Garda de Coastă Doi cetățeni libanezi, intrați ilegal în țară, depistaţi de poliţiştii de frontieră (VIDEO)


Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au depistat , în zona localității Carvăn, doi cetăţeni străini care se deplasau pe jos dinspre Bulgaria.

Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 12.01.2023, în jurul orei 06.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au desfășurat o acţiune specifică pe linia prevenirii și combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.

Astfel, colegii noştri, folosind tehnica de supraveghere din dotare, au observat în apropierea localității Carvăn, în dreptul fâșiei de protecție a frontierei de stat, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre  Bulgaria către interior., punctează Garda de Coastă. 


Un echipaj al poliției de frontieră a procedat la somarea și interceptarea acestora, stabilind faptul ca sunt cetățeni străini și nu vorbesc limba română.

În cadrul cercetărilor a rezultat că cei în cauză sunt cetățeni libanezi, în vârstă de 22 și 28 ani, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria. 


În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat.

Cei doi vor fi preluaţi de către autoritățile de frontieră bulgare, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria., mai transmite sursa citată. 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 1.000 de pistoale suspecte de a fi arme letale, depistate în PTF Negru Vodă! Erau transportate de un ucrainean (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2023 658

​Motor de barcă în valoare de 10.000 lei, căutat de autoritățile din Suedia, găsit de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă (FOTO)

30 Mar 2023 710

Minor depistat la volanul unei mașini, între Văleni și Cetatea. Cine se afla alături de el în autoturism

29 Mar 2023 601

Județul Constanța Șofer cu permisul suspendat, depistat în trafic de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

27 Mar 2023 784

Lenjerii de pat contrafăcute depistate într-un container sosit din China în Portul Constanța (GALERIE FOTO)

27 Mar 2023 560

Doi străini, depistați de poliţiştii de frontieră de la PTF Negru Vodă, ascunşi în camion

20 Mar 2023 600

Captură impresionantă a polițiștilor Gărzii de Coastă pe Lacul Sinoe (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Mar 2023 803

Garda de Coastă, acord cadru cu o firmă din București pentru asigurările auto obligatorii (DOCUMENT)

15 Mar 2023 863

Județul Constanța Un cetățean bulgar a prezentat la control un certificat de înmatriculare fals în PTF Ostrov

13 Mar 2023 789

Cernavodă Tuburi de azbociment furate, descoperite de Garda de Coastă într-un camion

10 Mar 2023 605

Sirieni depistați de poliţiştii de frontieră de la PTF Negru Vodă, ascunşi într-un camion

10 Mar 2023 554

Passat în valoare de 40.000 lei, căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră în zona Agigea. Cine se afla la volan (VIDEO)

28 Feb 2023 837

Containere sosite din China în Portul Constanța! Ce au descoperit polițiștii de la Garda de Coastă

24 Feb 2023 673

Ce au descoperit polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă în remorca unui tir

14 Feb 2023 563

Garda de Coastă, contract de aproape o jumătate de milion de euro pentru o firmă din Valu lui Traian! (DOCUMENT)

14 Feb 2023 1043