Fostul șef al Vămii Constanța, Sunai Cadâr, cooptat în Sahin Construct SRL

În Monitorul Oficial al României a fost publicată decizia nr. 7/17.09.2019 a asociatului unic al societății Sahin Construct SRL.  
 
Dora Mercea, în calitate de asociat unic deținând 100% din capitalul social al societății Sahin Construct SRL, cu participarea lui Cadâr Sunai și a lui Suliman Gesur, ambii în calitate de asociați nou cooptați, au luat unele hotărâri. Astfel, s-a aprobat cooptarea în cadrul societății, în calitate de asociați noi, a lui Cadâr Sunai și a Suliman Gesur, prin aport în numerar la majorarea capitalului social al societății. De asemenea, a fost aprobată majorarea capitalului social al societății cu aport în numerar, prin cooptarea noilor asociați, Cadâr Sunai și Suliman Gesur, cu suma de 20 lei, de la valoarea de 400 lei la valoarea de 420 lei.
 
Suma de 20 lei va fi subscrisă de noii asociați după cum urmează: Cadâr Sunai subscrie suma de 10 lei, pentru care societatea va emite o parte socială, cu o valoare nominală de 10 lei; Suliman Gesur subscrie suma de 10 lei, pentru care societatea va emite o parte socială, având o valoare nominală de 10 lei.
 
Ca urmare a majorării capitalului social al societății, astfel cum este descris mai sus, acesta va fi de 420 lei împărțit în 42 de părți sociale având o valoare nominală de 10 lei fiecare, repartizat după cum urmează: Mercea Dora va deține 40 de părți sociale cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, în valoare nominală totală de 400 lei, reprezentând 95,24% din capitalul social majorat al societății și din participarea la profit și pierdere; Cadâr Sunai va deține o parte socială cu o valoarea nominală de 10 lei, în valoare nominală totală de 10 lei, reprezentând 2,38% din capitalul social majorat al societății și din participarea la profit și pierdere; Suliman Gesur va deține o parte socială cu o valoare nominală de 10 lei, în valoare nominală totală de 10 lei, reprezentând 2,38% din capitalul social majorat al societății și din participarea la profit și pierdere. O altă decizie se referă la modificarea adresei punctului de lucru al societății din Eforie Nord, strada Griviței SIND, Lot 12+Lot 14, în Eforie Nord, strada Egretei nr. 10-12.
 
Reamintim că Sunai Cadâr este fost șef al Direcţiei Regionale de Accize și Operaţiuni Vamale Constanţa.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.