Actualitate

În atenția SNM Undă verde pentru Statul Român! Ministerul Economiei a definitivat legea preluării acțiunilor majoritare în societățile mixte

O ordonanţă de urgenţă care completează OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, adoptată prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare, a fost promovată în Guvern de Ministerul Economiei şi, ulterior, adoptată de către Executiv.
 
Ordonanţa de urgenţă votată în ultima şedinţă de Guvern completează un vid legislativ care nu a fost avut în vedere în anul 2011, când a fost elaborată OUG 109, dar nici pe traseul din Legislativ al legii de aprobare din anul 2016. Lacuna legislativă privește situaţia companiilor la care statul român devine din acţionar minoritar acţionar majoritar. Actul normativ era necesar pentru situaţiile viitoare în care se va dovedi necesară transformarea participaţiilor minoritare deţinute în prezent de către Statul Român la unii agenţi economici în participaţii majoritare la aceiaşi agenţi, pentru protejarea unor interese naţionale cu caracter strategic, de natură economică sau socială.
 
Actul normativ promovat de Ministerul Economiei permite încredinţarea conducerii executive a societăţii a controlului managerial sau operaţional către acţionarul privat, numai după o analiză a Adunării Generale a Acţionarilor şi doar în condiţiile următoare: ca Statul Român să devină acţionar majoritar, după ce a fost acţionar minoritar, ca acţionarul privat să deţină capacitatea tehnică şi financiară necesară dezvoltării companiei.
 
Investitorul privat este cel care asigură capital, know-how, tehnologie, comenzi şi contracte, brand etc. Eficienţa unui operator economic depinde, în mod determinant, de performanţa managementului acestuia, de corecta implementare în funcţionarea societăţii a mecanismelor de bună guvernare. De aceea, actul normativ promovat de minister permite consolidarea societăţilor la care statul redobândeşte calitatea de acţionar majoritar.
 
Încredinţarea conducerii manageriale, care se face de către AGA, poate fi revocată tot de către AGA dacă se dovedeşte că performanţa societăţii nu se păstrează sau scade capacitatea tehnică şi financiară a companiei, adică nu mai sunt îndeplinite condiţiile în care a fost acordată încredinţarea managementului.

Situaţia companiei Damen la Şantierul Naval Mangalia 

Cel mai recent exemplu este legat de venirea olandezilor de la Damen în locul coreenilor la Şantierul Naval Mangalia - 2 Mai. Negocierile au mers foarte bine, însă contractul final nu putea fi semnat în siguranţă din pricina incoerenţei legislative. Statul Român, acţionar majoritar, nu are experienţa profesională necesară pentru a coordona un management de construcţie a navelor, iar Damen, care este privatul minoritar, pe acest domeniu este axat. Prin OUG din 17 iulie, se trasează ultimele detalii legale cu privire la organizarea managerială a şantierului. De menţionat este faptul că în cel mai scurt timp urmează să fie semnat contractul final, pentru ca olandezii de la Damen să înceapă activitatea în Mangalia.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Contracte majore semnate pentru Șantierul Naval Damen Mangalia

09 Apr 2019 1232

Şantierul Damen va construi o navă de croazieră de lux. Mega Yacht va fi livrat în 2021

01 Apr 2019 1119

Modificări importante cu privire la acţionariatul Damen Shipyards Mangalia SA. Au fost publicate în Monitorul Oficial

07 Mar 2019 2170

Ce hotărâri au fost luate în şedinţa acţionarilor Damen Shipyards Mangalia SA

28 Feb 2019 711

Curtea de Apel Constanţa va lua azi o decizie importantă în dosarul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale

20 Feb 2019 694

Sindicatul Liberal Navalistul, ultimele negocieri pentru Contractul Colectiv de Muncă a angajaţilor Damen Sipyard Mangalia (document)

31 Jan 2019 767

Procedura de achiziție a corvetelor multifuncționale, suspendată. Proces la Curtea de Apel Constanţa. Dosarul, amânat

16 Jan 2019 460

Reacția societății Damen la suspendarea licitației de corvete. „Acest lucru va întârzia și mai mult programul de reînnoire a flotei navale române“

13 Jan 2019 462

Revista presei locale

20 Dec 2018 481

Schimbări importante Daewoo Mangalia Heavy Industries devine oficial Damen Shipyards Mangalia SA

17 Dec 2018 1911

Modificări în conducerea şantierului Damen din Mangalia. Cine se află la cârma societăţii

27 Nov 2018 1287

Senatorul Chiţac - „În cazul în care contractul corvetelor nu i se acordă lui Damen, a doua zi DNA bate la uşa cuiva!“

23 Nov 2018 1371

Tranzacţia prin care Damen și Șantierul Naval 2 Mai SA preiau Daewoo Mangalia autorizată de Consiliul Concurenței (document)

05 Nov 2018 836

Motiv de sărbătoare la Damen Mangalia - primul bloc al primei nave construite este terminat (galerie foto)

11 Oct 2018 4124

Olandezi numiţi în Consiliul de Administraţie al Şantierului Naval din Mangalia, preluat de Damen

27 Aug 2018 3813