Iarna a revenit în forţă. Pe Valea Prahovei s-a depus strat consistent de zăpadă (galerie foto+video)


Frigul a pus stăpânire zilele acestea pe întreaga ţară, temperaturile din termometre fiind cu mult mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă. În mai multe zone din ţară ninge şi s-a depus un stras consistent de zăpadă. Pe Valea Prahovei la această oră se circulă în condiţii de iarnă şi ninge în continuu. 

Meteorologii au emis pentru aceste zile avertizări de vreme rea, avertizări ce expiră mâine. 

Astfel, pentru intervalul 20 Aprilie, ora 11:00 – 21 aprilie, ora 14.00 a fost emisă o avertizare cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori şi strat de zăpadă, intensificări ale vântului. În intervalul menţionat în Moldova și Transilvania vor predomina ninsorile, iar în nordul Munteniei și al Dobrogei vor fi precipitații mixte. La munte va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice, unde viteza la rafală va atinge  55...65 km/h.
Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile și se va produce brumă, în cursul nopții de joi/vineri, îndeosebi în regiunile vestice, iar în noaptea de vineri/sâmbătă  în cea mai mare parte a țării.



Un cod portocaliu a fost emis pentru intervalul 20 aprilie, ora 11.00 – 20 aprilie, ora 15.00. În această perioadă se vor înregistra ninsori și strat de zăpadă consistent, intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Carpaților Orientali, Meridionali și în zona joasă a județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea. Conform ANM, în  cea mai mare parte a Carpaților Orientali și Meridionali, precum și în zona joasă a județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea, va ninge și se va depune strat de zăpadă consistent. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 70...80 km/h, viscolind zăpada. Se vor cumula cantități de 30…45 l/mp.

 

Un alt cod portocaliu de precipitații însemnate cantitativ, ninsori și depunere de strat de zăpadă, intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Moldovei și a Carpaților Orientali și Meridionali va intra în vigoare în această după amiază de la ora 15.00 şi va fi valabil până mâine la ora 9.00. Cpnform ANM, în cea mai mare parte a Moldovei, începând cu după-amiaza zilei de joi, 20 aprilie, vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor cumula local 50…60 l/mp . La începutul intervalului precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, iar din cursul nopții de joi/vineri (20/21 aprilie) vor  predomina ninsorile și  se va depune strat de zăpadă. În  cea mai mare parte a Carpaților Orientali și Meridionali, va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de 50…65 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Circulație intensă pe Valea Prahovei, polițiștii recomandă folosirea rutelor alternative

23 Jan 2022 1085

Atenție șoferi. Cum se circulă pe Autostrada Soarelui și pe A4 Ovidiu-Agigea

23 Feb 2018 1952