Guvernatorul Rezervatiei Delta Dunarii rupe tacerea

Sedinta mare la Prefectura din Tulcea

Tensiunile legate de activitatea concesionarilor resurselor piscicole si stuficole din Delta, precum si presiunile fostelor si actualelor grupuri de interese economice din aceasta zona se acutizeaza pe zi ce trece * Atat Ministerul Mediului, cat si noua putere locala se afla intre ciocan si nicovala * Pe de o parte, presiunile politice care ar trebui sa duca, in mod previzibil, la schimbarea din functie a guvernatorului Virgil Munteanu, sunt contracarate de sustinerea organizatiilor internationale de mediu care apreciaza activitatea conducerii ARBDD din ultimii ani * Pe de alta parte, majoritatea pescarilor si a autoritatilor locale din asezarile Deltei cer anularea concesionarilor si, implicit, inlaturarea lui Munteanu

Prefectura Tulcea a organizat o adunare publica care, in mod initial, avea drept scop dezbaterea nenumaratelor probleme cu care se confrunta locuitorii din Delta Dunarii. Sala a devenit neincapatoare, la intalnire fiind prezenti toti cei care, intr-un fel sau altul, sunt legati de aceasta zona : pescari, primari, reprezentantii firmelor concesionare si ale celor care n-au mai "incaput" la licitatie, asociatii profesionale, sindicate, sefi de institutii descentralizate, conducerile Prefecturii si ale Consiliului Judetean Tulcea. La ceea ce se anuntase a fi o dezbatere publica a participat si consilierul Ministrului Mediului, Roxana Cosma, precum si sefa de cabinet a vicepresedintelui Comisiei de Abuzuri din Senatul Romaniei, Florica Muha. Intalnirea, care a durat cateva ore bune, s-a rezumat, in principal, la pozitiile pro si contra referitoare la concesionarea resursei piscicole si stuficole. Majoritatea pescarilor prezenti in sala in numele unor asociatii profesionale au cerut anularea hotararii prin care cel 12 firme care au castigat licitatia de exploatare a resursei, "au monopolizat Delta, si ne-au facut sclavi pe mosiile lor. Suntem muritori de foame, obligati sa lucram pentru ei pe nimic, pestele ni se cumpara cu cateva mii de lei pe kilogram". Ei ii mai acuza pe concesionari ca nu le incheie contracte de munca, sau le desfac fara sa anunte, lasandu-i pe drumuri. Pe de alta parte, un sindicat al pescarilor din zona Jurilovca-Sf. Gheorghe si-a exprimat sustinerea fata de actualul sistem de concesionare, care le asigura locuri de munca. "E adevarat ca unii dintre concesionari trebuie sa plece, pentru ca-si bat joc de pescari, dar exista si oameni care doresc pastrarea patronului. La Jurilovca sunt acum 300 de locuri de munca, vrem sa le avem in continuare, ce vom face daca ramanem fara ele? ", a intrebat, retoric, liderul de sindicat.Primariile cer sa gestioneze terenurile din Rezervatie La fel de vehementi s-au aratat si reprezentantii administratiilor locale din Sulina, Murighiol, Chilia Veche care au cerut sa se transfere sub autoritatea primariilor, terenurile din Rezervatie care apartin acum domeniului public de interes national si sunt gestionate de Administratia Rezervatiei. "Nimic nu este al nostru, localnicii nu mai au voie nici sa pescuiasca, nici sa-si pasca animalele pe aceste terenuri. In acest moment, Primaria nu da nici un drept, nu ne intreaba nimeni nimic, Consiliul Judetean, Silvodelta si ARBDD fac regulile. La Murighiol erau 500 de pescari, acum, prin grija Rezervatiei, avem 400 de boschetari. Daca tot se ocupa de fauna, sa-i ia si pe astia in grija ei", a spus Ivanov Filip, primarul comunei Murighiol.Mafia concesionarii Cu mult mai grave au fost insa, acuzatiile aduse de patronii unor societati care, in urma concesionarii, nu-si mai pot desfasura activitatea in Delta Dunarii. "Firma mea era foarte bine dotata tehnic, indeplineam toate conditiile, da am fost eliminat inca de la preselectie. S-a dorit scoaterea mea de pe piata germana de stuf. M-au terorizat, m-au hartuit, si asta poate si pentru ca eram de alta culoare politica decat PSD. S-au fabricat ordine numai pentru a veni altii, prin spate, la exploatarea stufului. Am documente in acest sens, si le voi prezenta, sa se vada ilegalitatile comise in Delta", a afirmat Tudor Bogdan, patronul firmei Noor Stuf, care se afla intr-un vechi conflict cu ARBDD. Nemultumiti sunt si unii dintre concesionari, care considera ca la licitatie firmele n-au participat cu sanse egale. "Se vorbeste despre 12 firme, dar de fapt sunt doar cateva care si-au impartit zonele bune. In rest, ideea este ca ceilalti sa nu mai suporte presiunile financiare, sa cedeze si sa plece, sa ramana tot cui trebuie", a declarat Cristina Gavrila, patronul firmei concesionare Thalasa din Sulina. Pe acelasi ton, administratorul societatii Monal a reclamat "mafia in ceea ce priveste licitatia pe anumite domenii", cerand sprijin din partea statului pentru activitatea de producere a puietului de peste.Guvernatorul face acuzatii grave Cu foarte putine exceptii, vorbitorii au cerut demisia guvernatorului Virgil Munteanu, considerat principalul vinovat de actuala situatie din Rezervatie. In cadrul dezbaterilor, seful ARBDD n-a prea fost lasat sa-si prezinte punctul de vedere. Ieri insa, intr-o conferinta de presa, Munteanu a facut un adevarat rechizitoriu celor ce il acuza de incalcarea legii si de toate relele care se petrec in Delta. Mai mult decat atat, el a facut acuzatii grave la adresa unor oameni politici sau a unor directori de institutii. "Obiectivul acestei intalniri a fost infierarea activitatii ARBDD si a mea personal, precum si o lectie pentru sefii de institutii prezenti in sala, sa vada ce li se poate intampla daca nu joaca cum li se canta", a spus guvernatorul. Tirul acuzatiilor sale s-a indreptat spre aproape toti cei care i-au cerut capul. "Doamna Muha, reprezentant al vicepresedintelui Comisiei de Abuzuri din Senat, tulceanca, de altfel, a uitat cum, in urma cu doi ani, imi povestea afacerile pe care le desfasura in Ministerul Transporturilor si cum mi-a expus intentia de a face afaceri si in Delta. De altfel, activitatea mea a mai fost verificata o data de aceasta comisie, in 2002, de o echipa condusa de binecunoscutul senator Vasile Duta (cel arestat in urma cu cateva zile, n.n.). Atunci si-a exprimat intentia de a face afaceri cu caviar, dupa care mi-a propus sa lucram impreuna raportul de control, lucru pe care l-am refuzat, desigur", a afirmat Munteanu. Nici patronii firmelor concesionare care acum il acuza pe guvernator n-au scapat: "Pentru doamna Gavrila de la Thalasa Sulina, important membru al PNL, intervenea, cu putina vreme in urma, senatorul PSD Florin Hritcu. Alte presiuni veneau din partea familiei Maerean, care astazi ma acuza, dar care uita ca au vrut sa concesioneze tot bratul Chilia, Matita, Merhei, Dunarea de la Cotul Pisicii, deci suprafete enorme, pentru a pune monopol pe afacerile cu caviar, in vreme ce aveau un singur punct de colectare, pe un ponton. Aparau ei atunci drepturile pescarilor?", intreaba retoric guvernatorul. In legatura cu concesionarea terenurilor de pe plaja Sulina, activitate blocata deocamdata de ARBDD, Munteanu afirma ca acolo sunt doar grupuri de interese straine de populatia locala: "are teren acolo senatorul liberal Daniel Ilusca, cel a carui firma a executat si proiectul constructiilor pe care vor sa le faca pe plaja. De asemenea, juristul Prefecturii, Cristian Ordean, care, avand un interes direct si personal, n-a atacat hotararea ilegala Primariei Sulina in contencios. Sper sa faca PNA lumina in acest caz", spune Munteanu.In aceeasi ordine de idei, guvernatorul a declarat ca va face plangere penala impotriva directorului Agentiei de Protectie a Mediului Tulcea, Bectas Cadar, pentru abuz in serviciu. "Domnul Bectas cere cu vehementa eliminarea ARBDD ca autoritate de mediu, dorind ca toata aceasta activitate sa revina agentiei. Mai mult decat atat, APM elibereaza ilegal si abuziv autorizatii de mediu pe teritoriul Rezervatiei, unde nu are competente", a spus Virgil Munteanu, fluturand un dosar plin cu asemenea acte. Nu in ultimul rand, guvernatorul a atras atentia asupra consecintei imediate a acestor tensiuni: "Prefectul a interzis Politiei de Frontiera sa se mai ocupe de combaterea braconajului, concesionarii isi vor retrage si ei corpurile de control pana la limpezirea situatiei, asa paza bunurilor din Delta Dunarii ramane in grija catorva agenti ecologi. Rezultatul: braconaj fara precedent!", a incheiat Virgil Munteanu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 839

