ÎCCJ anulează amenda primită de Iohannis de la CNCD pentru declaraţiile privind Ţinutul Secuiesc

Klaus Iohannis, foto: Facebook.com  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea preşedintelui Klaus Iohannis de anulare a amenzii de 5.000 de lei primită în mai 2020 de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în urma unor declaraţii pe care le-a făcut privind un proiect de lege referitor la autonomia Ţinutului Secuiesc.

Iniţial, Curtea de Apel Bucureşti a respins în ianuarie 2021 solicitarea preşedintelui, însă Instanţa supremă a admis recursul lui Iohannis şi a anulat decizia CNCD.

"Admite recursul declarat de recurentul - reclamant preşedintele României Klaus Werner Iohannis - prin Administraţia Prezidenţială împotriva sentinţei nr. 100 din 29 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite acţiunea. Anulează Hotărârea Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr.443/20.05.2020. Definitivă", se arată în hotărârea instanţei.

Pe 20 mai 2020, preşedintele Klaus Iohannis a fost sancţionat de Colegiul director al CNCD cu o amendă de 5.000 lei pentru discriminare şi încălcarea dreptului la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională., scrie Agerpres.ro. 

În aceeaşi zi, şeful statului a anunţat că va contesta în instanţă decizia CNCD, considerând că hotărârea prin care a fost sancţionat este una "profund politică".

Şeful statului a fost sancţionat pentru declaraţiile făcute în contextul adoptării tacite de Camera Deputaţilor a proiectului legat de autonomia Ţinutului Secuiesc.

Pe 29 aprilie 2020, Klaus Iohannis declara: ''Jo napot kivanok, PSD' ('Vă doresc o zi bună, PSD'). Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorităţi, ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor. Jo napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu!) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înţelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale naţiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României şi împotriva românilor. Este inadmisibil aşa ceva şi, până când sunt eu preşedintele României, o astfel de lege nu va exista".

Potrivit CNCD, declaraţia lui Iohannis reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G.137/2000.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 438

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11083

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 418

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 409

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 414

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 522

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1191

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 396

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 431

Procurorul general îi solicită preşedintelui Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Iliescu în dosarul Mineriadei din iunie 1990

03 Apr 2024 715

România, profund angajată în prioritățile Uniunii Europene pentru 2024-2029. Anunțul lui Klaus Iohannis (VIDEO)

03 Apr 2024 496

Iohannis, mesaj de Paștele Catolic- „Să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către cei în suferință“

30 Mar 2024 421

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

29 Mar 2024 567

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 456

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 487