HIV Un nou caz de vindecare confirmat după un transplant de măduvă osoasă

Acesta este un nou caz oficial de vindecare de HIV după un transplant de măduvă osoasă: "pacientul de la Düsseldorf" nu mai are nicio urmă de virus în organism, potrivit unui studiu publicat luni în Nature Medicine, relatează Agerpres.

Doar două cazuri de vindecare similare au fost descrise până acum în publicaţii ştiinţifice: pacientul din Berlin în 2009 şi pacientul din Londra în 2019.

Alte două cazuri de vindecare au fost detaliate anul trecut la conferinţe ştiinţifice, dar nu au fost elaborate încă publicaţii oficiale.

Acest al treilea pacient, un bărbat monitorizat la Düsseldorf, a primit un transplant de celule stem pentru a trata o formă de leucemie, apoi a putut să-şi întrerupă tratamentul antiretroviral împotriva HIV, a explicat consorţiul internaţional IciStem, al cărui partener este Institutul Pasteur în acest studiu.

În analizele lor, cercetătorii nu au găsit particule virale, nici rezervor viral activabil, nici răspunsuri imune împotriva virusului în corpul acestei persoane, în pofida încetării tratamentului timp de 4 ani.

Pacienţii vindecaţi au toţi în comun o situaţie foarte particulară. Ei sufereau de cancer de sânge şi au beneficiat de un transplant de celule stem care le-a reînnoit profund sistemul imunitar.

Donatorul lor a avut o mutaţie rară a unei gene numite CCR5, o mutaţie genetică cunoscută că împiedică HIV să pătrundă în celule.

"În timpul unui transplant de măduvă osoasă, celulele imune ale pacientului sunt complet înlocuite cu cele ale donatorului, ceea ce face posibil ca marea majoritatea celulelor infectate sa dispară", a explicat unul dintre autorii studiului.

"Este o situaţie excepţională când toţi aceşti factori coincid pentru ca acest transplant să fie un dublu succes în vindecarea leucemiei şi a HIV", a precizat cercetătorul. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

9 din 10 liceeni din Constanța ar accepta fără rezerve persoane care trăiesc cu infecții cronice în cercul lor de prieteni

20 Dec 2023 761

Peste 1.000 de pacienţi ai unui stomatolog, invitaţi să se testeze pentru hepatită şi HIV!

13 Dec 2023 1070

Alertă în București! Doi pacienți cu difterie, internați în spital! Anunțul Ministerului Sănătății

09 Dec 2023 1052

Ziua de Comemorare a Victimelor SIDA Întârzieri în ceea ce privește îngrijirea complexă a persoanelor care trăiesc cu HIV!

01 Dec 2023 946

Imobiliare Constanța Certificat de urbanism pentru mansardarea secției HIV-SIDA din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase

22 Nov 2023 958

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa angajează! Ce post este scos la concurs

23 Oct 2023 1505

Constanța. Proiect pilot de autotestare voluntară pentru HIV și hepatitele B și C

17 Jan 2023 1321

Un polițist din Constanța, mușcat de un bucureștean infectat cu HIV! Libertatea inculpatului va fi decisă zilele acestea

03 Jan 2023 1518

Ziua Internațională de comemorare a victimelor SIDA. Studiu - 20% dintre constănțenii care trăiesc cu HIV se simt stigmatizați și discriminați

01 Dec 2022 1249

Guvernul României a aprobat o nouă Strategie națională pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA

29 Nov 2022 1161

Persoanele neasigurate vor beneficia de testare pentru hepatită sau HIV

02 Nov 2022 1098

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța scoate la concurs mai multe posturi vacante

07 Sep 2022 5391

Ministrul Sănătății Unele dintre persoanele infectate cu variola maimuței aveau boli cu transmitere sexuală

10 Jul 2022 1035

Constănțeanul supărat. Revoltător. Constanța își trimite pacienții cu boli infecțioase la spitalele din Tulcea și Călărași

09 Jun 2022 3269

Constănțeanul supărat. Șapte luni de la incendiu „Bilanț SCBI - Spitalizare continuă închisă!! Deschise 10 paturi de zi și 25 paturi HIV pentru toată Dobrogea!" Chițac rezistă!

23 May 2022 2790