În Constanţa nu există niciun caz de coronavirus. Teste negative pentru persoanele aflate în carantină şi restricţii pentru marinari


În judeţul Constanţa nu există niciun caz de infectare cu virusul Covid 19. De altfel, cei cinci constănţeni internaţi într-un centru de carantină nu sunt purtători ai virusului, potrivit anunţului făcut ieri de directorul DSP Constanţa, Cristina Schipor. Aceasta a precizat că în cazul celor cinci persoane aflate în carantină în Spitalul CFR Constanţa testele au ieşit negative. Cu toate acestea, vor mai rămâne în carantină. Conducerea DSP a mai anunţat că numărul celor izolaţi la domiciliu a ajuns la 100. Toţi sunt în stare bună şi nu au prezentat vreun semn de îmbolnăvire.


La rândul său, prefectul judeţului Constanţa, George Niculescu, a declarat că pentru 13 marinari aflaţi pe o navă care a sosit în Portul Constanţa din Italia au fost impuse restricţii şi nu au voie să coboare de pe vas, ca măsură în vederea combaterii virusului. Astfel, la ora actuală, sunt disponibile două zone de carantinare pe teritoriul judeţului Constanţa. În total, este vorba de 125 de locuri care vor putea fi utilizate în cazul în care situaţia o va impune.


Vă reamintim că la Constanţa cei care vin din zonele unde este instituită carantina pentru coronavirus şi care nu prezintă niciun simptom de boală pot suna la numărul de telefon 0728.111.958 pentru a primi informaţii şi sprijin din partea autorităţilor.


Spitalul Clinic de Boli Infecţioase este prins în achiziţia centralizată demarată de IGSU la nivel naţional pe baza OUG 11/2020, cu 20 de camere de izolare gonflabile, costume, măşti şi două filtre de decontaminare. Camerele de izolare au în componenţă un sistem filtro-ventilaţie şi de purificare a aerului, un modul de decontaminare, o pompă de umflare - dezumflare şi un kit de reparaţii.


Totodată, în Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” Constanţa se aplică setul de măsuri preventive agreat pentru verificarea tuturor cetăţenilor care tranzitează aeroportul.


Totodată, şi Primăria Constanţa face un apel către cetăţeni să nu ia în considerare decât informaţiile venite de la autorităţile abilitate şi să nu cadă pradă dezinformărilor care apar în spaţiul public. La rândul său, Ministerul Sănătăţii a înfiinţat o linie Telverde pentru informaţii legate de prevenirea infectării cu coronavirus. Reprezentanţii Ministerului au declarat că la numărul 0800.800.358 pot fi solicitate informaţii despre modul în care se manifestă virusul, modalităţi de prevenire a îmbolnăvirii şi alte detalii legate de conduita preventivă.


În cazul în care sunt suspiciuni asupra unor persoane care ar fi contractat virusul, aceste situaţii trebuie anunţate la numărul unic de urgenţă 112 - mai transmite Ministerul Sănătăţii.
Până în acest moment, în România a fost confirmat un singur caz de infectare cu noul coronavirus, astfel că, nu se poate vorbi de o epidemie. Bărbatul care a contractat virusul a fost transportat la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş“, este în stare bună şi nu prezintă simptome specifice. În acest moment, în România alte 100 de persoane se află în carantină, iar 5.667 sunt monitorizate la domiciliu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Autoritățile locale au obligația să intervină în susținerea persoanelor aflate la risc de sărăcie sau cu probleme de sănătate!

23 Apr 2024 28

IPJ Constanța Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia

23 Apr 2024 77

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 81

Caietul de sarcini și Fișa de date, în atenția consilierilor locali Chioșcul alimentar, situat în corpul C3 al Liceului Tehnologic „Tomis" din Constanța, poate fi închiriat (DOCUMENT)

23 Apr 2024 71

Un constănțean, la mâna aleșilor locali Planul urbanistic de detaliu pentru construirea unei locuinţe, pe ordinea de zi a ședinței CLM Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 158

Cumpărări directe ABADL a bătut palma cu Kity Krentz SRL, din Constanța! Vizată, zona de îmbăiere aferentă litoralului Mării Negre

23 Apr 2024 178

ZIUA LIVE Gabriel Cateliu, candidatul USR pentru Primăria Tortoman județul Constanța - „La alegerile din 2016 am pierdut Primăria la doar 6 voturi“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 254

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 302

Conferința „Puncte cardinale în dispozitivul social. De la succes la reziliență” are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

23 Apr 2024 188

Șofer fără permis depistat în trafic în satul Dunărea, județul Constanța! Suspectul, reținut

23 Apr 2024 192

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 266

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 15 23 aprilie 2024 Vârful valului de energie, zi de Sfântul Gheorghe

23 Apr 2024 220

Primăria Constanța Atenție! Se verifică sirenele – Vezi în ce perioadă

23 Apr 2024 300

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 334

Insolvențe Constanța Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența Cromandra Consulting SRL!

23 Apr 2024 223