Gardul cimitirului, pericol public?! (galerie foto)

cap_1.jpgLa aproape două săptămâni de la tragicul accident în urma căruia un om şi-a pierdut viaţa strivit de gardul Cimitirului Central, situaţia nu a fost încă remediată.

Într-o fatidică zi de joi, gardul cimitirului nu a mai rezistat şi s-a prăbuşit. Din nefericire, a prins sub el doi oameni, dintre care unul a decedat, iar celălalt a fost rănit destul de grav. Scandalul nu a ocolit povestea, autorităţile au dat să se implice, vina a fost aruncată de la unul la altul. De la primarul Radu Mazăre către prestatorul de servicii Dumitru Drăghici, administratorul societăţii Clares SRL, responsabilitatea a fost pasată mai rău ca pisica. În cele două săptămâni scurse de la nenorocire nu s-a făcut mai nimic.

gard_gardul_cimitirului_central_025.jpgGardul a fost dărâmat. Acum, bucăţile de piatră zac pe jos, pe trotuarul pe care se plimba Ion Ciobotariu, şi sunt înconjurate de o bandă galbenă care s-ar presupune că ar atrage atenţia asupra pericolului. Cu toate acestea, oamenii nu pot merge pe stradă, aşa că, fricoşi, o iau tot pe lângă gardul Centralului. Pentru a se feri de răufăcători, cei care se ocupă de cimitir au înlocuit gardul căzut, pe partea cu strada I.L. Caragiale, cu unul din sârmă, astfel că imaginea nu este dintre cele mai plăcute. De altfel, pe acea porţiune, circulaţia fusese întreruptă în zilele de după tragedie, însă acum a fost reluată. Situaţia nu este mai frumoasă nici pe latura dinspre strada Theodor Burada. Acolo, din loc în loc, au fost postate semne care ne arată că nu avem voie să parcăm pe trotuar. Oare tot de frica gardului care, şi pe această porţiune, este destul de şubred?! De altfel, foarte mulţi dintre cei care preferau această stradă pentru a se duce la serviciu sau pentru a-şi rezolva treburile zilnice, aleg acum să ocolească ruta, de frica gardului. Nici pe latura dinspre strada Bărăganului gardul nu este mai zdravăn şi ar putea ceda oricând, prăbuşindu-se peste oameni sau maşini. Însă, deocamdată, singurele modalităţi de a-i ocroti pe cei care merg prin zona Cimitirului Central sunt banda galbenă şi amplasarea semnelor de circulaţie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1353

Credincioșii musulmani sărbătoresc, timp de trei zile, Ramazan Bayram

10 Apr 2024 3416

Consiliul Local Eforie a atribuit un contract firmei Masstudio din Constanța. Ce servicii vor fi furnizate (DOCUMENT)

02 Apr 2024 608

Primăria Constanța a emis autorizația de construire Cartierul Anadalchioi va fi modernizat

06 Mar 2024 809

Constănțeanul supărat Refacerea gardului Cimitirului Central bugetat cu 18 milioane de lei! Primăria vrea să plătească 2.000 de euro pentru un metru liniar

18 Feb 2024 892

Ministerul Apărării vrea cimitir militar la Constanța, de 3000 de locuri, între Metro 2 și BCCO! Se caută firmă pentru întocmirea actelor (DOCUMENT)

11 Feb 2024 2268

Tragedie la Constanța! A murit bărbatul care s-a autoincediat într-o criptă din Cimitirul Central (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Jan 2024 1617

Oficial de la IPJ Constanța, despre bărbatul autoincebdiat în Cimitirul Central (VIDEO)

24 Jan 2024 1849

Știri Constanța UPDATE. Bărbat autoincendiat în Cimitirul Central din Constanța! (FOTO+VIDEO)

24 Jan 2024 3296

Preot cercetat penal după ce ar fi încercat să împiedice o înmormântare. Polițiștii chemați în ajutor

21 Jan 2024 1414

Atacuri teroriste în Iran! Peste 70 de persoane ucise la o ceremonie de comemorare a asasinării comandantului Forţei Al-Quds

03 Jan 2024 711

Cimitir nou în municipiul Mangalia. La cât este estimată investiția?

27 Dec 2023 1004

Mormântul fostului cancelar german Helmut Schmidt, vandalizat

23 Dec 2023 818

Hamas vrea să elibereze din ostatici, dar amenință militarii israelieni

31 Oct 2023 959

Achiziții Constanța Primăria Grădina va amenaja alei betonate în cimitirul din satul Cheia

11 Oct 2023 815