Ilegalităţi descoperite de Camera de Conturi Constanţa la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (document)

Camera de Conturi Constanţa a publicat sinteza rezultatelor acţiunii de audit desfăşurate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa în perioada 28.03.2016 - 29.04.2016. La unitatea sanitară a fost efectuat un audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară ale instituţiilor publice de interes local finanţate integral sau parţial din bugetele locale.
 
Potrivit raportului, în perioada 2014 - 2015 nu a fost constituit fondul de dezvoltare al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, în sumă estimată de 452.642 de lei, şi nu a fost întocmit bugetul fondului de dezvoltare al unităţii sanitare, cu toate că, potrivit situaţiilor financiare încheiate în perioada 2014 -2015, spitalul dispunea de sursele legale avute în vedere la constituirea fondului de dezvoltare: sume rezultate din valorificarea bunurilor disponibile, respectiv casate, excedent la sfârşitul anului precedent, sume rezultate din închirieri, cota-parte din amortizarea calculată lunar pentru activele fixe.
 
În perioada 2013 - 2015, elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli nu s-a realizat în subsidiar şi pe secţiile spitalului, aşa cum prevede Legea privind reforma în domeniul sănătăţii. La sfârşitul anului 2015, în contabilitate se afla înregistrat imobilul staţie de clorinare, aflat în incinta spitalului (în suprafaţă de 360,61 mp), la valoarea contabilă de 320.157 de lei, deşi entităţii i-a fost retras dreptul de administrare cu privire la această construcţie printr-o hotărâre a Consiliului Local Municipal Constanţa din anul 2013.
 
În evidenţa analitică a contului de active fixe de natura aparaturii medicale se află echipamente cu valoarea de 1 leu. De asemenea, o staţie centrală pentru tratamentul şi purificarea aerului medical în valoare de 250 de mii de lei, transmisă gratuit de Ministerul Sănătăţii în cadrul Proiectului „Gripa Aviară“, a fost înregistrată în evidenţa contabilă în mod eronat la valoarea de 1 leu. Auditul a mai constatat că echipamente medicale de natura obiectelor de inventar au fost înregistrate eronat ca active fixe.
 
Servicii medicale prestate de peste 2,3 milioane de lei, nefacturate 
 
În urma auditului efectuat în perioada 28.03.2016 - 29.04.2016 s-au mai constatat nestabilirea, necalcularea, neînregistrarea, nedeclararea şi nevirarea la bugetul de stat a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii rezultate din prestarea de servicii de laborator pe bază de contract de prestări servicii, în sumă estimată de 5.273 de lei. În urma verificării modului de evidenţiere, urmărire şi încasare a veniturilor aferente serviciilor medicale prestate în anul 2015, s-a constatat că acestea au fost facturate către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa doar la nivelul sumelor contractate cu aceasta, şi nu la nivelul realizărilor efective din prestaţii medicale. Astfel, în anul 2015, contrar prevederilor legale, nu au fost facturate servicii medicale prestate de spital în cadrul spitalizării continue şi de zi, dar şi în cadrul spitalizărilor pentru cronici, în sumă estimată de 2.325.690 de lei.
 
Cheltuieli neeligibile care au diminuat profitul spitalului
 
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa a încheiat în anul 2011 cu SC Centrul Medical Dorobanţi SRL un contract de asociere în participaţiune având ca scop „desfăşurarea unor activităţi medicale cu specific boli infecţioase, spitalizare de zi, precum şi în specialităţile de cardiologie, neurologie, ORL şi laborator analize medicale“. S-a constatat cuprinderea în decontul asocierii a unor cheltuieli neeligibile din punctul de vedere al clauzelor contractuale, care au diminuat profitul entităţii cu suma de 36.822 de lei.
 

Unitatea sanitară nu a analizat şi clarificat la finele exerciţiului financiar al anului 2015 creanţele care aveau o vechime mai mare de trei ani, astfel că au fost menţinute nejustificat în contul „Creditori“ şi, concomitent, în contul „Disponibil pentru sume de mandat“ sume reprezentând garanţii de bună execuţie în valoare de 12.060 de lei, dar şi garanţii de participare la licitaţie în valoare de 1.267 de lei, nerestituite în termenul de prescripţie.
 
Concediu de odihnă de peste 6.000 de lei, plătit nelegal

 
S-a constatat că, în perioada ianuarie 2013 - martie 2016, s-a plătit nelegal concediu de odihnă în sumă de 6.708 lei unei persoane care îndeplineşte prin cumul funcţia de medic cu activitate de integrare clinică pe lângă funcţia de bază pe care o are la Universitatea „Ovidius“ Constanţa în calitate de cadru didactic.
 
Stoc de medicamente expirate, din donaţii, în valoare de 534.833 de lei 
 
S-a constatat că, în perioada 6.01.2010 - 21.03.2011, au fost primite prin donaţie, prin Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, diferite medicamente cu termen de valabilitate relativ scurt, dar şi medicamente, livrate cu aviz de expediţie la data de 4.02.2011, care expirau la data de 28.02.2011, respectiv 30.06.2011. Ulterior, Ministerul Sănătăţii a revenit cu o adresă prin care a fost prelungită valabilitatea medicamentelor livrate în 28.02.2011 şi în 30.06.2011, până la 28.02.2013, respectiv 30.06.2013. În aceste condiţii, se constată că, la data de 31.12.2015, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa avea în stoc medicamente expirate din donaţii în valoare de 534.833 de lei şi care, dacă sunt aprobate la casare, influenţează
rezultatul patrimonial al entităţii auditate prin creşterea cheltuielilor entităţii.
 
Măsurile dispuse de Camera de Conturi Constanţa
 
Pentru abaterile identificate, Camera de Conturi Constanţa a formulat recomandări legate de respectarea prevederilor legale privind încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor, organizarea evidenţei contabile şi a sistemelor de control intern. Pentru abaterile care nu au fost remediate în timpul verificării, directorul Camerei de Conturi Constanţa a emis o decizie prin care s-a dispus luarea măsurilor legale de către conducătorul entităţii pentru remedierea deficienţelor constatate, urmărirea şi încasarea veniturilor, stabilirea mărimii şi întinderii prejudiciilor şi recuperarea lor. Nu în ultimul rând, s-a constatat efectuarea de cheltuieli neeconomicoase în urma încheierii contractelor de asistenţă juridică, entitatea având un post vacant de consilier juridic. Numai de la începutul anului 2015 şi până în luna martie 2016, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa a plătit suma de 116.260 de lei.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta sinteza rezultatelor acţiunii de audit desfăşurate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce a constatat Curtea de Conturi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa şi ce măsuri s-au luat (document)

15 Feb 2020 3898