Imagini de la eveniment Nava-Școală „Mircea” pleacă în marșul aniversar la împlinirea a 80 de ani. Rude și prieteni își iau rămas bun de la tinerii marinari (galerie foto + video)

Nava-Școală  „Mircea”, cel mai longeviv ambasador al României pe mările și oceanele lumii, pleacă, az,  în tradiționalul marș internațional de instrucție. Anul acesta, marșul va avea o însemnătate aparte. Velierul, simbol al învățământului românesc de marină, va împlini, în luna mai, 80 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare Române. Pentru a marca acest moment istoric, nava va ajunge în Hamburg, portul unde a fost construită, iar la întoarcerea în portul Constanța va urma traseul efectuat în urmă cu opt decenii, informează Forțele Navale Române.
  
Va traversa  Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic și Marea Nordului

Nava-Școală „Mircea” va traversa, pe parcursul celor trei luni de marș, Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic și Marea Nordului, cu escale în porturile: Siracusa (Italia), Barcelona (Spania), Almeria (Spania), Cadiz (Spania), Brest (Franța), Rouen (Franța), Haga (Olanda), Hamburg (Germania), Southampton (Marea Britanie), Lisabona (Portugalia), Valleta (Malta) și Istanbul (Turcia). Echipajul navei va fi format din 179 de membri, dintre care 57 de studenți de anul II ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, 32 de elevi din anul I de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, cărora li se alătură și 14 cadeți străini de la academiile navale din Albania, Bulgaria, China, Franța, Portugalia, Polonia, Turcia și Ucraina. Velierul va acosta în portul Almeria (Spania), în perioada 25 - 26 mai, pentru ca membrii echipajului să își poată exercita dreptul la vot, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European.
 


Nava-Școală „Mircea” se va întoarce acasă, miercuri, 7 august, după trei luni de pregătire a viitorilor marinari militari români și străini.
 
Nava - Şcoală „MIRCEA” este un velier clasa A tip bark, cu trei arbori, având o înălțime de 44 de metri, cu 23 de vele ce însumează o suprafaţă totală de 1.750 metri pătraţi. Aceasta a fost construită în perioada 1938-1939 la Şantierul Naval „Blohm & Voss” din Hamburg, Germania. Din seria sa mai fac parte navele „Eagle” - SUA, „Gorch Fock I” - Germania, „Gorch Fock II” – Germania şi „Sagres” - Portugalia.
 
Certificatul de naștere al noii nave-școală s-a semnat la 26 ianuarie 1938, iar la 22 septembrie, același an, a fost lansată la apă și botezată cu numele MIRCEA, alegere justificată de bogata tradiție și renumele predecesorului său. Numele navei provine de la vestitul voievod MIRCEA cel BĂTRÂN ce a cârmuit Țara Românească, între anii 1386 și 1418, sub a cărui domnie navigația autohtonă și comerțul efectuat pe mare au cunoscut o mare dezvoltare, vasele românești navigând, încă de pe atunci, nu numai în Marea Neagră, ci și în Marea Egee și Marea Mediterană, fapt care i-a adus numele de „Domn până la Marea cea mare”. Nava are în prova, sub bompres, un galion, reprezentându-l pe domnitor îmbrăcat cu bluză albastră, mantie roșie și purtând pe cap coroana, simbol al domniei. La 27 aprilie 1939, a avut loc ceremonia ridicării pavilionului național, iar pe data de 1 mai 1939, MIRCEA, o navă cu caracteristici superioare, ce asigura condiții de navigație și viață la bord mult îmbunătățite, a intrat în serviciul Marinei Militare. MIRCEA a intrat în portul Constanța pe data de 17 mai 1939, fiind salutat de oficialități, de tinerii elevi ai Școlii Navale, de navele aflate în port, între care și vechiul bric adus de la Galați pentru a preda ștafeta pregătirii marinărești noii nave.  La 3 iulie 1939, MIRCEA a plecat în primul său marș de instrucție în Marea Mediterană unde a făcut escale în porturile Palermo, Toulon, Palma, Gibraltar, Alger și Alexandria.
 
