„Home alone" Liberalul Claudiu Teliceanu, succesorul Elenei Frîncu la conducerea Direcţiei pentru Sport?

La începutul acestei săptămâni a avut loc, la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), proba scrisă a concursului pentru funcţia de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Constanţa, după ce, în luna martie, Elena Frîncu, supranumită doamna sportului constănţean, s-a pensionat. La concurs au participat Sorin Buşu, cel care a fost directorul interimar al DJST după plecarea Elenei Frîncu, şi Claudiu Teliceanu, fost director al Direcţiei pentru Tineret în perioada 2005 - 2009.

Claudiu Teliceanu a obţinut, potrivit declaraţiilor sale, o notă mai mare de 7, astfel încât s-a calificat pentru următoarea probă, cea orală. Contracandidatul său, democrat-liberalul Sorin Buşu, a obţinut sub 7 şi, prin urmare, Teliceanu a rămas singurul candidat pentru conducerea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa. Cea de-a doua probă, susţinerea orală, va avea loc, „în principiu", susţine Claudiu Teliceanu, în cursul acestei zile, tot la ANFP.

Claudiu Teliceanu a fost, din 2005 şi până la începutul anului 2009, directorul Direcţiei pentru Tineret Constanţa. De asemenea, el a lucrat alături de Elena Frîncu la conducerea DJST, în calitate de director adjunct, pentru doar două luni, în 2010.

Membru al PNL încă din 2002, Claudiu Teliceanu a fost liderul Organizaţiei Judeţene de Tineret a PNL Constanţa până anul trecut. În prezent, nu mai deţine funcţii, fiind, conform spuselor sale, simplu membru al PNL Constanţa.

Din 13 martie, DJST Constanţa are o conducere interimară, asigurată de Sorin Buşu, fost director adjunct al instituţiei. Prin Ordinul 303 al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Buşu, fiul lui Gheorghe Buşu, directorul adjunct al AJOFM Constanţa, a fost numit director executiv interimar.

Deşi a rămas singurul doritor al funcţiei de conducere a DJST, Claudiu Teliceanu ne-a declarat că, până la ordinul ANST, nu se poate considera noul director al instituţiei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noua „gardă“ a magistraților Cine va conduce justiția din Constanța pentru următorii ani

26 Nov 2023 2140

CSM a încetat mandatul prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, numit la DIICOT

18 Nov 2023 1828

Știri justiție Constanța Cine conduce parchetele din Constanța și Dobrogea? Lista completă a procurorilor delegați sau detașați pe funcțiile de conducere

15 Aug 2023 5971

Șeful Parchetului Tribunalului Constanța, procuror Viorel Gabriel Teliceanu, trage un semnal de alarmă cu privire la măsurile de tăiere a posturilor din justiție (VIDEO)

07 Aug 2023 1516

Știri Constanța azi Detalii despre crima șocantă din Mangalia. Ce spune prim-procurorul Viorel Gabriel Teliceanu

07 Aug 2023 4152

Lichidator Constanța Teliceanu Elena- Daniela - THEMIS INSOLV IPURL

19 Jul 2023 902

Averea și interesele lui Viorel Gabriel Teliceanu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța! (DOCUMENTE)

08 Jul 2023 3450

Incident fără precedent în Armata României Final de proces în dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia! Anunțul judecătorilor

04 Apr 2023 9388

Oficial, de la CSM Noi șefi în Parchetele din Constanța! (DOCUMENT)

22 Nov 2022 2747

Ce note au luat la concurs șeful Parchetului Tribunalului Constanța și adjunctul Parchetului Judecătoriei Constanța

18 Nov 2022 2837

Când susțin procurorii din Constanța testarea scrisă la examenul pentru funcțiile de conducere

03 Nov 2022 1233

Un fost angajat de la Confort Urban a recunoscut tot în fața procurorilor! Anunțul judecătorilor

15 Oct 2022 2539

S-a stabilit data la care procurorii vor susține proiectul managerial pentru conducerea unităților de anchetă din Constanța

13 Oct 2022 1240

Unanimitate la CSM pentru un procuror din Constanța!

27 Sep 2022 1471

S-a propus șeful pentru Parchetul Tribunalului Constanța

26 Sep 2022 1679