Fostul premier Florin Cîţu s-a prezentat la sediul DNA! Va fi sub acuzare pentru abuz în serviciu, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19

foto: FacebookFostul premier Florin Cîţu s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA, unde procurorii îl vor anunţa că a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19, în care prejudiciul ar fi de peste 1 miliard de euro, conform Agerpres.ro

La intrare în sediul DNA, Florin Cîţu a refuzat să răspundă întrebărilor puse de jurnalişti, însă a promis că va da detalii la ieşire.

În prezent senator, Florin Cîţu a rămas fără imunitate, în urma unei decizii a Senatului din 29 noiembrie.

Dosarul vaccinurilor îi vizează şi pe foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.

Potrivit DNA, la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către CE a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre, menţionează DNA.

Anchetatorii susţin că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de "opt-out", astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

"În prezenta cauză, în contextul menţionat, sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie - mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane", explică procurorii.


Conform DNA, deşi dozele de vaccin contractate anterior datei de 1 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane faţă de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacţionat şi ordonanţat la plată achiziţia în plus a cantităţii de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului. 

Agerpres.ro


Citește și: 

Senatorul PNL Florin Cîţu le va cere colegilor din partid să voteze pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la DNA Fostul premier, Florin Cîțu, urmărit penal în cazul achiziției de vaccinuri anti-Covid 19

06 Dec 2023 729

Florin Cîțu, despre dosarul aflat la DNA „Mi-am îndeplinit atribuţiile de prim-ministru cu respectarea legislaţiei în vigoare. Am încredere în justiţie“

06 Dec 2023 738

Senatorul PNL Florin Cîţu le va cere colegilor din partid să voteze pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare

27 Nov 2023 774

SURSE DNA vrea ridicarea imunității pentru fostul premier Florin Cîțu, în dosarul vaccinurilor

23 Nov 2023 966

Florin Cîțu, după demisia de la șefia Parlamentului - „Preşedintele partidului şi secretarul general mi-au cerut demisia“

29 Jun 2022 1399

Florin Cîțu a demisionat de la conducerea Senatului

29 Jun 2022 1363

Înlăturarea lui Florin Cîțu de la șefia Senatului, posibil să fie discutată astăzi

29 Jun 2022 1101

Florin Cîțu - „Nu se poate discuta Codul fiscal aşa, golăneşte”

20 Jun 2022 1215

Președintele Senatului, Florin Cîțu, înconjurat de femeile din PNL la Consiliul de Coordonare Local al PNL Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Jun 2022 2315

Cîțu, la evenimentul ”Senatul copiilor” „Copiii trebuie implicaţi tot mai mult în procesul de decizie cu privire la chestiunile care îi privesc“ (VIDEO)

01 Jun 2022 1562

Florin Cîțu susține menţinerea Codului fiscal în forma actuală

16 May 2022 1203

Florin Cîțu Curtea Constituțională a României este mai mult decât importantă pentru noi toţi

10 May 2022 1576

Florin Cîțu „Legea offshore va fi votată miercuri şi va merge imediat la Camera Deputaţilor“

09 May 2022 1581

Hackerii de la Killnet au pus chipul lui Florin Cîțu pe fotomodele din Baywatch, după ce președintele Senatului i-a ironizat (FOTO)

02 May 2022 1867

Cîţu PNL ar putea să colaboreze din nou cu USR în viitorul apropiat. „Cu PSD a fost un compromis”

02 May 2022 3373