prezentei hotărâri, atât cele evidenţiate, cât şi cele care vor apărea ca urmare a unor acţiuni de control“, se arată în informaţiile publicate în Monitorul Oficial, partea a IV-a, nr. 5228, din 22 septembrie. Firma, înfiinţată în noiembrie 2011, a fost fondată de Ernest John III Dahlman, cetăţean american, născut în noiembrie 1969, domiciliat în New York, nimeni altul decât iubitul Emei Gavrilă de la vremea respectivă. Firma are ca obiect de activitate „extracţia minereurilor metalifere neferoase“. 

Fost candidat la Primăria Costineşti şi şefa Organizaţiei Locale a PSD Costineşti, Ema Gavrilă este mai cunoscută publicului drept fosta iubită a senatorului Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre. La alegerile parlamentare din 2012, Ema Gavrilă a râvnit la un loc de parlamentar pentru Colegiul 5, candidând însă din partea PPDD. Ema Gavrilă a ocupat şi funcţia de director al Tomis Mall, însă era „în cărţi“ şi pentru ocuparea funcţiei de director al Polus Center, mall-ul care ar fi trebuit să se deschidă în Constanţa.

Sursă: economica.net
Sursă foto: Facebook/ Ema Gavrilă

Citește și: „Nu vorbim despre bufuri imobiliare sau terenuri retrocedate“ Ema Gavrilă, fosta iubită a lui Alexandru Mazăre, caută aur în Apuseni


Americanul s-a retras Ema Gavrilă, fosta iubită a senatorului Mazăre, a rămas singură în firma care explorează aurul în munţii Apuseni
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Contract de asociere SSC Farul - Ema Gavrilă. Obiectivul e promovarea în Liga 1! „Credem cu tărie că am luat cea mai bună decizie“

17 Jul 2018 5762

„Numele investitorului - Emanuela Gavrilă” SSC Farul Constanţa, contract de asociere cu Ema Gavrilă, fosta iubită a fratelui lui Radu Mazăre

15 Jul 2018 11451

Discuţii între SSC Farul şi o companie străină, reprezentată de Ema Gavrilă, fosta iubită a fratelui lui Radu Mazăre

15 Jul 2018 5674

Americanul s-a retras Ema Gavrilă, fosta iubită a senatorului Mazăre, a rămas singură în firma care explorează aurul în munţii Apuseni

24 Sep 2015 9894

Ema Gavrilă apare pe Amazon cu cartea "Get More SEXercise"

05 Aug 2015 2806

„Nu vorbim despre bufuri imobiliare sau terenuri retrocedate“ Ema Gavrilă, fosta iubită a lui Alexandru Mazăre, caută aur în Apuseni

05 Aug 2015 5157