Fostul director al CFR Călători Timişoara, trimis în judecată. De ce este acuzat

Sigla DNA Florin Blăgăilă, fost director al CFR Călători Timişoara, a fost trimis în judecată de DNA pentru corupţie.

Acesta este acuzat că a primit mită pentru a urgenta plata unei facturi în cadrul derulării unui contract din bani publici.



Oficial de la DNA 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată,

sub control judiciar, a unui om de afaceri, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită,

și în stare de libertate, a inculpaților:

BLĂGĂILĂ FLORIN, la data faptei director la Sucursala Regionala Timișoara din cadrul Societății Naționale „CFR Calatori” SA, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită,

Persoană fizică, fiul omului de afaceri, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:


În data de 17 martie 2022, inculpatul Blăgăilă Florin, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la omul de afaceri suma de 1.500 de lei pentru a urgenta achitarea unei facturi (în valoare de 33.724 lei) emisă de societatea acestuia din urmă, în contextul unui contract încheiat cu S.R.T.F.C. Timișoara, ce avea ca obiect „reparații și întreținere clădiri-lot Deva”.

Suma remisă cu titlu de mită ar fi fost pusă la dispoziția omului de afaceri de către fiul său, inculpat în prezenta cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 293

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 511

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 415

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 396

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 831

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 424

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 697

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 502

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 908

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 727

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 560

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1557

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 687

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 773

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 763