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident la Mangalia! Latura civilă, amânată pentru aprilie 2024 (VIDEO)

12 Mar 2024 714

Judecători amenințați la Constanța! „Este ca și cum Irod l-ar acuza pe pruncul Iisus cu privire la propriile lui crime!“ (RECHIZITORIU)

11 Mar 2024 901

Ce spune avocatul Adrian Cuculis Crimă într-un hotel din Mangalia! Se cere schimbarea încadrării juridice

11 Mar 2024 1572

Bărbatul acuzat că ar fi agresat măicuțele de la mănăstirea Sfânta Maria, din Techirghiol, cere să fie pus în libertate!

19 Feb 2024 775

Premieră Condamnare în primul și singurul dosar de Cyberbullying din Constanța! Decizia, atacată la instanța superioară (RECHIZITORIU)

15 Feb 2024 877

Polițiștii din Constanța au găsit două kilograme de Cannabis într-o geantă abandonată pe stradă de un cetățean speriat! (RECHIZITORIU)

07 Feb 2024 1025

Fost ministru al Justiției, Monica Macovei trimisă în judecată, la Mangalia! Primul termen, marți, 16 ianuarie 2024 (DOCUMENT)

13 Jan 2024 867

Justiție Constanța Începe procesul lui Matei Vlad Pascu, șoferul implicat în tragedia de la 2 Mai (RECHIZITORIU)

11 Dec 2023 1989

DNA l-a trimis în judecată pe Cezar Costin Stancu, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie! Dosarul, amânat pentru la anul (RECHIZITORIU)

23 Nov 2023 732

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2394

Judecătoria Mangalia îi prelungeşte dreptul de circulaţie Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției (DOCUMENT)

31 Oct 2023 794

Județul Timiș Persoană arestată preventiv pentru trafic de migranți

27 Oct 2023 639

Începe judecata în Dosarul Revoluției! (MINUTĂ+RECHIZITORIU)

25 Oct 2023 1249

Cezar Costin Stancu, fostul vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, trimis în judecată de DNA. Azi, primul termen (RECHIZITORIU)

25 Oct 2023 1087