Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial! Cum va fi organizată Autoritatea pentru Digitalizarea României


În Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 113 din data de 13 februarie 2020, a fost publicată hotărârea privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Digitalizarea României.
 
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) se organizează şi funcţionează ca structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, având rolul de a realiza şi a coordona implementarea strategiilor şi politicilor publice în domeniul transformării digitale şi societăţii informaţionale.
 
Sediul instituţiei este în Bucureşti, pe bd. Libertăţii nr. 14, iar un sediu secundar se află pe strada Italiană nr. 22 din capitală. ADR exercită, în domeniul său de competenţă, următoarele funcţii:
a) de strategie, prin care planifică strategic şi asigură elaborarea şi implementarea politicilor în domeniul transformării digitale şi societăţii informaţionale;
b) de reglementare, prin care reglementează participarea la elaborarea cadrului normativ şi instituţional în domeniul transformării digitale şi societăţii informaţionale, inclusiv cu privire la interoperabilitatea sistemelor informatice ale instituţiilor publice;
c) de avizare;
d) de reprezentare, prin care asigură, în numele Guvernului, reprezentarea în organismele şi organizaţiile naţionale, regionale, europene şi internaţionale, ca autoritate de stat, pentru domeniul său de activitate, în conformitate cu cadrul normativ în vigoare;
e) de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea şi controlul respectării reglementărilor în domeniul său de competenţă;
f) de administrare şi gestiune;
g) de promovare, coordonare, monitorizare, control şi evaluare a realizării politicilor în domeniul său de competenţă, precum şi a cadrului naţional de interoperabilitate;
h) de comunicare, prin care se asigură comunicarea atât cu celelalte structuri ale sectorului public, cât şi cu sectorul privat şi societatea civilă;
i) de implementare şi gestionare a proiectelor finanţate din fonduri europene, precum şi a programelor şi proiectelor finanţate din fonduri naţionale şi alte surse legal constituite;
j) de organism intermediar, prin care se asigură implementarea măsurilor din Programul operaţional sectorial pentru „Creşterea competitivităţii economice” şi Programul operaţional „Competitivitate" în condiţiile acordului de delegare încheiat cu autoritatea de management conform art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu privire la alte programe cu finanţare europeană.

 
Conducerea ADR este asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat prin decizie a prim-ministrului. Preşedintele conduce întreaga activitate a ADR şi reprezintă instituţia în raporturile cu autorităţile publice, instituţii şi organizaţii, precum şi cu persoanele fizice şi juridice din ţară sau din străinătate. Preşedintele ADR este ordonator terţiar de credite. În exercitarea atribuţiilor sale, acesta emite decizii.
 

Preşedintele ADR este ajutat în activitatea de conducere de doi vicepreşedinţi, cu rang de subsecretar de stat, numiţi şi eliberaţi prin decizie a prim-ministrului. Răspunderile şi atribuţiile vicepreşedinţilor ADR se stabilesc prin decizie a preşedintelui ADR. Preşedintele ADR poate delega, prin decizie, o parte dintre atribuţiile sale, în condiţiile legii.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Cercetării şi ADR au lansat aplicaţia mobilă ROeID. Asigură autentificarea în toate platformele digitale

25 May 2023 1001

Anunț important de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Sunt vizate IMM-urile din România

22 Feb 2023 1015

Platforma ghiseul.ro, posibilă țintă a grupării Killnet, nu a întâmpinat dificultăţi în procesarea plăţilor

01 May 2022 1159

Alexandru-Dan Munteanu, numit în funcţia de prefect al județului Tulcea (DECLARAȚIE DE AVERE)

27 Jan 2022 3276

#DobrogeaDigitală Totul despre Cloud-ul Guvernamental, un proiect de zeci de milioane de euro. De la administrator la timpii de implementare

09 Nov 2020 2571

Ludovic Orban „Guvernul trebuie să fie un sprijin permanent pentru orice autoritate locală în digitalizarea activității“ (video)

31 Jul 2020 1574

Guvern Înregistrarea documentelor adresate instituțiilor publice se poate face online

02 Apr 2020 1456

Guvernul României a lansat o nouă platformă online datelazi.ro

26 Mar 2020 1483

Guvernul României a lansat o nouă platformă online - cemafac.ro

23 Mar 2020 1120

S-a lansat Platforma online COVID-19 Știri Oficiale. Obiectiv principal, combaterea dezinformării

17 Mar 2020 3696