22 Jul, 2021 19:40
2478
Cezara TRUȘCĂ
- Minorul a fost preluat de poliție, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta a fost abandonat în zona respectivă chiar de mama sa.
Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat prin apel 112, joi, 22 iulie, în jurul orei 10.45, cu privire la faptul că un minor cu vârsta de aproximativ cinci ani, a fost găsit singur, dezorientat, pe strada Siderurgiștilor, în fața clădirii cunoscută sub numele de „Casa Roșie”, din municipiul Galați.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Galați, care a constatat faptul că cele sesizate se confirmă.
Minorul a fost preluat de poliție, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta a fost abandonat în zona respectivă chiar de mama sa.
Aceasta, o femeie în vârstă de 29 ani, din Mangalia, județul Constanța, ce domiciliază fără forme legale în comuna Cudalbi, județul Galați, s-a deplasat în cursul dimineții cu un microbuz în municipiul Galați împreună cu minorul și, pe motiv că acesta nu o ascultă, l-a lăsat în acea zonă, după ce i-a transmis acestuia că se duce să cumpere covrigi.
Femeia a fost identificată în comuna Cudalbi, la adresa unde locuiește fără forme legale și a fost condusă la sediul Secției 2 Poliție pentru audieri.
În cauza de față, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Abandon de familie, cercetările fiind continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.
Minorul a fost preluat și va rămâne momentan în grija Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: