În baza programărilor online Când se reiau activităţile cu publicul la serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor


Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând cu 18 mai, se vor relua treptat activităţile de relaţii cu publicul la toate serviciile publice comunitare, cu excepţia celor aflate în zone cu restricţii - carantinate.

Potrivit DSPCI, prioritatea este creşterea capacităţii de preluare a solicitărilor pe linie de înmatriculări/preschimbări permise de conducere prin readucerea în activitate a personalului propriu delegat la alte structuri ca forţe de sprijin pe perioada stării de urgenţă, întrucât estimăm o creştere semnificativă a solicitărilor pe această linie, odată cu relaxarea măsurilor impuse de starea de urgenţă.
În ceea ce priveşte programul de lucru cu publicul al serviciilor publice comunitare, acesta diferă de la un judeţ la altul, sens în care se recomandă consultarea site-urilor instituţiilor prefectului, respectiv site-ul www.drpciv.ro, secţiunea program de lucru serviciul public comunitar, aflată în pagina principală.
Activităţile se vor soluţiona doar în baza programărilor online - accesibile pe site-ul www.drpciv.ro. Accesul în incinta sediilor se va face controlat, în grupuri mici, formate din 5-10 persoane, în funcţie de particularităţile spaţiului de lucru cu publicul.
În ceea ce priveşte activitatea de examinare – se preconează reluarea acesteia la începutul lunii iunie - în două etape, cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie şi distanţare sociala în vederea limitării răspândirii coronavirusului.
Prima etapă - examinarea la proba practică pentru cei declaraţi admis la proba teoretică şi programaţi la proba practică pe durata instituirii stării de urgenţă (cu prioritate pentru candidaţi afectaţi de măsurile restrictive, respectiv cei cărora le-au expirat documente aflate la dosarul de examinare sau expirarea acestor documente în perioada imediat următoare).
În vederea programării candidaţilor aflaţi în această situaţie sunt analizate două posibilităţi - programarea din oficiu cu informarea acestora - în ordinea programărilor anterioare; programarea prin intermediul şcolilor de şoferi pe platforma online dedicate - cu informarea candidatului.

În a doua etapă - reluarea activităţii de examinare - proba teoretică va avea loc la aproximativ două săptămâni, în funcţie de volumul solicitărilor pentru proba practică.
În vederea desfăşurării activităţii de examinare, vor fi respectate, cu stricteţe, următoarele măsuri de protecţie în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului: utilizarea măştilor de protecţie - atât pentru candidaţi cât şi pentru examinatori; dezinfectarea interiorului autovehiculelor folosite la desfăşurarea probei practice, înainte de începerea fiecărei probe; respectarea distanţării persoanelor aflate la locul de întâlnire comunicat pentru susţinerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, cel puţin 1,5 m; evitarea prezentării la locul de întâlnire al candidaţilor cu însoţitori (prieteni, rude, susţinători) şi desfăşurarea activităţii de instruire numai în spaţii deschise, cu respectarea regulilor de distanţare socială.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Înmatriculările de autoturisme ecologice au crescut în România. Topul primelor zece mărci

13 Dec 2023 738

Anunț important al DRPCIV În perioada decembrie 2022 - februarie 2023 va expira termenul de valabilitate a peste 450.000 de permise de conducere

01 Oct 2022 3186

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Direcția Regim Permise de Conducere, clădirea care schimbă percepția asupra birocrației

24 Sep 2022 2801

Numărul înmatriculărilor de autovehicule noi s-a majorat cu 19%, în mai. Topul primelor cinci mărci

03 Jun 2022 1340

Piața auto din România și-a continuat creșterea în primele patru luni. Clasamentul pe mărci

02 May 2022 1343

Proiect de lege Înmatricularea, direct la RAR!

30 Apr 2021 3588

Liviu-Ionuț Vîrșă, șeful Serviciului permise de conducere Constanța „S-a implementat facilitatea de plată online a contravalorii permiselor de conducere”

11 Dec 2020 7492

Anunț important de la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în contextul pandemiei de coronavirus

26 Mar 2020 4989

Sistemul informatic al Direcţiei de Permise a picat în timpul examenului

07 Jan 2020 2142

Cu ce maşini se mândresc cei mai bogaţi oameni din Constanţa! Bugatti, Aston Martin, Bentley, Cadillac, Ferrari şi Lamborghini (document)

21 Feb 2019 6077

Primul lot de autospeciale achiziționate de MAI pentru structurile subordonate va intra în dotarea poliției, prefecturilor și DRPCIV

28 Aug 2018 1465

"Şoferii nu sunt pasibili de închisoare"Clarificări privind ITP-ul. Ce spune Registrul Auto Român

09 Feb 2018 2014

Anunț important de la CNAIR referitor la peaj și rovinietă. Ce trebuie să știe conducătorii auto

17 Nov 2017 2872

Una din paginile oficiale ale MAI va fi, temporar, închisă astăzi

20 Feb 2017 2179

Ce taxe vor fi eliminate începând cu 1 februarie

25 Jan 2017 3642