Gest obscen făcut de un parlamentar în Legislativul României (video)

În momentul în care preşedintele Klaus Iohannis susţinea, astăzi, discursul în Parlamentul României, senatorii şi deputaţii Partidului Social Democrat au părăsit sala. Atunci, un parlamentar al Uniunii Salvaţi România a filmat cu telefonul mobil părăsirea de către social-democraţi ai plenului Legislativului, moment în care unul dintre parlamentari a arătat un semn obscen. 

Clipul video cu momentul respectiv a fost postat pe pagina de Facebook a deputatului USR Silviu Dehelean. Bănuit pentru gestul obscen este senatorul constănţean Tit-Liviu Brăiloiu. 
Ulterior acestui incident, un alt parlamentar al USR s-a plimbat pe holurile Parlamentului, cerând socoteală deputaţilor şi senatorilor PSD cu privire la părăsirea sălii. Atunci, mai mulţi aleşi ai social-democraţilor l-ar fi bruscat pe Iulian Bulai, cel care avea un telefon mobil şi îi filma pe parlamentarii celei mai mari formaţiuni aflate la conducerea României. 
Şi atunci, printre cei care ar fi participat la incident s-ar număra şi Tit-Liviu Brăiloiu. 

Vizavi de incidentul de pe holurile Parlamentului, senatorul de Constanţa Tit-Liviu Brăiloiu nu a avut prea multe de comentat.

„Liviu Tit Brăiloiu. Nu am fost în Parlament, nu am agresat pe nimeni. Este un linşaj mediatic la adresa mea, pe care nu îl comentez. Nu comentez decât declaraţiile mele”, a declarat Tit-Liviu Brăiloiu. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doliu în familia Brăiloiu. Mama fostului senator PSD a încetat din viață!

08 Mar 2024 947

Liviu Brăiloiu, parte vătămată Dosarul executorului judecătoresc Silviu Oană, trimis în judecată alături de alte două persoane, strămutat de la Constanța la Bucureşti

07 Nov 2023 1242

Liviu Tit Brăiloiu, parte vătămată Executorul judecătoresc Silviu Oană, trimis în judecată, alături de alte două persoane

14 Sep 2023 2000

Declarație de avere Deputatul Marian Crușoveanu, cinci terenuri și două clădiri. E și asociat în două firme (DOCUMENTE)

15 Aug 2022 3185

„Un om de înaltă ținută profesională și morală“ Fostul senator și prefect PSD, Tit-Liviu Brăiloiu, în doliu. Tatăl lui a murit

13 Dec 2021 11421

Resuscitarea proiectului Saraesa Firma nou înființată de Stelian Bucovală și Liviu Denisov va ridica blocul de 9 etaje, de lângă Teatrul de Vară din Mamaia

09 Nov 2021 8661

Designerul Otilia Brăiloiu a decis să se retragă din Amica MM SRL

17 Aug 2021 3832

Știați că...? Faimosul compozitor Constantin Brăiloiu s-a născut într-o zi de 13 august

13 Aug 2021 1653

Decizie importantă a Otiliei Brăiloiu. Își relochează business-urile pe malul mării

22 Mar 2021 4240

Care sunt parlamentarii de la Constanța care nu se vor mai regăsi în viitorul legislativ?

21 Dec 2020 4730

#alegeriparlamentare2020 Tit-Liviu Brăiloiu a votat la Eforie Sud

06 Dec 2020 3353

#alegeriparlamentare2020 Tit-Liviu Brăiloiu (PSD) - „Partidul aflat la guvernare face greșeli față de poporul român”

04 Dec 2020 1912

#alegeriparlamentare2020Tit Liviu Brăiloiu, candidat PSD pentru Senatul României, vine la ZIUA Electorală

03 Dec 2020 2638

#alegeriparlamentare2020 Tit-Liviu Brăiloiu (PSD) - „Vreau să construiesc Spitalul Militar Regional”

19 Nov 2020 2392

#alegeriparlamnentare2020 Tit Liviu Brăiloiu, candidat PSD pentru Senatul României, vine la ZIUA Electorală

18 Nov 2020 2489