Grevă generală, la SOCEP Ion Gherghină, liderul sindicatului - „Cea mai mare nemulţumire este decizia de a ne fi amputate drepturile“ (galerie foto)


 
Sindicatul Personalului Operativ SOCEP, organizație sindicală reprezentativă, afiliată la Federația Națională a Sindicatelor Portuare și Blocul Național Sindical a declanșat, ieri, grevă generală la nivel de unitate pe termen nelimitat. Acţiunile angajaţilor se vor desfăşura în intervalul orar 11.00 - 15.00 (schimbul de zi) și 20.00 - 24.00 (schimbul de noapte), pe termen nelimitat, până la soluționarea revendicărilor rămase în divergență. Potrivit preşedintelui Consiliului de Coordonare al S.P.O. Socep, Ion Gherghină, oamenii au solicitat majorare salarială, însă conducerea din port nu este de acord.
 

„Greva declanşată la operatorul portuar SOCEP se face cu oprirea activităţii la locul de muncă. Am luat această hotărâre în urma consultării cu oamenii, pentru a evita aducerea altor  persoane pe locurile de muncă ale angajaţilor SOCEP. Ne-am confruntat, de-a lungul timpului, cu situaţii în care salariaţii se adunau şi făceau grevă, iar angajatorul aducea alţi salariaţi. Am făcut un program de întrerupere a programului de muncă pe tura de zi (trei ore şi jumătate) şi pe tura de noapte (patru ore), pentru început, pentru a trage un semnal de alarmă. În timpul grevei, angajaţii rămân la locul de muncă însă întrerup activitatea“, a declat liderul de sindicat Ion Gherghină. Printre revendicările angajaţilor se numără majorarea salariilor, dar şi decizia patronatului de a amputa drepturile câştigate de salariaţi.

„Cea mai mare nemulţumire a salariaţilor este decizia patronatului de a amputa drepturile câştigate în ani de zile de muncă în Portul Constanţa. Nu vrea să ne dea nicio o creştere salarială, vor să taie sporul de vechime şi concediul suplimentar, care au fost câştigate“, a mai spus liderul sindicatului SOCEP Ion Gherghină.



 
 

„Este dezamăgitor că faptul că deşi s-a negociat nouă luni, noi nu avem un răspuns concret din partea angajatorului. Am cerut prima dată o creştere salarială de 500 de lei, apoi am lasat-o la 250 de lei, dar nu avem nici un răspuns“, a precizat, la rândul său, Mircea Burlacu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Portuare.

 
La SOCEP sunt angajate aproximativ 400 de persoane, iar cel mai mic salariu este de 1.250 de lei, spune liderul Ion Gherghină. „Greva generală a fost declanșată ca urmare a nesoluționării revendicărilor formulate de către salariații membri de sindicat, în speță păstrarea contractului colectiv de muncă cu toate drepturile existente, câștigate în decursul anilor prin negociere directă administrație - sindicat, precum și obținerea unei creșteri salariale colective în baza profitului obținut la a cărui realizare au contribuit în mod nemijlocit toți salariații societății”, au mai adăugat reprezentanții sindicatului.
 
În conformitate cu prevederile art.99 alin.l litera k) din Codul BVB, informăm publicul investitor că în cadrul societăţii s-a creat un conflict de muncă în contextul negocierii Contractului Colectiv de Muncă la nivel unitate, iar Sindicatul Personalului Operativ SOCEP SA a declarat greva începând cu data de 20.07.2016, în intervalul orar 11.00 - 15.00 şi 20.00 - 24.00. Greva se va desfăşura la locurile de muncă ale salariaţilor prin oprirea lucrului. Estimăm că rezultatele financiare previzionate nu vor fi influenţate“, a informat Bursa de Valori Bucureşti directorul SOCEP Marius Barbarino.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Daniel

21 Jul, 2016 22:33

Buna ziua, Din pacate aceasta situatie va ingreuna foarte mult activitatea din dana! Este de apreciat incercarea dvs de a da o fata mult mai umana acestui operator. De apreciat modalitatea de intampinare si prezentare a firmei....... Cu toate acestea s-au inregistrat intarzieri importante si semnificative financiar in expedierea marfurilor sau a satisfacerii clientilor . Cu toate acestea, tacit se fac diferente si se agreaza colaboratori pe considerente de simpatie, de pocainta, de amicitie, de interese proprii si comune! Asa cum au reusit cei de la Umex si Chimpex, puteti si dvs...... Echipele dvs de muncitori si operatori sunt printre cei mai buni din port, insa la cealalta extrema avem de aface cu un personal tesa nepregatit, fara logica, fara un rationament, organizati in a impune si a agrea dupa propriul plac, ne benefic si prosper firmei. Datorita acestora, a organizarii impuse de acestia s-au pierdut contracte si relatii de colaborare. Ne promovarea propriilor oameni din dana si desconsiderarea acestora va fi deajuns pentru un simplu declic! La conducerea firmei este nevoie de un manager privat cu viziune pentru o perioada mai indelungata, un manager care sa stie sa se foloseasca de piata de transport si marfa, servicii, etc In relatia mea comerciala cu dvs m-am lovit de aceste aspecte, atat ca angajat al unui expeditor / transporturi cat si ca persoana juridica! Cu stima, Daniel Goaie

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.