Gabriel Comănescu - Conducerea Portului Constanţa „acţionează în interese obscure, din prostie şi din lipsă de experienţă“

Membrii Comisiei de Transporturi din Camera Deputaţilor se întâlnesc astăzi, de la ora 13.00, cu reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, ai Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC), ai Organizaţiei Patronale „Operatorul Portuar“ şi ai sindicatelor portuare. Evenimentul are loc în contextul scandalului creat pe marginea Master Planului Portului Constanţa, document contestat de operatorii portuari şi de sindicalişti şi care a alimentat din nou tensiunile dintre ei şi actuala conducere a CN APMC. La întâlnirea de azi vor lua parte Viorel Panait, preşedintele Organizaţiei Patronale „Operatorul Portuar“, omul de afaceri Gabriel Comănescu (Grup Servicii Petroliere), precum şi alţi operatori portuari (Nicolae Duşu, Corneliu Idu, Laurenţiu Mironescu, Sorin Greavu, Teodor Bolocan, Dumitru Carapiti), avocaţii Anca Mirăuţă şi Lucian Dăniescu, precum şi Mircea Burlacu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare.

Este a doua întâlnire de acest gen care va avea loc în Comisia de Transporturi a Camerei Deputaţilor. Este însă puţin probabil ca ea să rezolve ceva, atâta vreme cât relaţiile dintre operatori şi sindicalişti, pe de o parte, şi conducerea Portului Constanţa, de cealaltă parte, par „dinamitate“. Amintim, în acest sens, că operatorii şi sindicaliştii au cerut, în mai multe rânduri, demisia actualei conduceri executive a companiei, dar şi a Consiliului de Administraţie.

 „Cum adică să nu-şi dea demisia de onoare?!“

 Ce aşteptări au operatorii portuari de la întâlnirea de azi? Cum cred aceştia că va evolua relaţia lor cu reprezentanţii CN APMC? Gabriel Comănescu, patronul GSP, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, că în opinia lui actuala conducere a Portului Constanţa este compusă din oameni care „acţionează în interese proprii şi obscure, atât din prostie, cât şi din lipsă de experienţă“. „Acestea sunt dovedite prin faptul că, după ani de zile de discuţii şi încercări de a ţine Portul pe linia de plutire, aceşti domni nici măcar nu au înţeles de unde le vin banii şi cum ar trebui să îi gestioneze, astfel că nu îmi pot explica acest conflict în care ne aflăm: cum adică să nu îi vrea cel ce aduce plus valoare portului (n.r. generic, operatorul portuar) şi ţării şi ei să nu-şi dea încă demisia de onoare?!“, întreabă, retoric, omul de afaceri constănţean.

 „Politici de monopol fiscal desfăşurate în Portul Constanţa“

Întrebat cum ar caracteriza relaţia dintre operatorii portuari şi conducerea Portului Constanţa în ultimul an, omul de afaceri a explicat că, deşi iniţial a crezut că actuala conducere a companiei îi doreşte binele Constanţei, s-a înşelat amarnic. „Grav este că, în acest moment în care lumea e în criză economică, noi avem nişte neica-nimeni în Portul Constanţa care hotărăsc şi îşi dau cu părerea despre subiecte de interes naţional strategic. Operatorii şi angajaţii din port au rămas singurii care aduc trafic, investesc fără să aibă garanţii clare ale afacerii, se expun masiv riscului comercial şi financiar. Conducerea executivă a APC realizează numai concepte fantasmagorice: avem 37 de taxe care să satisfacă nevoia de profit a Fondului Proprietatea şi a Consiliului Local, fost acţionar până în februarie 2015, avem politici de monopol fiscal desfăşurate în Port şi lipsă de interes în respectarea contractelor de concesiune cu Ministerul Transporturilor“, a explicat Gabriel Comănescu. Nu mai puţin important, omul de afaceri susţine că actuala conducere a Portului Constanţa aplică o politică feudală: „Fac ce vor şi cum vor şi creează explicaţii ca să-şi acopere prostiile şi interesele personale.“

Dacă operatorii portuari nu vor ajunge la consens cu actuala conducere a CN APMC, aceştia vor acţiona pe toate căile legale posibile, „până când Ministerul Transporturilor şi Guvernul vor fi conştiente că Portul Constanţa e un obiectiv important pentru comunitatea economică naţională şi un punct strategic pe fondul conflictelor de la graniţă“. „Ne vom adresa tuturor forurilor capabile să intervină să reglementeze şi să normalizeze această situaţie. Nu se poate să fii APC şi să-ţi doreşti schimbarea destinaţiilor unor dane portuare în dane turistice, lângă danele militare. Chiar nu e nimeni care să realizeze aberaţiile acestor oameni?“, a adăugat omul de afaceri. Din punctul său de vedere, singurul organism care poate aplana starea conflictuală dintre operatori şi conducerea Portului Constanţa este Ministerul Transporturilor, condus de social-democratul Ioan Rus.

Precizăm că am solicitat un punct de vedere conducerii Portului Constanţa, mai exact, directorului general Valeriu Ionescu. Acesta din urmă nu ne-a răspuns încă, dar, în cazul în care o va face, declaraţia sa va fi publicată.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

OIL Terminal SA investește în Portul Constanța. Compania va construi un rezervor în vecinătatea Danei 67

29 Mar 2024 288

Praful saharian este vizibil deasupra mării, la Constanța (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 854

Licitații Constanța Conectivitate trimodală în Portul Constanța. Cine elaborează studiul de fezabilitate (DOCUMENT)

28 Mar 2024 513

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 476

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 364

Decizie CNSC Software Imagination & Vision SRL a contestat o licitație organizată de Portul Constanța!

27 Mar 2024 364

Drumurile intens circulate din Portul Constanța vor fi asfaltate

26 Mar 2024 387

Operator din Portul Constanța, amendat cu 60.000 lei, de Garda de Mediu Constanța. Iată pentru ce

25 Mar 2024 605

Marinar suspectat că ar fi sustras motorină de pe o macara plutitoare, aflată în Portul Constanța

24 Mar 2024 550

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1462

UPDATE Alertă noaptea trecută în Portul Constanța Sud-Agigea! Un marinar, decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Mar 2024 2386

Contract pentru îmbunătățirea conexiunii trimodale rutier - feroviar – naval din Portul Constanța. Ce valoare are

21 Mar 2024 423

Încălțăminte sport contrafăcută, descoperită în Portul Constanţa

21 Mar 2024 359

Procurorul general, Alex Florența, avertizează „Portul Constanța este vulnerabil în fața rețelelor de trafic de droguri”

20 Mar 2024 707

Autoutilitară căutată de autoritățile din Italia, descoperită de poliţiştii de frontieră în Portul Constanța

20 Mar 2024 426