IGSU Salvatorii au intervenit la peste 1700 de solicitări în ultimele 24 de ore

Pompieri în timpul intervenției. Foto: Facebook/IGSUStingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.761 misiuni desfășurate de salvatori, în cursul zilei de ieri, 29 mai a.c.

Potrivit unui comunicat al IGSU, la nivel național, 1.409 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe solicitări de sprijin fiind înregistrate în zona București-Ilfov (327 cazuri), urmată de județele Mureș (68 cazuri), Cluj (65 cazuri), Timiș (64 cazuri)și Brașov (57 cazuri).

Echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea celor 54 incendii înregistrate. În afara acestor situații, colegii noștri au gestionat cu promptitudine alte 299 de misiuni pentru protecția comunităților.

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 3 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.

O astfel de intervenție a avut loc ieri în municipiul Pașcani, unde echipajele de descarcerare și prim ajutor din cadrul ISU Iași au acționat pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier produs între două autoturisme în care se aflau șapte persoane. După acordarea măsurilor de prim ajutor de către salvatori, patru dintre victime au fost transportate la spital. 

„La nivel național, în perioada de referință, au fost transmise 28 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, astfel: 17 mesaje privind prezența animalelor periculoase (urși) în județele Alba (1), Argeș (2), Bacău (1), Brașov (6), Covasna (1), Harghita (4), Prahova (2), iar alte 11 mesaje privind manifestarea fenomenelor hidrometeorologice periculoase în județele Arad, Caraș-Severin, Constanța, Hunedoara, Timiș, Satu Mare, Sălaj și Vâlcea. 

Concomitent cu misiunile desfășurate pentru stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență, pompierii militari au acționat în sprijinul cetățenilor și al autorităților locale pentru înlăturarea efectelor produse de vremea nefavorabilă.

Astfel, în ultimele 24 de ore salvatorii au acționat în 16 localități din 6 județe (Arad, Bihor, Caraș-Severin, Gorj, Timiș, Vâlcea) pentru evacuarea apei din 10 case, 50 curți, 15 străzi și 17 subsoluri, precum și pentru degajarea a 2 copaci, 8 autoturisme fiind avariate în urma acestor evenimente.

În contextul efectelor produse de vremea nefavorabilă, o intervenție relevantă este cea a salvatorilor din municipiul Reșița care au evacuat 11 minori dintr-un after-school și i-au ajutat să ajungă în siguranță la părinți“  - au mai precizat reprezentanții IGSU.


Important de menționat este faptul că în acest moment nu mai sunt intervenții în desfășurare. 


Pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, salvatorii rămân la datorie, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSU Aproape 1.700 de solicitări ale salvatorilor, în 24 de ore

19 Jan 2024 494

Intervenții ale MAI, în ultimele 24 de ore

13 Jan 2024 605

IGSU 27 de persoane salvate de pompieri, în ultimele 24 de ore

10 Jan 2024 498

IGSU, pregătit pentru intervenții, în contextul emiterii prognozelor de vreme severă

08 Jan 2024 558

IGSU Pompierii militari au intervenit la peste 1.700 de solicitări în ultimele 24 de ore

05 Jan 2024 568

11 accidente au avut loc în județul Constanța în perioada Anului Nou! 28 de persoane, rănite

03 Jan 2024 684

Peste 1.700 de misiuni gestionate în doar 24 de ore de salvatorii IGSU. Unde au fost înregistrate cele mai multe solicitări

29 Dec 2023 532

IGSU Pompierii militari au intervenit în ultimele 24 de ore pentru stingerea a 64 de incendii

29 Nov 2023 620

MAI Polițiștii și jandarmii au aplicat amenzi în valoare de peste 2,3 milioane de lei în ultimele 24 de ore

19 Nov 2023 717

IGSU Aproximativ 1400 de intervenții pentru salvatori în ultimele 24 de ore

16 Nov 2023 704

Peste 4.000 de situații de urgență gestionate de pompieri în weekend! Salvatorii au intervenit la aproximativ 200 de incendii

13 Nov 2023 666

IGSU 22 de persoane salvate de pompieri, la nivel national, în 24 de ore

01 Nov 2023 746

IGSU Pompierii au intervenit în peste 1.000 de misiuni în ultimele 24 de ore

11 Oct 2023 689

IGSU Peste 4.800 de intervenții ale pompierilor, în acest weekend

25 Sep 2023 734

155 de intervenții ale pompierilor din județul Iași în ultimele 72 de ore

11 Sep 2023 790