Îi sărbătorim astăzi Constănțeni cunoscuți pe care îi felicităm de Sfântul Ion

Astăzi este ziua în care, în fiecare an, sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Acesta s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a seminţiei lui Aaron. Naşterea Sfântului Ioan (cu şase luni înaintea lui Iisus Hristos) i-a fost vestită lui Zaharia de îngerul Gavriil.

 
Sfântul Ioan Botezătorul a fost binecuvântat de Dumnezeu să fie Înaintemergătorul Domnului. Prorocul Maleahi l-a numit pe Ioan Botezătorul „Îngerul Domnului”, pentru că avea să-I gătească calea (Mal. 3, 1), iar Mântuitorul recunoaşte că Ioan este „îngerul” de care a vorbit Maleahi (Matei, 11,10). De ce îl numim înger întrupat? Pentru că el a ajuns să poarte în fiinţa sa semnele biruinţei asupra păcatului originar. Astfel, el nu-şi mai câştigă pâinea cu sudoarea frunţii. Evanghelistul Marcu precizează: „Şi Ioan era îmbrăcat în haina de păr de cămilă, avea cingătoare din piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică” (Marcu 1,6). Această prezentare ne descoperă marele ascet din Ioan, care învinge în fiinţa sa înclinaţiile spre păcat şi devine vrednic să-l vestească lumii lui Hristos. De aceea, nu întâmplător este reprezentat pe uşile împărăteşti ale altarelor ortodoxe cu aripi de înger.

Misiunea pe pământ a Sfântului Ioan a fost aceea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia şi de a-L descoperi pe Acesta şi a-L face cunoscut poporului lui Israel. Mesajul pe care Sfântul Ioan îl transmitea era „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!". Sfântul Ioan a fost un model al smereniei, un îndreptar pentru fiecare dintre noi spre a ne birui mândria şi a avea capacitatea de a ne jertfi pentru aproapele nostru, asa cum a făcut el pentru Iisus Hristos şi cum singur mărturiseşte că „Eu trebuie să mă micşorez, iar El trebuie să crească”.

Ce semnifică numele Ioan

 Ioan este un nume iudaic, „Iohanan”, prescurtare din „Iehohanan” şi semnifică „Dumnezeu s-a milostivit”. Foarte mulţi români poartă numele de Ion (forma neaoşă), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie în diferite variante: Ionel, Nelu, Ionică, Nica, Ionuţ, Onuţ, Ionela, Nela, Ionica, Oana, alcătuind cea mai bogată familie onomastică de la noi. Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, 1.988.021 de cetăţeni români, dintre care 1.442.563 de bărbaţi şi 545.458 de femei, poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul. Din totalul româncelor, 368.361 se numesc Ioana, 138.962 - Ionela, 20.085 - Ionica, 11.365 - Nela, iar 6.685 - Ionelia.

 Urări la Constanța

 Ion Ovidiu Brăiloiu - primarul oraşului Eforie,
Ioan Herdean- primarul comunei Istria,
Ion Nicolin - primarul oraşului Negru Vodă,
Ion Adam - primarul comunei Comana,
Ion Oprea - primarul comunei Săcele,
Ioan Burcea - viceprimar comuna Lipniţa,
Ion Burghişan - reprezentant al Forţelor Navale,
Ionuţ Budi - afacerist,
Ion Dănuţ Jugănaru - preşedinte Camera de Comerţ Industrie, Navigaţie şi Agricultură,
Ion Văcaru - şeful Serviciului de Paşapoarte din cadrul Prefecturii Constanţa,
Ionuţ Pripişi - şeful Corpului de Control al Primăriei Constanţa,
Ion Popescu - fost decan al Baroului Constanţa,
Oana Blendea - procuror DNA Constanţa,

Ionel Haşotti - avocat constănţean
Ionel Truşan - fost şef al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa,
Ionuţ Cazan - avocat Baroul Constanţa,

Ionela Diana Faur - judecător Tribunalul Constanţa,
Ionuţ Galani - interpret,
Ion Marin - primar Băneasa,
Ionuţ Mişa - director general Direcţia de Administrate a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF,
Ioana Pascu - judecător la Secţia II-a Civilă a Tribunalului Constanţa,
Claudia-Ionela Bojin - judecător la Judecătoria Constanţa,
Burtescu Alexandru Ionuţ - judecător la Judecătoria Constanţa,
Ionuţ Barbu - om de afaceri
Ion Chircu - şef Secţia 1 politie rurala Constanţa,
Ion Băraru - profesor de Fizică Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân,
Ion Radu - consilier judeţean PSD,
Ion Beiu - primar comuna Saligny,
Ion Constantinescu - primar comuna Cerchezu,
Silviu Ioan Wagner - fost director Oil Terminal,
Ion Draica - fost luptător, campion olimpic la lupte,
Ionuţ Stănescu - handbalist HCM Constanţa,
George Ionuţ Buricea - handbalist HCM Constanţa,
Ion Crăciun - antrenor CSU Neptun Constanţa,
Ionuţ Gheorghe - fost boxer constănţean, medaliat olimpic
Ion Barbu - antrenor FC Farul,
Ionel Luca - preşedinte CS Mangalia,
Ion Niţulescu - antrenor de scrimă la CSS1 Constanţa,
Ioan Giuglea - antrenor de lupte la LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa,
Ion Constantinescu – fost fotbalist, antrenor şi preşedinte al FC Farul
Ioan Gheorghică - observator de fotbal,
Ion Gembăşanu - preşedintele Asociaţiei Judeţene pentru Sport a Persoanelor cu Handicap Constanţa,
Ionuţ Larie - fotbalist CFR Cluj
Ionel Melenco - antrenor de fotbal şi cadru universitar
Ioan Oltean - antrenor de atletism,
Ion Răuţă - fost antrenor FC Farul,
Ioan Stan - primul antrenor al Simonei Halep,
Ionuţ Florea - fost fotbalist FC Farul.
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.