Fratele fostului director al Direcției Patrimoniu și Cadastru din Primăria Constanța a încercat să anuleze o licitație organizată de instituția condusă de Vergil Chițac

  • Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat o decizie care vizează o licitație organizată de primăria Constanța
  • Cartop SRL, reprezentată legal de Cucoară Cristian Constantin a contestat acordul-cadru având ca obiect „Servicii cadastrale necesare înscrierii în inventarul INIS, precum și înscrierea în evidențele de carte funciară a imobilelor ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Constanța”
  • CNSC a decis să admită excepția invocată de autoritatea contractantă și respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de Cartop SRL
  • Cristian Cucoară este fratele lui Cătălin Cucoară, fost specialist în structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie și fost director director al Direcției Patrimoniu și Cadastru din Primăria Constanța, demisionar în luna aprilie a acestui an
 

 
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat decizia nr. 1592/C5/ la contestația nr. 318/13.07.2021, transmisă de Cartop SRL, cu sediul în municipiul Constanța, reprezentată legal de Cucoară Cristian Constantin.

Societatea  a contestat adresa nr. 134178/07.07.2021, reprezentând răspunsul autorității contractante la solicitările de clarificări, document emis în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație deschisă”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru având ca obiect „Servicii cadastrale necesare înscrierii în inventarul INIS, precum și înscrierea în evidențele de carte funciară a imobilelor ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Constanța”, cod CPV 71354300-7 (Rev. 2), inițiată de primăria Constanța, în calitate de autoritate contractantă.

Firma contestatară a solicitat anularea parțială a adresei nr. 134178/07.07.2021, emisă de primăria Constanța, respectiv a punctelor 1, 5, 11, 12, 13, 14 și 16 și obligarea autorității contractante să dispună măsuri de remediere, astfel: la pct. 1 din adresa nr.134178/07.07.2021, autoritatea contractantă să expliciteze în concret modalitatea de calcul a prețurilor pentru imobilele care depășesc suprafața de 2.000 mp, în cazul imobilelor (teren și construcții) și 4 camere la unități individuale din condominium;  la pct. 5 din adresa nr. 134178/07.07.2021, primăria Constanța să pună la dispoziția operatorilor economici modele pentru pagina 1 din 2 întocmirea propunerii financiare și pentru cele 4 contracte subsecvente, precum și să indice care va fi cel mai mic contract subsecvent și care va fi cel mai mare contract subsecvent, în vederea întocmirii propunerii financiare; la pct. 11 din adresa nr. 134178/07.07.2021, primăria Constanța să modifice proiectul contractului subsecvent în conformitate cu prevederile art. 117 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016 în sensul indicării numărului exact de imobile, astfel încât să poată fi apreciat prețul exact al unui contract subsecvent; la pct. 12 din adresa nr. 134178/07.07.2021, municipiul Constanța să folosească, în mod corect, sintagma „regim juridic al imobilelor”; - la pct. 13 din adresa nr. 134178/07.07.2021, municipalitatea să înlocuiască sintagma „corp de proprietate”, care nu mai este, în prezent, reglementată de legislația în materie (Legea nr. 7/1996 republicată cu modificările și completările ulterioare), cu termenul de imobil; la pct. 14 din adresa nr. 134178/07.07.2021, primăria să răspundă, în mod corect și integral la solicitarea de clarificări, fără a crea în sarcina prestatorului obligații care depășesc cadrul contractual, dar și competențele pe care acesta le poate avea în condițiile legii civile generale iar la pct. 16 din adresa nr. 134178/07.07.2021, primăria Constanța să răspundă, în mod concret cum va fi întocmită oferta de preț pentru bulevarde, străzi, alei, întrucât acest aspect nu este prevăzut în caietul de sarcini.

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a decis să admită excepția invocată de autoritatea contractantă și respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de Cartop SRL, în contradictoriu cu primăria Constanța, în calitate de autoritate contractantă, pentru neconstituirea cauțiunii, conform prevederilor legale.

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.

Vă reamintim, Cristian Cucoară este fratele lui Cătălin Cucoară, angajat ca specialist la structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Cătălin Cucoară a demisionat din funcția de director al Direcției Patrimoniu și Cadastru din Primăria Constanța, în luna aprilie a acestui an.

Acesta a fost nemulțumit de noua organigramă pe care CLM a aprobat-o și care viza printre altele, comasarea urbanismului și patrimoniului, direct în subordinea arhitectului-șef al UAT Constanța.

 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

 Ambii au picat proba scrisă, dar pot depune contestaţii Doi candidaţi aspiră la fotoliul de director al OCPI Constanţa

Lovitură pentru Chițac. Cătălin Cucoară a demisionat din funcția de director al Direcției Patrimoniu și Cadastru din Primăria Constanța
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Într-o zi de 18 septembrie 1959 s-a creat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de pe lângă Consiliul Europei la Strasbourg

18 Sep 2021 311

Municipalitatea achiziționează telefoane mobile pentru angajații instituției

18 Sep 2021 374

Consiliul Județean demarează proiectul de modernizare a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Delfinul din Constanța

15 Sep 2021 435

15 septembrie - Ziua Internaţională a Democraţiei

15 Sep 2021 471

Valoarea proiectelor finanțate din fonduri europene la nivelul județului Constanța a crescut cu 4,5% față de 2020 (documente)

15 Sep 2021 499

Consiliul Județean Constanța demarează licitațiile pentru reabilitarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Albatros

14 Sep 2021 348

Licitație pentru servicii în domeniul securității în muncă și apărare împotriva incendiilor organizată de Primăria Constanța

11 Sep 2021 445

Chițac cumpără aparate de aer condiţionat pentru angajații primăriei Constanța!

11 Sep 2021 921

Excursii pentru tineri organizate de Consiliul Județean Constanța. Licitație pentru servicii de transport

10 Sep 2021 403

Municipalitatea, dispusă să plătească 70.000 de lei pentru un studiu privind activitatea de alarmare a constănțenilor

10 Sep 2021 541

Consiliul Județean demarează proiectul de reabilitare și modernizare a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Maria Montessori Constanța

10 Sep 2021 497

Mesajul pe care l-a transmis Familia Regală în memoria Flaviei Bălescu-Coposu

09 Sep 2021 816

Licitația pentru execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Incubator de afaceri” a fost anulată de Primăria Constanța

08 Sep 2021 709

Serviciile de pază la locațiile și obiectivele Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța, contestate la CNSC

08 Sep 2021 551

Trei corăbii din lemn, descoperite pe fundul Mării Negre, în cadrul unei campanii de diagnostic arheologic

07 Sep 2021 2071