Frații Radu și Alexandru Mazăre au făcut cerere la penitenciar pentru a fi prezenţi la înmormântarea mamei lor

Alexandru și Radu Mazăre. Foto: ZIUA de ConstanțaFostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, şi fratele său, fostul parlamentar Alexandru Mazăre, au făcut cerere la penitenciarele unde sunt încarceraţi pentru a fi prezenţi la înmormântarea mamei lor.

Conform RomaniaTV.ro, cererea urmează să fie analizată de câte o comisie, iar cei doi fraţi vor afla luni dacă îşi vor putea conduce mama pe ultimul drum.

Gabriela Victoria Mazăre s-a stins din viață vineri, 13 mai, la vârsta de 80 de ani. 

Ea a decedat la doar câteva zile după ce fiul său, Alexandru Mazăre a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare.  

Trupul neînsuflețit al Gabrielei Mazăre, mama fostului primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, a fost depus în această după amiază (n. r. sâmbătă, 14 mai) la Casa Clares, lângă Cimitirul Central Constanța.

Luni, 15 mai, de la ora 13.30 va avea loc slujba la Casa Mortuară, iar la ora 14.00 se pleacă spre biserica Mamaia Sat, unde începe slujba la ora 15.00.

Înmormântarea va avea loc luni la Parohia Mamaia Sat, la ora 16.00. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1253

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 532

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1187

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3891

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 679

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 642

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 614

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 849

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 851

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 632

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 846

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1433

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1130

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 979

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1487