FSLI. Șomajul tehnic în educație pune în pericol siguranța angajaților, a elevilor și chiar a unităților de învățământ

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ atrage atenția Guvernului României că șomajul tehnic nu poate fi aplicat în cazul angajaților din sistemul de învățământ.

Indiferent că vorbim despre personalul de predare sau de personalul didactic auxiliar ori nedidactic, aplicarea acestei măsuri înseamnă îngreunarea activității, stoparea acțiunilor de igienizare și dezinfectare a unităților de învățământ, care este obligatorie și, ceea ce este foarte îngrijorător în această perioadă- școlile devin ținta spărgătorilor.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că aplicarea șomajului tehnic în sistemul de educație din România este o măsură radicală, care nu a fost bine analizată și care va aduce grave prejudicii de care Guvernul se va face direct responsabil.

În această perioadă toate școlile din România trebuie să fie dezinfectate cu mare atenție, așa cum poate nu s-a făcut niciodată în istoria învățământului.

În momentul în care se va lua decizia revenirii în sălile de clasă, atât elevii, cât și cadrele didactice au nevoie de spații igienizate complet, care să nu reprezinte un pericol pentru sănătatea sau chiar viața lor, în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Această activitate nu poate fi desfășurată dacă personalul nedidactic este trimis în șomaj tehnic. În cele mai multe unități de învățământ, o școală are una sau două femei de serviciu, în urma reducerii numărului de posturi din învățământ. Cine pregătește școala, dacă acestea sunt trimise în șomaj tehnic?

O altă consecință a acestei măsuri, extrem de gravă, este cea privind paza unităților de învățământ. Dacă portarii sau paznicii, acolo unde sunt, sunt trimiși în șomaj tehnic, școlile devin țintă pentru hoți, așa cum s-a întâmplat, de curând, la o unitate de învățământ din Sectorul 4 al Capitalei, după ce portarul a fost trimis acasă în concediu de odihnă forțat.

Măsura nu poate fi aplicată, de asemenea, contabilelor și secretarelor din școală sau informaticienilor. Hotărârea Guvernului nr. 225/2020 pentru modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004, înseamnă activitate realizată de secretare și informaticieni.

Apropo de informaticieni, aceștia sunt cei care, în foarte multe unități de învățământ, asigură funcționarea platformelor cu ajutorul cărora se face învățarea online. Dacă aceștia sunt în șomaj tehnic, elevii nu vor avea documentația necesară pentru acordarea ajutorului financiar de 200 de euro pentru achiziționarea tabletelor. În consecință, nu se poate asigura acces egal la educație tuturor elevilor, dacă cei care nu au suport tehnic nu pot participa la învățare online.

În concluzie, măsura șomajului tehnic în educație are implicații majore, iar în lanț, după cum putem observa, victime vor ajunge chiar elevii. Precizăm, de asemenea, că economiștii nu susțin această variantă a șomajului tehnic și implicit a tăierilor de venituri, întrucât pentru funcționarea economiei, este nevoie de bani în piață. Avem ca argument și experiența tristă a tăierilor salariale nesăbuite din anul 2010. Au condus aceste tăieri la binefaceri pentru economie? Nicicum! Dacă acești angajați nu vor mai avea cum să își plătească utilitățile sau cum să își cumpere cele necesare traiului, unde este îmbunătățirea economiei?

Efectul va fi devastator, pe de o parte la nivelul familiilor care vor fi afectate crunt, pe de altă parte, la nivel global, în sistemul economic. Iar argumentul că “această măsură a introducerii șomajului tehnic și în sectorul bugetar nu vizează economisirea de fonduri, ci trebuie aplicată din solidaritate cu sectorul privat”, este stupid.


Nemulțumirile justificate ale oamenilor pleacă și de la nedreptățile actuale legate de pensiile speciale, care rămân intacte. Cum vor fi solidari aceștia cu cei cărora le scad veniturile în perioada următoare? Guvernul ar putea face un calcul foarte simplu, de exemplu: dacă s-ar impozita 300 de pensii speciale consistente, cu 50% într-o lună, suma adusă la bugetul de stat ar fi egală cu cea obținută prin șomajul tehnic aplicat secretarelor și contabililor din educație.
 

"Șomajul tehnic nu poate fi aplicat sistemului de învățământ și poți să îți dai seama de acest lucru, imediat după ce faci o analiză atentă a modului în care funcționează sistemul. Guvernul ar putea să facă rost de acești bani de la categoriile favorizate. Nu poți să mergi pe varianta de solidaritate în acest moment dacă cei cu salarii uriașe din sectorul bugetar sau cei cu pensii speciale nu participă.

Consider că în această perioadă trebuie să tratăm lucrurile cu maximă seriozitate, atât în modul în care este gestionată criza provocată de pandemie, dar și modul în care este susținut procesul educațional prin învățarea online, cât și prin modul în care nu lovim în oamenii care nu au venituri mari și pe care îi putem aduce în situație de risc", a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI. 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sindicatele din învățământ propun „sancțiuni clare pentru părinții și elevii care aduc grave prejudicii de imagine unor cadre didactice”

07 Oct 2020 2454

FSLI solicită președintelui României să promulge legea prin care profesorii pot fi ajutaţi să desfășoare lecții on-line în condiții optime

03 May 2020 1934

Prima linie de consiliere psihologică COVID-19, gratuită pentru cadre didactice, părinți și elevi

23 Mar 2020 984

FSLI Controalele din şcoli realizate de ministrul Educaţiei trebuie să respecte legea, dincolo de intenţia bună a acestor verificări

18 Jan 2020 1110

Schimbarea statutului profesorilor naşte reacţii... adverse. Invocata triadă profesor-elev-părinte s-a dus pe apa sâmbetei (document)

10 Oct 2019 4072

Editorial Blocarea angajărilor, mărul discordiei între sindicaliştii din Învăţământ şi Ministerul Educaţiei. Se anunţă proteste

15 Aug 2019 1147

Au decis să boicoteze simularea examenului de evaluare națională

04 Mar 2018 10543

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ protestează astăzi în fața Ministerului Muncii

21 Feb 2018 1611

Sindicaliștii din Învățământ vor picheta sediul Ministerului Muncii

19 Feb 2018 907

Protest în faţa Prefecturii Constanţa. Profesorii au ieşit în stradă (galerie foto+video)

02 Oct 2017 2001

UPDATE 2. Plângere penală Stiripesurse.ro. Un nou scandal de corupţie stă să explodeze (document)

08 Oct 2015 2495

Decizie de ultimă oră Profesorii din Constanța amână pichetarea Prefecturii

19 May 2014 1324

FSLI anunță organizarea unui referendum privind declanșarea unei greve generale în educație

21 Nov 2013 1871

Peste 100 de profesori constănţeni participă la mitingul organizat de FSLI

06 Nov 2013 1110

Sindicatele din învăţământ ameninţă cu proteste

19 Jul 2013 1120