Imobiliare Constanța Undă verde pentru imobilul de 17 etaje din Neptun! Investitorul a primit acordul de mediu

  • Este vorba de proiectul „Construire imobil cu spații pentru locuințe de vacanță și servicii pentru turism, municipiul Mangalia, Stațiunea Neptun, Str. Trandafirilor, nr. 6K-6L, Jud. Constanța, cu respectarea reglementărilor urbanistice menționate în cuprinsul certificatului de urbanism”
  • Ansamblul propus se va remarca printr-o volumetrie compactă și o puternică identitate vizuală
  • Imobilul va avea 17 etaje
 
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra deciziei de emitere a Acordului de Mediu pentru proiectul imobiliar al elor de la Solantis Neptun SRL.
 
Este vorba de proiectul „Construire imobil cu spații pentru locuințe de vacanță și servicii pentru turism, municipiul Mangalia, Stațiunea Neptun, Str. Trandafirilor, nr. 6K-6L, Jud. Constanța, cu respectarea reglementărilor urbanistice menționate în cuprinsul certificatului de urbanism”, propus a fi amplasat în municipiul Mangalia, localitatea Neptun, str. Trandafirilor, nr. 6K-6L. Imobilul va avea 17 etaje.
 
Proiectul Acordului de Mediu şi informaţiile relevante pentru luarea deciziei pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța din municipiul Constanța, strada Unirii nr. 23, județul Constanța, în zilele de luni - vineri, între orele 9 - 14 cât şi la următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro.
 
Observaţiile/contestaţiile publicului se primesc la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța din municipiul Constanța, strada Unirii nr. 23, județul Constanța, în termen de 10 zile de la data afişării anunţului.
 

  
 

Solantis Neptun SRL

 

Înființată în anul 2021, firma are sediul social în București, Sectorul 1, strada Alexandru. Activitatea principală este cea de „Dezvoltare imobiliară”. Asociat unic este Certion SRL, iar administrator este Oana Cristina Scripcaru Iosif. Conform confidas.ro, în anul 2021, nu a raportat angajați, iar cifra de afaceri a fost 0, cu o pierdere de 28.069 lei.

 

Imobilul de 17 etaje


 
Proiectantul general, ARCHITECT SERVICE S.R.L., cu sediul în mun. București, sector 2, b-dul Dimitie Pompeiu nr. 10A, a materializat intenția benficiarului, Solantis Neptun S.R.L., de realizare a unui imobil cu spații pentru locuințe de vacanță și servicii pentru turism, în regim de înălțime S + P + 16E + 17E tehnic.

 
Ansamblul propus se va remarca printr-o volumetrie compactă și o puternică identitate vizuală. Din punct de vedere al organizării funcționale, acesta va fi de tip mixt, distribuția funcțiunilor făcându-se în raport cu nivelul aferent. Imobilul va cuprinde apartamente de 3 camere, 2 camere și garsoniere (denumite London si Studio, conform solicitării beneficiarului) precum si apartamente duplex de 2, 3 si 4 camere, plasate la etajul 15. Locuințele de vacanță vor avea spații exterioare tip balcon.

 
Etajul 3 va fi amenajat pentru spații de agrement și pentru activități comerciale și de alimentație publică, iar la exterior va dispune de o terasă. La etajul 17 al clădirii sunt prevăzute spații tehnice.
 

Bloc de 28 de etaje


 
La finele lunii decembrie 2022, Autoritatea pentru Protecţia Mediului Constanța anunța publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare rectificată pentru Pharos Tower SRL.
 
Mediul a decis, așadar, că este necesară evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectul: „Construirea unui imobil cu spatii de locuit sezonier si servicii pentru turism, cu regim de inaltime 3S+P+28E+ETH, cu respectarea prevederilor regulamentului de urbanism aferent PUG”, amplasat în Județul Constanța, mun. Mangalia, sat Olimp, str. Olimp , nr. 12. Dezbaterea publică a avut loc în data de 30 mai 2023, pe această temă.
 
 

Pharos Tower SRL



Firma este înființată în anul 2021, are sediul social în București, pe strada Alexandru nr. 32. Asociat unic, potrivit confidas.ro, este Certion SRL, iar administrator este Oana Cristina Scripcaru Iosif. În anul 2021, firma a raportat 0 salariați, cifră de afaceri 0 și o pierdere de 18.111 lei.


Conform aceleiași surse, Certion SRL mai este asociat unic în următoarele firme: Certion Alliance SRL, Certion Property SPV Two SRL, Certion SPV Development SRL, Galileo Beach Olimp SRL, Galileo Olimp Resort Residences SRL, Jakob Sonne Resort SRL, Moussay Olimp SRL, Lago Neptun SRL, Solantis Neptun SRL și Vogh Olimp SRL. Oana Cristina Scripcaru Iosif este administratorul următoarelor firme: Certion Alliance SRL, Certion Property Developers SRL, Certion SPV Development SRL, Epico Olimp SRL, Galileo Beach Olimp SRL, Galileo Olimp Resort Residences SRL, Jakob Sonne Resort SRL, Moussay Olimp SRL, Solantis Neptun SRL, Lago Neptun SRL și Vogh Olimp SRL.
 

Certion SRL



Firma este înființată în anul 2016, cu sediul social București, Sector 1, strada Alexandru. Asociați sunt Corneliu-Cătălin Scripcaru – 85%, Theodor-Cezar Ionescu – 10%, Căruntu Felicia-Anișoara – 5%. Administrator sunt Theodor-Cezar Ionescu și Scripcaru Corneliu-Cătălin. În 2021, firma a raportat 0 lei cifră de afaceri, cu 0 angajați și un profit de 332.574 lei.


Scripcaru Corneliu-Cătălin apare și în International House SRL, SF-BAU Ploiesti SRL, Creative Solutions SA, P&P Logistic SRL, International Mortgage SRL, Advanced Holding Five SRL, Advanced Holding Four SRL, Cernica Residential Park SRL, Net Business Consult Int. SRL. Theodor-Cezar Ionescu apare asociat și în AC Development Team SRL și Kholleralex Consulting SRL. Căruntu Felicia-Anișoara este asociat unic și la Mamvri Design SRL.



PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Dezbatere publică pentru turnul de 28 de etaje din Mangalia. Cum va arăta imobilul?

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Județean Constanța a autorizat construcția blocului de 17 etaje din stațiunea Neptun. Detalii despre investitori!

19 Jan 2024 1574

Imobil de 17 etaje la Neptun! Când are loc dezbaterea publică?

25 Apr 2023 1194

Solantis Neptun SRL, investiție pe strada Trandafirilor din municipiul Mangalia

17 Mar 2023 1849