IGPR Oamenii legii au interveniit la mii de solicitări. Ce au constatat aceștia

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.600 de solicitări ale cetățenilor și au constatat 858 de infracțiuni.
 
La data de 3 noiembrie a.c., poliţiştii au acționat, la nivel național pentru a preveni faptele antisociale, organizând 281 de acțiuni. Au intervenit la 3.147 de evenimente, dintre care 2.657 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
 
În urma activităților, au fost constatate 858 de infracţiuni, 205 persoane fiind surprinse în flagrant delict.
 
De asemenea, au fost depistate nouă persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 30 de măsuri preventive.
 
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 8.151 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.000.000 de lei.
 
În trafic, poliţiştii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 212 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 609 de permise de conducere și au fost retrase 163 de certificate de înmatriculare.
 
Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunității şi, totodată, este pregătită să intervină atunci când situaţia o impune.
 
Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 123

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 170

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 2A

25 Apr 2024 157

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

25 Apr 2024 152

Infotrafic Restricții de trafic pe A2, spre Constanța!

25 Apr 2024 275

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 7 și DN 7A

25 Apr 2024 217

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 2A

25 Apr 2024 192

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 274

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 270

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

24 Apr 2024 183

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 11 și DEX 12

24 Apr 2024 176

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

24 Apr 2024 177

Limitare de viteză spre Constanța, pe Autostrada Soarelui

23 Apr 2024 737

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 514

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 233