Galerie foto și Video Pasarela din Mamaia va fi scurtată la nici 10 ani de la inaugurare. Lucrările au început deja

  • Pasarela din Mamaia va fi modificată
  • După înisiparea pasarelei regale, din proximitate, iată că și cea inaugurată de Radu Mazăre va suferi schimbări
  • O primă modificare este scurtarea acesteia, cauzată de înnisiparea din stațiune
  • Vor rămâne aproximativ 150 metri din pasarelă

Pasarela din Mamaia, inaugurată în anul 2012, proiect de suflet al fostului primar Radu Mazăre, va fi scurtată din cauza lucrărilor de înnisipare din stațiunea din Constanța.

„Sunt lucrările de lărgire a plajelor, iar o parte din pasarelă va fi acoperită. Apoi se montează la loc balustrada, stâlpi de iluminat și se va reface podina de lemn de la promenadă”, au transmis pentru ZIUA de Constanța reprezentanții primăriei.

Batimetria la capătul dinspre mare nu se schimbă, adica pot acosta ambarcațiunile ca și până acum. Totodată, conform reprezentanților municipalității vor rămâne aproximativ 150 de metri din pasarelă, față de 420 metri cât are în prezent.

Pasarela pornea de pe plaja din dreptul Hotelului Victoria şi făcea legătura cu digul din larg. Este construită pe o structură metalică prevăzută cu piloni, pe care s-au aşezat scânduri din lemn. Construcţia acestei pasarele pentru acostarea de ambarcaţiuni de agrement este un proiect mai vechi al fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, anunţat în 2010. Investiţia este de aproximativ 1,5 milioane de euro, din care Primăria Constanţa contribuie cu 25%, restul banilor venind de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Conform proiectului, pasarela are o lungime de aproximativ 420 de metri, o lăţime de patru metri, iar debarcaderul este proiectat cu o lungime de 40 de metri şi o lăţime de 6 metri. De asemenea, pasarela este prevăzută cu băncuţe pentru odihnă.


Citește și

Cine efectuează lucrările de reabilitare a pasarelei maritime din Mamaia, inaugurată în 2012

Inaugurată de Radu Mazăre Licitaţie la Primăria Constanţa pentru reabilitarea pasarelei maritime din Mamaia (document)

Pasarela din Mamaia este gata. Iată cum arată (galerie foto)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Dan

01 Jun, 2021 18:00

Cred ca invers ,se reduc 150 m si ramân restul

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 672

Constanța Primăria face demersuri pentru a construi pasarela pietonală peste liniile de cale ferată în zona Liceului Lucian Blaga (GALERIE FOTO)

08 Feb 2024 625

Le Rose del Lago, din Mamaia, subiect de proces! House 3000 Real Estate Investment SRL îi cheamă în judecată pe primarul Constanței și Fulvia Antonela Dinescu

07 Feb 2024 2126

Constanța Vederea apartamentelor din complexul turistic din zona Cazino Mamaia, direct pe pasarela pietonală! Iată cui aparține construcția „minune” (GALERIE FOTO+VIDEO)

03 Jan 2024 7477

Tânăr din Slatina, în vârstă de 16 ani, căzut de pe pasarela de traversare peste liniile de cale ferată

03 Oct 2023 875

Documentația pentru reabilitarea pasarelei maritime din Mamaia va fi elaborată de un proiectant din București (DOCUMENT)

22 Jun 2023 1267

Fotoreportaj Cum arată Pasarela maritimă din Mamaia la debutul sezonului estival (FOTO+VIDEO)

06 Jun 2023 4447

Cât vor achita turiștii și constănțenii în sezon pentru un loc de parcare în Stațiunea Mamaia și în municipiul Constanța

04 May 2023 4165

În 2023, destinația de vacanță Mamaia este promovată pe pagina web al Primăriei Constanța cu clipuri și premii obținute în mandatele lui Mazăre! (VIDEO)

13 Mar 2023 3060

„Din ciclul Strategia Națională de Omorât Românii“ Pasarelă pentru pietoni, fără scară, cu stâlp de susţinere fix pe banda întâi a centurii Capitalei (FOTO)

17 Jan 2023 1195

UPDATE Autocar cu cetățeni greci implicat într-un grav accident rutier în Pasajul Unirii din București. Mai multe victime, încarcerate

23 Dec 2022 1509

Pasarela maritimă din Mamaia va fi reabilitată! Ce precizări face city-managerul Felicia Ovanesian (GALERIE FOTO)

06 Dec 2022 2235

„Toți în Giulești!“. Banner în Mamaia, pe pasarelă! Fanii Farului se mobilizează pentru meciul cu Rapid (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Oct 2022 2964

FOTOREPORTAJ Pasarela din Mamaia, scurtată din cauza lucrărilor de înnisipare. Au început lucrările de extragere a pilonilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Sep 2022 2975

O companie din Constanța va extrage pilonii „pasarelei lui Mazăre", din dreptul Hotelului Victoria din stațiunea Mamaia (DOCUMENTE)

15 Sep 2022 11325