UPDATE 1: 

 Peste 100 de persoane din rândul familiilor și apropiaților au ajuns în Dana Militară a Portului Constanța pentru a-și lua rămas bun de la tinerii care pleacă azi în marș. Sunt și niște marinari din alte state care le vorbesc celor care vor pleca cu Bricul Mircea. Tinerii militari au coborat de pe bric pentru a-și lua la revedere de la rude și apropiați. Doi marinari chinezii care au 24 de ani vort pleca, pentru prima oară, cu un stat străin în misiune.

UPDATE 2:


Qu Luping este din vestul Chinei. Luping înseamnă "să ai o călătorie placută" și este pentru prima oara când călătoteste cu străini. De asemenea, a spus că se înțelege foarte bine cu românii cu care va călători

UPDATE 3: 

A început ceremonia de pentru plecarea în marș. La bord sunt 178 de persoane. Preoții oficializează slujba religioasă la bordul bricului Mircea. 

UPDATE 4:

"La întoarcere vom parcurge în intinerariu toate porturile desfășurate conform planului de acum 80 de ani. Pe timpul acestui marș, în portul Hamburg vom organiza, între 25 și 29 iunie, o ceremonie care să aducă în atenție faptul că Bricul Mircea este un simbol al academiei și a forțelor navale române și a armatei României. Am proiectat cu atenție cu Statul Major acest marș de instrucție și suntem înaintea plecării în acest voiaj cu un număr impresionant de militari. Avem 57 de cadeți ai ANMB anul II și cadeti de la Școala de Marină. Sunt și partenerii noatri. Vor fi 16 cadeți din țările partenere, 8 din Bulgaria, Albania, China și Ucraina" a spus, în fața cadeților și elevilor, contraamiralul de flotilă Mihai Panait.  „De asemenea, avem planificarea unui marș istoric în jurul lumii în anii 2020-2021" , a mai spus Mihai Panait.

Pe parcursul marșului va avea loc vizionarea filmului documentar „Adrian V. Rădulescu –ctitorul“.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a atribuit un contract pentru repararea instalațiilor de bord a Navei Școală Mircea. Iată ce firmă a câștigat (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 185

Lumea marinarilor Aplauze pe scena Atlanticului. „Mircea”, SUA, botez marinăresc

18 Apr 2024 521

Lumea marinarilor Un om, o navă, un destin. „Mircea”, comandanți, repere morale

20 Mar 2024 946

Licitații Constanța Academia Navală asigură cu aproape 50.000 de euro Bricul Mircea, pentru voiajul din 2024! Asigurările de viață pentru personal, circa 23.000 de euro (DOCUMENT)

18 Mar 2024 833

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” modernizează instalația de propulsie la Nava Școală Sprijin Acțiuni Militare 281, proiect ZK 923 (DOCUMENT)

07 Feb 2024 785

Doliu în marină Contraamiralul de flotilă în retragere, Eugen Ispas, a decedat

20 Jan 2024 2470

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța, Pro Optica SA și Navtron SRL, acord pentru aproape 3 milioane de euro. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

21 Dec 2023 993

In memoriam Aurel Negulescu, ofițer de marină și publicist în reviste dobrogene

26 Nov 2023 673

Licitații Constanța Academia Navală Mircea cel Bătrân, licitație deschisă pe 7 milioane de euro pentru Nava Școală Sprijin Acțiuni Militare 281 (DOCUMENT)

09 Nov 2023 1061

Nava Școală Mircea a revenit în Portul Constanța din marșul internațional de instrucție (GALERIE FOTO+VIDEO)

31 Jul 2023 961

Licitații Constanța Academia Navală Mircea cel Bătrân, licitație de peste 2,77 milioane de euro! Se modernizează Nava Școală Sprijin Acțiuni Militare 281 (DOCUMENT)

30 Jul 2023 1079

Nava-școală „Mircea“ a părăsit portul Italian Taranto! Se îndreaptă spre portul Izmir din Turcia (GALERIE FOTO)

26 Jul 2023 795

Nava-școală „Mircea“ a ajuns în portul Taranto din Italia! Ce s-a întâmplat pe durata escalei?

20 Jul 2023 1000

Academia Navală, achiziții importante pentru Nava Școală „Mircea”! (DOCUMENT)

17 Jul 2023 1108

Academia Navală Constanța Nava-școală „Mircea“, prezentă la portul Taranto din Italia

13 Jul 2023 940