Fregata „Regina Maria” revine în Portul Constanța. A încheiat participarea la Operația NATO „Sea Guardian”

  • Fregata „Regina Maria” sosește în Portul Constanța din Marea Mediterană.

Fregata „Regina Maria” (F 222) a încheiat participarea la Operația NATO „Sea Guardian”, în Marea Mediterană, și se îndreaptă spre portul Constanța, unde va acosta sâmbătă, 25 septembrie.

Bilanțul celor trei săptămâni în care fregata 222 a deținut conducerea grupării navale NATO conține un spectru complex de misiuni executate, peste 800 de interogări și verificări ale navelor participante la traficul din Mediterana, aproximativ 5.500 de mile marine parcurse și două escale, în porturile Augusta (Italia) și Valletta (Malta).

Potrivit Forțelor Navale Române, Fregata „Regina Maria” și nava de patrulare croată HRV „Vukovar” au desfășurat misiuni care au contribuit la cunoașterea traficului maritim din bazinul mediteranean, la susținerea libertății de navigație și la consolidarea securității pe flancul sudic al Europei.

Operația „Sea Guardian” s-a desfășurat în cele trei medii, naval, submarin și aerian. Gruparea navală a fost susținută de submarinul spaniol ESPS „Tramontana” și de submarinul german U35, precum și de avioane de patrulare maritimă (MPA) și aeronave de avertizare timpurie (AEW) ale forțelor armate ale Italiei, Greciei și Turciei. Elicopterul IAR Puma Naval, ambarcat la bordul fregatei „Regina Maria”, a contribuit, alături de celelalte aeronave militare și submarine, la detecția și identificarea timpurie a navelor cu caracter suspect și a mărit capabilitățile grupării, asigurând o capacitate de reacție sporită.

Prin intermediul marinarilor militari români și croați, mesajul NATO a fost transmis către traficul naval de mici dimensiuni, în timpul misiunilor de inspecție și control executate.

În plus, în timpul celor două escale din porturile Augusta (Italia) și Valletta (Malta), fregata „Regina Maria” a fost un ambasador al NATO și al României, prin misiunile de diplomație navală desfășurate. Vizitele oficialilor militari români la autoritățile militare și civile din Italia și din Malta au contribuit la promovarea imaginii Forțelor Navale Române, în plan internațional.

Fregata „Regina Maria” a încheiat cea de-a cincea participare a Forțelor Navale Române la Operația NATO „Sea Guardian” din Marea Mediterană, dovedind că Armata României contribuie activ la promovarea valorilor democratice ale Alianței Nord-Atlantice, atât prin asigurarea securității și stabilității la granițele maritime europene, cât și prin intermediul diplomației navale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.