IJJ Tulcea. Trei copii au furat un cal și o căruță dintr-o curte

foto cu rol ilustrativ: IJJ Tulcea

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au intervenit joi, 23 iunie, în municipiul Tulcea, după ce au fost informați de un tulcean că trei copii au înhămat calul la căruța pe care o avea în curte, apoi au fugit.
 

„Astăzi, în jurul orei 13:00,  jandarmii, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, să intervină cu privire la furtul unui cal și a unei căruțe din municipiul Tulcea.
 
Apelantul, un bărbat din municipiul Tulcea, a reclamat faptul că s-a deplasat până la magazinul din apropierea domiciliului pentru a cumpăra pâine și când a revenit acasă, copilul i-a spus că a văzut cum trei copii au înhămat calul la căruța aflată în curte și au fugit”, informează jandarmii.


Oamenii legii s-au deplasat imediat la fața locului și au identificat minorii în jurul orei 14.00, pe drumul Tulcea-Agighiol.
 
Bărbatul și-a recuperat calul și căruța, iar andarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de organele competente.
 
Totodată, Jandarmeria Tulcea recomandă cetățenilor să acorde o mai mare atenție asupra bunurilor personale și să solicite sprijinul forțelor de ordine pentru a evita astfel de situații neplăcute. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 338

Colonelul Dima, fostul comandant al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, pierde procesul pentru anularea ordinului de trecere în rezervă (MINUTA)

19 Apr 2024 340

Ordinul prin care colonelul Dima, fostul șef al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, a fost trecut în rezervă nu se suspendă! Colonelul ceruse continuarea activității! (MINUTA)

17 Apr 2024 1058

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11062

IPJ ArgeșAcțiuni de reducere a riscului rutier, desfășurate de Biroul Rutier Câmpulung

15 Apr 2024 215

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 658

Știri Constanța Amenzi pentru picnicurile Ilegale în zonele Cheile Dobrogei și Gura Dobrogei (FOTO)

13 Apr 2024 6274

Bărbat depistat de jandarmi in timp ce aborda eleve pentru videochat în parcarea unui liceu

09 Apr 2024 1003

Infracțiuni și contravenții sancționate de jandarmii constănțeni în weekendul trecut

09 Apr 2024 379

UPDATE Problema gazului va fi reluată în cursul zilei de astăzi în zona străzii I.G. Duca, Constanța (FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 658

IPJ BuzăuSancţiuni de peste 26.000 de lei şi material lemnos estimat la 5200 de lei confiscat de poliţişti

08 Apr 2024 270

Intervenție de urgență a jandarmilor IJJ Constanța pe strada Eliberării. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1241

Acțiuni ale jandarmilor la școli din județul Tulcea (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 506

IJJ Tulcea Ai auzit de noua aplicație eDAC? Iată ce reprezintă și cum va fi folosită de jandarmi

05 Apr 2024 525

Jandarmii din Constanța înaintați în gradul următor, de Ziua Jandarmeriei Române! (FOTO)

03 Apr 2024 524