Garda de Coastă Peste 200 de kilograme de peşte fără documente legale au fost confiscate

Poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă au depistat, în zona de competență, cinci cetăţeni români care transportau peste 200 kilograme de pește, fără să aibă documente legale.
 
În data de 07.11.2019, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control pe raza localității Isaccea, județul Tulcea, un autoturism înmatriculat în România, în care se aflau trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 49 și 55 de ani, domiciliați pe raza judeţului Prahova.

Un alt echipaj al Poliției de Frontieră a oprit pentru control, pe raza comunei Luncăvița, județul Tulcea, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 43 de ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea.

În urma controlului efectuat asupra celor două autoturisme, polițiștii de frontieră au descoperit, cantitatea de 145 kilograme de peşte, diferite specii, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente de transport.
         
Și poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cernavodă, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în data de 06.11.2019, au oprit pentru control pe raza localității Hârșova, județul Constanța, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 48 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanța.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit, în habitaclul autovehiculului, cantitatea de 64 kilograme de peşte, specia oblet, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente de transport.
 
Cantitățile de peşte au fost predate unor societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deținere și transport fără documente legale a peștelui, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.

Sursă foto: Garda de Coastă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Schimbări în conducerea Gărzii de Coastă! Cine sunt cei împuterniciți la comanda instituției

27 Mar 2024 627

Descoperiți de polițiștii de frontieră, lângă Rasova, județul Constanța, în timp ce transportau 3000 litri de motorină furată (VIDEO)

25 Mar 2024 595

În județul Constanța Autoturism, căutat de autoritățile din Marea Britanie, descoperit de poliţiştii de frontieră din Vama Veche

25 Mar 2024 519

Captură în PTF Negru Vodă, județul Constanța! Ce au găsit polițiștii de frontieră într-un autoturism sosit din Turcia (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 425

În județul Constanța Trafic restricționat pentru camioane în PTF Vama Veche

19 Mar 2024 480

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 556

În județul Constanța Parfumuri și îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche și Ostrov

07 Mar 2024 440

În județul Constanța Articole de îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la PTF Vama Veche

04 Mar 2024 432

Garda de Coastă Peste 1.000 metri de plase mono-filament cu 243 kilograme de pește scoase dintr-o zonă strict protejată a Biosferei Deltei Dunării

01 Mar 2024 403

În anul 2023, Garda de Coastă și-a îndeplinit toate obiectivele Comandantul Alexandu Oae – Vom menține și în acest an un sistem eficient de supraveghere a frontierei de stat

29 Feb 2024 521

LIVE TEXT. Garda de Coastă Constanța, la ora bilanțului (FOTO+VIDEO)

29 Feb 2024 752

Licitații Constanța Garda de Coastă cumpără servicii de dezinfecție, dezinsecție și deratizare interioară

28 Feb 2024 432

Garda de Coastă Autoutilitară, căutată de autoritățile din Germania, descoperită de poliţiştii de frontieră de la PTF Ostrov

27 Feb 2024 483

Agenția Națională de Integritate duce la Curtea Supremă dosarul privind averea unui fost polițist de frontieră din Constanța

23 Feb 2024 484

Garda de Coastă Pantofi sport contrafăcuţi, depistaţi în Portul Constanța (FOTO)

23 Feb 2024 538