Icre roşii şi votcă bună Consulul general al Federaţiei Ruse a dat o recepţie de Ziua Naţională a ţării (galerie foto)

În fiecare an, cu ocazia Zilei Naţionale a ţării, Consulatul General al Federaţiei Ruse la Constanţa oferă recepţii. Şi de data asta, invitaţii au fost întâmpinaţi, la Terasa Colonadelor, cu votcă rusească, vinuri alese, dar şi cu icre roşii, delicatesă tradiţională pe mesele ruşilor.
 
Printre invitaţii care au participat la recepţia dată de Consulatul General al Federaţiei Ruse s-au numărat vicepreşedinţii CJC Cristinel Dragomir şi Cristian Darie, primarul oraşului Techirghiol, Adrian Stan, comandantul IJJ Constanţa, colonelul Costică Cojoc, consulul general al Republicii Populare Chineze la Constanţa, Su Yanwen, primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, dar şi vicele Florin Chelaru. „Aceasta este una dintre cele mai importante sărbători ale Rusiei. La 12 iunie 1990, Congresul Deputaţilor a adoptat Decretul Suveranităţii. În ultimii zece ani, Rusia a parcurs o etapă dificilă, dar a cunoscut o creştere economică importantă. Rusia şi România au o colaborare frumoasă”, a declarat consulul general al Federaţiei Ruse, Mikhail Reva. Alături de oficialul rus s-au aflat soţia sa Maria Reva, fiica Victoria şi cei doi nepoţei: Vanea (4 ani) şi Nastia (2 ani).
 
Din istoria sărbătorii
 
Pe 12 iunie se marchează Ziua Naţională a Rusiei. În această zi, în 1990, în cadrul Primului Congres al Deputaţilor Poporului Federaţiei Ruse a fost adoptată Declaraţia despre suveranitatea de stat a Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse. În document se stipula că Federaţia Rusă nu iese din cadrul URSS. Un asemenea pas dificil a constituit răspunsul şirului de suveranităţi proclamate de multe republici unionale. Însă după câtva timp tocmai această dată a constituit punctul de început al instituirii noii statalităţi ruse, bazată pe principiile federalismului constituţional. Primul preşedinte al Rusiei, Boris Elţîn, a propus ca 12 iunie să fie declarată sărbătoare de stat şi să se numească Ziua Rusiei. Decretul în această privinţă a fost semnat în 1994. Conform tradiţiei, sărbătoarea este un eveniment de anvergură. Au loc concerte şi spectacole cu focuri de artificii, precum şi competiţii sportive la care participă atât oameni de rând cât şi stele ale sportului mondial.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Miting la Constanța al refugiaților ucraineni la doi ani de la începerea războiului Rusia-Ucraina (FOTO+VIDEO)

24 Feb 2024 1219

MAE O nouă numire în funcția de consul general, șef de oficiu consular de carieră cu rang de consulat general

08 Sep 2023 1144

MAE Noi numiri în funcția de consul general

31 Aug 2023 2370

MAENoi numiri în funcția de consul general, șef de oficiu consular de carieră cu rang de consulat general

18 Aug 2023 547

Cine sunt noii consuli generali ai României? Hotărârile din urma ședinței de Guvern

18 Aug 2023 1576

Decizii adoptate de Guvern Numiri noi în diplomația din România! Lista completă

10 Aug 2023 1468

Iohannis a semnat decretele privind înființarea Consulatelor Generale ale României în Germania

10 Aug 2023 936

„Un an de genocid sângeros” Protest în fața Consulatului Rusiei la Constanța, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina

21 Feb 2023 1221

Consulul Emre Yurdakul, de la Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța, prezent la centrul de donare (VIDEO)

08 Feb 2023 1690

UPDATE Carte de condoleanțe, deschisă la sediul Consulatului General al Republicii Turcia la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Feb 2023 1116

Afaceristul Theodoros Skandalidis, numit consul onorific al Republicii Elene la Constanța

25 Oct 2022 1862

Mamele Ucrainei vor protesta la Constanța împotriva agresiunii armatei ruse asupra civililor

14 Apr 2022 1677

LIVE Constanța. Protest în fața Consulatului Rus (GALERIE FOTO și VIDEO)

25 Feb 2022 2786

Protest anunțat în Constanța, astăzi, în fața Consulatului Rus! Oamenii vor să își arate solidaritatea cu situația Ucrainei

25 Feb 2022 5138

Autorulotă mistuită de flăcări în municipiul Constanta, în apropierea unui consulat (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2022 2501